Cei ce străbateţi des Bucureştiul şi-i ştiţi meandrele, plăcutele şi neplăcutele, aţi observat că oraşul acesta se schimbă şi el tiptil odată cu miliardele de gânduri, capricii, păţanii, împliniri ale oamenilor săi?
Eu m-am născut în sectorul 4, apoi am fost de-a sectorului 5 mult timp, acum sunt în ograda lui 3. Am respins foarte mulţi ani Bucureştiul pentru că mă copleşea cu duritatea şi bezmeticeala lui, cu oamenii ursuzi, arţăgoşi şi cumva falşi potrivit judecăţilor mele de atunci.
Aşa mi se arăta locul acesta în copilărie şi-n el mă simţeam izolată ca într-o încăpere sufocantă de sticlă. Alergam dintr-o parte-ntr-alta complet deconectată de sutele de oameni cu care mă intersectam în drumurile unei singure zile. Nelinişte şi stres – doar atât ştiam să primesc de la oraşul în care respiram nemulţumire, poluare, nerv. Mă visam mutată de aici şi într-o vreme îmi plănuiam evadarea în Braşov, că-l ştiam şi-mi era drag. Şi niciun mic habar n-aveam că la un moment dat o să înceapă să îmi placă Bucureştiul, că am să intru pe frecvenţele lui mai înalte şi c-o să-mi fie liniştitor să-i zic acasă.
Ce s-a întâmplat a fost o schimbare de perspectivă. Mi-au ieşit în cale oameni care nu se plângeau de Bucureşti, ci încercau să îi pună în valoare frumuseţile, să-i îngrijească atuurile şi să îi ierte cusururile. Pe-aici sunt multe locuri valoroase ronțăite de timp, pătrunse de dezmembrare, ignoranţă şi neiubire. Dar printre ele îşi fac loc şi mâini ocrotitoare, priviri admirative, paşi atenţi şi acestea toate îi retrezesc orașului farmecul. Cunosc tineri care se preocupă de conservarea patrimoniului bucureştean, oameni care şi-au făcut oaze de verde în faţa blocului fără să aştepte intervenţia autorităţilor, copii educaţi cu bun-simţ, bucuroşi că se întorc aici din vacanţe.
Sunt cărţi şi istorii despre Bucureştiul vechi care vă vor încânta atunci când vor ajunge la voi. Sunt atmosfere pline de savoare pe care le-am cules deja cu toţii în noi la pas pe străzile lui, prin preajma caselor din spatele blocurilor de bulevard, printre copacii vechi şi prin ochiurile de cer ce se mai ivesc în vreo deschidere fără construcţii. Am locuri de suflet unde mă duc din când în când ca într-o călătorie iniţiatică şi de acolo mă întorc încărcată cu binecuvântare.
Suntem din ce în ce mai mulţi. În Bucureşti a apărut o specie nouă de oameni, minoritară poate deocamdată, dar adversar redutabil pentru milioanele lui de pesimişti resemnaţi: specia de iubitori ai citadelei lor.
Suntem aici, acum, ne consumăm minutele în ticăitul Bucureştiului. De ce n-am face-o cu stil? Am putea să (re)începem cu muzeele, găzduite în construcţii vechi, pline de istorii. De pildă, Casa Melik. Apoi poate cu un voluntariat la Grădina Istorică. Apoi cu străzi simple şi case, puzderiile de case încă frumoase ale Bucureştiului de demult. Oameni de bine. Avem şi-aşa ceva. Parcuri, verde. Avem şi mai e loc pentru verde. Gânduri bune pentru oraş. Putem avea mai multe.
Îmi place să fiu aici, parte din lanţul bucureştenilor mulţumiţi.