Eu nu iubesc decât un lucru pe lume: muzica, imensa muzică. (George Enescu)
Pășesc pe lângă mare și doar atât. Îmi simt gândurile fluide, continuând unul într-altul ca valurile ce se îndeamnă tot mai departe în nelimitare, poeme și dans. De obicei pot sesiza spațiile dintre secvențele-gând, simt mai multă compartimentare între pulsațiile acestui mecanism mental prin care îmi interpretez viața de om. Acum e doar o muzică ce vine din adâncul apelor, iar apele acestea sunt în mine. În loc de analize și de logici, azi gândesc prin impresii, ca și cum mi-aș propune mie însămi un fel de teorii spirituale și le-aș testa tot eu, intuitiv, posibilitatea de-a fi adevărate.
Inseparabili… Suntem prinși în relațiile noastre de toate felurile. Unele conflictuale, altele funcționale, altele neutre, toate forțând înaintare, niciodată fixe. Un teatru de conjuncturi și probleme de rezolvat, zile ce trec grăbite într-o căutare a completării noastre ce pare a veni prin oameni sau cel puțin depinzând și de ei.
Poate că noaptea, când visăm dincolo de barierele fricilor și-ale-ngustimii umane, ne întâlnim deja compleți și fericiți cu variantele la fel de înalte ale celor cu care a doua zi vom avea o luptă de dus, un conflict de trăit, o imperfecțiune de desfășurat în filmul vieții. Poate că acolo, sus, testele sunt deja reconciliate, iar pariul nostru este acela de a transpune rezolvările aici, jos, înguști, speriați, rătăciți, micșorați în aparență. Poate că trebuie doar să avem răbdare cu omul din noi și din celălalt, care mai și greșește experimentându-se în felul acesta fragmentat. Poate că ne-am iertat deja toți persecutorii, poate că nici n-am fost vreodată dușmani cu adevărat pentru că sus este doar iubire.
Și-atunci de ce n-am accepta pariul, eliberați de urgența de a ne controla fiecare secundă și pas al vieții? De ce n-am respecta regulile jocului de aici, fie ele pe alocuri dificile, dacă așa ne-am propus să funcționăm alegându-ne vieți pe Pământ?
Acolo, sus, muzica e neîntreruptă, cum spunea Steinhardt. Aici, jos, avem însă un număr finit de încercări. Aici avem soluții de găsit în condițiile timpului, spațiului, materiei. Nu, nu este simplă încercarea noastră de-a coborî impecabilul în aceste structuri concrete, dar e atât de fină și deopotrivă atât de amuzantă, încât ajungi în cele din urmă să întâmpini ce-i de trăit aici cu serenitate.
Fără încrâncenare și-ncepi să o auzi. Aici e muzică, și vis, și mare…