Ineluş învârtecuş

Are şi sora mea o amintire dragă de tot din copilărie. Când eram mici şi mergeam cu părinţii la mare, îi cumpărau în fiecare sezon câte un ineluş din acela auriu cu piatră colorată. De mică a avut flerul bijuteriilor, iar pe acesta niciodată nu a fost prea devreme să şi-l pună în valoare. Noaptea, în camera de hotel, se trezea şi se încuia în baie cu lumina aprinsă, admirându-şi inelul, simţind culmea fericirii şi copilărind aşa, cu mâna împodobită. Pe când ea se îndeletnicea cu nestematele, eu îmi formam gusturi mai practice: îmi amintesc de nişte cizmuliţe roşii de ploaie pe care le-am purtat mai întâi prin casă în aşteptarea nerăbdătoare a zilelor cu nori. L-am călcat pe tata pe picior în bucătărie în timp ce mă credeam Motanul Încălţat.

Revenind la sora mea, ea a crescut foarte frumos şi frumoasă. Are o demnitate şi o eleganţă înaltă care în acelaşi timp nu deranjează pentru că nu seamănă a înfumurare. Pare că şi-a ştiut de la început locul în lume şi nu s-a complicat creându-şi neîncrederi în sine. Dacă o întrebi, cu siguranţă are ce să îşi reproşeze şi să-şi înşire la capitolul defecte, dar din afară nu ai cum să nu remarci că e puternică, centrată, solară. Nu, n-ai cum să te păcăleşti! O vezi de la început luminoasă şi îndepărtată de micimi chiar şi în decorurile cele mai simple. Odată am vizitat-o într-o zi oarecare. Mi-a deschis uşa în tricou şi pantaloni scurţi, iar în păru-i negru şi ondulat strălucea o coroniţă cu nestemate. Mi-a explicat natural că, dacă tot nu poartă fiica ei coroniţa (parcă avusese serbare la grădiniţă), o poartă ea – ce-are?!

În lume, sor-mea atrage prietenii şi priviri, deşi ea se crede chiar retrasă şi nu foarte populară. E adevărat că nu s-a plasat niciodată în inima grupurilor, că prietenia ei este mai reţinută şi nu caută cu tot dinadinsul atenţie. O primeşte în schimb pentru că străluceşte prin ea însăşi şi pentru că nu se străduieşte în niciun fel să obţină ceva de la alţii, dar oferă din preaplinul ei cu generozitate necondiţionată.

Nu am cuvinte să descriu iubirea din unimea noastră. Sora mea m-a ţinut întreagă la minte şi suflet în timpurile gri, m-a adunat poate fără să ştie în momentele de ciopârţire şi de derivă. În zilele de normalitate şi potolire, relaţia noastră e plină de conversaţii vii şi nu m-aş plictisi alături de ea nici sute de vieţi. Sora mea stomatolog are grijă de dinţii mei; mi-a fost mentor la chimie; împarte cu mine fel şi fel de mărunţenii care bucură sufletul unei femei; îmi povesteşte păţanii interesante şi îmi colorează viaţa cu zâmbete şi încurajări.

Povestea existenţei mele are două capitole majore: soră-mea şi restul secvenţelor. Parcă e un pact între noi: ea să se ţină centrată şi solidă într-un punct, eu să testez extreme şi să ies mult în afara standardelor tradiţionale. Ca să pot face toate acestea într-un mediu oarecum sigur şi controlat, mă însoţeşte sora mea prin viaţă drept reper. Ea e ca o conjuncţie, eu ca o opoziţie. Azi ne-am luat ineluşe cu semnificaţie: al meu cu două sfere vizavi (opoziţia), al ei cu două sfere unite (conjuncţia). Mă simt cel mai bogat om fiindcă am cea mai frumoasă iubire de soră şi tot aşa sper să o încânt şi eu. Inelul, cel puţin, sigur o fascinează ca cele de la mare, din copilărie!

 

Articolul precedent

Articolul următor