Alb, negru, gri

Cam acum un an, într-un tren din România, am asistat la o scenă care s-a retrezit astăzi rebel printre dezbaterile mele interioare. Un tânăr afro-american, cam neglijent întins pe două locuri într-un vagon de altfel aproape gol, vorbea la telefon cu căştile în urechi când a venit controlorul şi i-a solicitat biletul. Nu l-a luat în seamă din prima şi şi-a continuat convorbirea. De-aproape de el, nu am înțeles dacă a fost vreo urmă de neobrăzare intenţionată din partea călătorului, însă imediat a izbucnit unul dintre cele mai stranii scandaluri la care am fost martoră în viaţa mea.

Ţanţoş, controlorul a început să ţipe şi să-l bruscheze pe tânăr, jignit că ar fi fost desconsiderat de cel care, cu nesimţire vădită, nu a vrut să îi arate biletul. Aşa că a ridicat suplimentar şi pretenţia de a i se prezenta paşaportul. De cealaltă parte, tânărul ofensat (care de altfel circula foarte regulamentar) a început şi el să ţipe şi să strecoare printre argumente acuzaţii de rasism pe care celălalt nu avea propriu-zis cum să le nege, ci doar căuta să le acopere cu numele legii şi superiorităţii funcţiei sale. După mai multe runde de acuzaţii reciproce destul de exagerate şi absurde, ceilalţi călători au sărit în sprijinul tânărului şi conflictul s-a stins. Cel puţin la suprafaţă.

Dar eu nici astăzi nu sunt sigură dacă vreunul dintre ei avea mai multă dreptate. Fiecare se victimiza şi parcă o făcea mai presus de propria piele, în numele celor două tabere ale războiului dintre albi şi negri. Se exagerase de ambele părţi, aşa am perceput eu întâmplarea. Mi-a fost ruşine cu controlorul acela alb şi român care îşi revărsa clar frustrările neputincioase crezându-se brusc puternic peste omul de culoare, însă şi dinspre comportamentul celuilalt adia o insinuare, o agresivitate prin care manipula situaţia în aşa fel încât să devină victimă. Şi n-am putut să cuget în alb-negru acea întâmplare, să iau oficial partea vreunuia dintre cei doi, aşa că am rămas cu o părere colorată în griuri de multe feluri.

Mi-am amintit azi acea povestioară din tren căutând informaţii despre Rosa Parks, o femeie de culoare al cărei refuz prin anii ’50 de a-şi ceda în autobuz, conform legilor vremii, locul unui călător alb a cântărit mult în vindecarea cu încă o măsură a rasismului. Citiţi-i povestea, cercetaţi pistele conexe pe care biografia ei le deschide! Veţi vedea că realitatea de nu foarte demult a fost şi mai aprigă decât în Coliba unchiului Tom.

Apoi mi-am amintit ceva ce am auzit tot cam acum un an la o discuţie despre teoria câmpului unificat: că noi îi judecăm pe cei din trecut, de exemplu pe cei care deţineau şi exploatau sclavi, ca şi cum ar fi avut mintea celor de acum şi cu ea ar fi comis acele atrocităţi. Sau gândim cu stupoare “Bine, bine, dar sclavii de ce acceptau abuzurile?” ca şi cum ei ar fi gândit atât de erudit, larg şi liber precum o pot face afro-americanii de astăzi. Însă posibilităţile minţii omeneşti erau pe atunci mult mai înnorate, înceţoşate, atrofiate în negurile istoriei. Din miezul acelor minţi mult mai înguste au răsărit atrocităţile. E uşor să le condamnăm acum. Dar cine ştie, peste câteva generaţii, cât de barbari nu vom părea şi noi în minţile mult mai dezgheţate ale urmaşilor noştri?

Şi mi-am mai amintit de-o carte foarte bună de astrologie pe care am citit-o de curând unde se trata tema ţapului ispăşitor. Ce nu poate confrunta în el însuşi omul proiectează şi condamnă în exterior. Cu cât mai îngustă-i este mintea, cu atât mai global, nediferenţiat şi periculos proiectează. Cred că omul de demult se prinsese într-un fel rudimentar că urâţeniile firii, umbrele, seamănă cu întunericul, cu (non)culoarea neagră din spectrul cromatic. Iar primul ţap ispăşitor căruia omul alb i-a pus în cârcă întunericul pe care nu ştia cum să îl integreze în el însuşi a fost omul cu pielea de culoare neagră.

E trist că doar aşa am putut să parcurgem acea parte a istoriei. Dar un rost sigur a fost în fundal şi cu siguranţă de la o anumită înălţime karmică nu există, propriu-zis, victime sau neplată. Şi totuşi, cei de azi, noi de toate culorile, încă mai avem de curăţat prejudecăţi, abuzuri, conflicte în alb-negru. Să nu închidem ochii la toate acestea!

***

Imagine: Rosa Parks şi unul dintre reporterii care i-au sprijinit cauza, în autobuzul în care a fost arestată după ce a refuzat să îşi cedeze locul unui bărbat alb.

 

<   >