Am cusut o ie

Pentru că a ajuns la mine o bucată de pânză țesută de străbunica.

Adică Ioana Tănase, care și-a trăit viața în satul Nicolești, județul Buzău, interbelic județul Râmnicu Sărat.

Nu știu sigur dacă pe ea o chema Tănase sau Tănasi. I-urile și e-urile s-au tot amestecat în evidențele primăriei la familia noastră.

Zisă mamaia Onica, așa cum o știu, a fost bunica tatălui meu, mama lui tataia Toader, soața lui Chiriță Turcu. 

Soră-mea, care a crescut lângă ea până aproape să intre la școală, își amintește că era mică de statură și iute. Harnică și agilă, nu o puteai păcăli.

Nenea Culai, un unchi care a prins-o și el pe-aproape, a descris-o așa: Mamaia Onica era pe dreptate, adică, am tradus eu, avea spiritul justițiar pe care l-am văzut mai apoi și la tataia Toader.

Punând cap la cap diverse indicii, am aproximat că pânza a fost țesută în anii ’60.

*

Nu știu pentru ce fel de straie o pregătise mamaia Onica. Poate pentru unele de lucru, poate pentru unele mai acătării, de mers duminica la biserică.

Dar eu nu am amintiri și nici informații că femeile de la noi din neam ar fi purtat cămăși de sărbătoare mult împodobite, cum sunt iile din muzeele de etnografie. 

Nu cred, deci, că mamaia Onica s-a gândit că pe pânza ei vor fi buchisite așa broderii.

La Nicolești eu am mai prins doar moda hainelor făcute pe comandă de croitoreasa satului din metraje cumpărate de la Cooperativă. Capul acoperit cu broboadă neagră iarna și batic înflorat vara. Ilice și pulovere din lână de oaie, toarsă în gospodărie. Căciuli din astrahan și cojoace. Coverturi și preșuri țesute la război. Pe astea le-am mai prins.

Ce-a fost înainte, cum lucrau femeile pânza țesută cu mâinile lor nu știu.

*

Descoperisem de câteva luni comunități de femei din România și Basarabia care cos ii.

Multe femei, multe mâini unite în dragostea pentru cusut, multe ii care încă se nasc în zilele noastre, după modele de ii din zile apuse, purtate cu mândrie de femeile de altădată.

Le admiram și vorbeam despre ele oricui socoteam că i-ar plăcea să știe că tradiția aceasta nu s-a pierdut. 

*

Mama a scos cu atenție pânza din raftul ei cu mileuri și fețe de masă de sărbătoare. 

Când a adus-o mai demult de la țară, a spălat-o și a călcat-o.

Lecția numărul 1: pânza de ii intră la apă. Se coase pe pânza nespălată, urmând ca la prima spălare cămașa să se adune și să își capete ținuta finală.

Prin urmare, timp de mai bine de un an, am cusut exclusiv la lupă. Mama mi-a dat și lupa.

N-am avut nici ezitări, nici delăsări. 

Gândul mi-a fost mereu că-i pânză țesută de mâinile Ei.

Ea, pe care nu mi-o amintesc, dar cu care m-am întâlnit în viața asta. A murit în ’84. Eu m-am născut în ’83. Avem o poză de familie în fața porții în care apărem amândouă.

În comunitățile Măiestria și Semne cusute am găsit atâtea informații despre ii și cum se cos, încât până la urmă am făcut totul autodidact, fără să mă înscriu la vreun curs sau să cer ghidare de la specialiști. 

Am comis și greșeli, unele reparabile, altele nu prea.

La următoarea voi ști să le previn. 

*

Am învățat să cos și să tricotez în copilărie, de la mamaia Chira, mama mamei.

Cu bunica mea Chira Vlad din satul Plopu, județul Brăila, am petrecut ierni lungi, adăpostite de viforul Bărăganului în odaie, lângă sobă, ea lucrând la andrele sau țesând, eu făcându-mi de lucru cu câte o bucată de etamină sau cu vreun ghem de care se putea lipsi.

Cos și tricotez și azi, am grijă de flori, sunt prevăzătoare și matinală cum m-am deprins pe lângă mamaia Chira.

*

Am făcut mânecile iei mai lungi, să-i pice numa’ bine și soră-mii, înaltă.

Pe viitor, sper să o poarte cu cinste și Maria, fiica soră-mii. Apoi s-o lase cui va veni la rând. 

*

A doua zi după ce am spălat-o și călcat-o, m-a cuprins o undă de tristețe. Se terminase. Marele meu proiect, care m-a solicitat intens din octombrie 2022 până în noiembrie 2023, s-a încheiat. 

Chiar dacă voi mai coase și de-acum înainte, niciuna nu va mai fi prima mea ie.

De fapt, aceasta este ia mea și a mamaiei Onica.

*

Mai vreau să spun și că atunci când coși o cămașă de sărbătoare românească simți un fel de legătură sacră cu toate femeile care s-au îndeletnicit cu asta vreodată.

Timpul dispare.

Rămâne doar o blândă unitate.

Ca o îmbrățișare.


<     >