Cei de ieri, cei de astăzi

Anul trecut pe vremea lui octombrie am simţit să scriu aici, aşa cum mi se învălmăşeau în amintire şi se ordonaseră printre secvenţele atâtor ani scurşi de atunci, impresii despre moartea tătălui meu: perspectivele unui copil despre moarte, incompletele înţelegeri ale unui adult despre moarte. Lăsasem la final un va urma pentru că un lucru mi-a devenit foarte clar despre cum funcţionez sau, poate, cum funcţionează mulţi alţii: periodic, oricât de bine ai fi trecut peste un episod ce te-a marcat puternic într-un cândva îndepărtat, eşti invitat să faci o nouă curăţenie între amintiri, să te raportezi la evenimentele hotărâtoare ale vieţii tale de pe poziţia unui om ce-a mai crescut cu o măsură. Să le vezi prin alte lentile, să te vindeci altfel de ele, să le dai un rost mai rotund, mai integrator.

Astăzi îmi este limpede că ne putem reinventa trecutul, că el rămâne înmagazinat în noi, în corpul nostru, în gând, în respiraţie, în ce şi cum simţim, în vis şi în inconştient până când îi găsim corecta transmutare, până când îl transformăm într-o coregrafie superbă a vieţii, a iubirii şi a soarelui interior. Poate că prin imaginaţie creativă, acolo unde totul îţi este printre putinţe, poţi să eliberezi singur trauma, o poţi descărca de spini şi-i poţi da aripi spre înalturi.

Am început să lucrez foarte disciplinat cu aceste amintiri în momentul în care am înţeles fenomenul de constelaţii familiale (şi l-am intuit cu mult înainte să aud de acest fel de terapie sau să îl experimentez). Am ştiut că un anumit tip de problemă se perpetuează în neam din ce în ce mai alarmant până când cineva îi dă o rezolvare pozitivă. Pentru mine să pătrund tot mai profund în amintirea morţii tatălui meu până când simt că am mai liniştit ceva este ca mersul la serviciu. Simt că am această datorie nu doar faţă de mine, ci şi faţă de toţi cei ce-au fost, sunt şi vor fi din neamul lui.

Nu am ştiinţa de a demonstra aceste fenomene, dar presimt că timpul nu este liniar şi că prin semnalele pe care le emitem pur şi simplu ca stare de a fi putem fi auziţi de dincolo de eoni, de viaţă şi de moarte. Dar poate şi mai important este să ne facem auziţi de copilul ce am fost, să îl asistăm de peste ani în cele mai mari provocări ce l-au scris aşa cum s-a scris el la 1, 2, 5, 7,… ani.

Ritualurile de înmormântare din toate tradiţiile lumii cu siguranţă au rosturi precise, iar dincolo de forma adesea alegorică ele susţin energetic conştiinţa (sau sufletul sau…cum s-o numi mai corect) celui plecat definitiv din corpul fizic să facă trecerea, să se desprindă de cel ce-a fost, să păstreze doar o haină uşoară cu esenţe şi să pătrundă lin în celălalt acasă.

Sunt zile când mă simt chemată să las totul la o parte şi să îmi reînsoţesc tatăl prin acei paşi. De fapt, cu siguranţă mă reînsoţesc pe mine, copilul de atunci care are nevoie de iubirea şi înţelegerea de acum. Uneori mă întreb dacă nu cumva tot gândindu-mă într-acolo deranjez cu ceva. Apoi realizez că viaţa şi moartea funcţionează după legi divine, că te poti gândi cu iubire în orice direcţie a timpului, că acele legi sunt suficient de categorice şi obiective încât să nu se îndoaie la voia întâmplătoare a unui muritor şi-a dorurilor sale. Deci ştiu că îmi supun terapiei în primul rând propriile mele răni, apoi indirect pe ale viilor care nu l-au uitat, apoi şi mai fin cred că produc efecte în pânza aceea aproape eterică în care stau scrise cronicile familiei noastre. 

Reluând când şi când aceste călătorii, eliberez copilul de şapte ani tot mai mult, mă adâncesc sincer în mine, mă simt mai adevărată şi mă bucur mai trează de acum şi de mâine. Ieri este un timp pe care îl poţi împăca mereu, un totdeauna ce dăinuie în tine oricum. Depinde ce semnificaţie îi dai, ce simboluri descifrezi în el.

Toţi străbunii dăinuie etern. Dar ce e un străbun dacă ar fi să ne gândim la reîncarnare şi de ce nu ne-am gândi la aceasta dacă are atât de mult sens?

____

Ca surse la îndemână de consultat pe tema morţii şi a trecerii dincolo, recomand filmul Nosso Lar şi Bardo Thodol (Cartea tibetană a morţilor).

Articolele de acum un an, aici.

<   >