Ele

Adunând apele inimii, mă deschid spre poeme şi simt rostogolindu-se către mine lumina aurie a zilei lui mai înflorit.

Chipurile lor multe, fericite mi se perindă prin faţa ochilor. Încep să le strig rând pe rând pe nume, într-o ordine aleasă poate de îngeri sau poate de ele, femei de ieri şi de azi pe care le port înlăuntruri dintotdeauna.

Mă călăuzesc două Ioane, amândouă din familia de demult, de acum două sau trei generaţii. Aşa cum ştiu că se hărniceau şi în viaţă, le văd ţesând pânze albe, iar pânzele lor sunt curate şi aştern peste lume iubire.

Privesc fiecare dintre aceste incredibile femei şi mă înalţă bucuria de-a le fi avut sau avea încă aproape. I-au unit pe ai lor, au râs şi au plâns atât de uşor, s-au încrâncenat şi-au luptat, au iertat şi au mers mai departe, au ţinut sărbători, au dansat şi-au cântat, au plămădit viaţă, au hrănit, au scris, au rostit rugăciuni, dezlegări, cuvinte de drag şi de dor, au tăcut, au visat, au stăruit, au liniştit, au învăţat, au creat, au umplut lumea cu parfumul lor. Fiicele cerului şi pământului.

Şi toate, toate au păşit prin timp cu presimţirea acelui ceas când ne vom aminti într-un suflet despre blândeţe, reverenţă, fericire.

În cinstea lui azi, o zi cu trăiri delicate şi mister feminin.

 

Articolul precedent

Articolul următor