Ascultă aici forma audio a acestui articol
Cu cât contemplu mai mult perioada aceasta, cu atât mă uimeşte amestecul de luminozitate şi prevestiri sumbre, de speranţe ce ursesc vremuri bune şi pronosticuri apocaliptice. Optimism naiv sau pesimism exagerat? Spre care dintre aceste extreme va înclina balanţa?
Poate că spre niciuna, poate că, oscilând între aceste variante, omenirea va reuşi să afle soluţii mai pertinente, să scoată în prima linie acea elită formată din cei ce au înţeles mai din timp mesajul acestor vremuri, oameni din toate zările şi categoriile sociale ce s-au adâncit, de ani buni, într-un proces al alchimiei interioare şi trezirii spre lumină, cu tot efortul aferent. Aceşti oameni, deşi în continuare nedesăvârşiţi în felul lor (căci evoluţia este un proces continuu), sunt cei ce ar putea prelua acum ştafeta, schimbând proporţiile şi raporturile într-o societate ce şi-a epuizat, pe sistemul vechi, rostul şi regulile de funcţionare. Nu ştim dacă procesul se va finaliza cu succes total – nu există astfel de garanţii pe acest nivel al realităţii –, dar faptul că schimbarea colectivă devine iminentă este un lucru cert.
Cheia perioadei curente stă în integritate şi responsabilitate, în conştientizări radicale, în intensitatea credinţei noastre, în adevăr, în tăria cu care ne afirmăm dreptul la corectitudine socială şi în fermitatea de a rămâne demni, în timp ce viaţa tinde să elimine false valori, ataşamente materiale, superficialităţi ce nu mai pot fi trecute cu vederea.
Pare că pe orizontul mai restrâns al acestui an am reuşit până acum să parcurgem corect evenimentele: mulţi oameni au scos la iveală ce e frumos în ei, au oferit în acte generoase, fără aşteptări materiale, ştiinţa lor, talentele lor, sprijinul lor moral. Aceştia sunt cei ce au sesizat, în perspectivă, şansa ca dificultăţile actuale şi cele ce poate vor mai veni să se dovedească a fi de bun augur pe termen lung, să ne facă mai autentici, să conducă spre o distribuţie mai echitabilă a resurselor, spre schimbări de proceduri pe foarte multe planuri ale vieţii ce vor construi, în cele din urmă, o nouă umanitate.
La fel de îndreptăţiţi par a fi şi cei care optează pentru reţinere şi sobrietate, sugerând un trai restrictiv, recunoaşterea unui viitor apropiat presărat cu răscoliri sociale complexe şi incomode, resurse materiale limitate, reacţii urâte în lanţ în încercarea unora de a-şi restabili influenţa financiară.
Deocamdată, între optimism şi pesimism, poate că e indicat să nu optăm exclusiv pentru niciunul, ci să le completăm pe fiecare cu dreptatea celuilalt pentru a rezulta în final o judecată suplă, a cărei înălţime vine din credinţă luminoasă în adevăr şi a cărei tărie vine din realism simplu şi concret.
Astrologic, evenimentele acestui an s-au precipitat pe măsură ce s-au grupat alături în Capricorn patru planete: Jupiter, Saturn, Pluton, aduse apoi într-un plan evident tuturor de către energicul Marte. Luna martie a adus un maxim al acestei uniri de forţe. La momentul scrierii articolului de aici, au rămas în Capricorn Jupiter şi Pluton (dar va mai reveni în Capricorn şi Saturn, între lunie iulie-decembrie). Tocmai această conjuncţie Jupiter-Pluton indică alăturarea paradoxală între umor, credinţă, speranţă (Jupiter) şi senzaţia de pericol, ameninţare, distrugere, relevarea unor valori false cu care am construit o realitate putredă (Pluton). Întregul an stă sub nota conjuncţiei Jupiter-Pluton, dar merită punctate trei momente de maxim al întâlnirii lor: 5 aprilie, 30 iunie, 13 noiembrie.
Reversurile posibile ale lui Jupiter sunt exagerarea (apare întrebarea dacă nu cumva exagerăm panica, cifrele oficiale, restricţiile impuse), precum şi ignoranţa naivă (oare unii suntem prea optimişti?). “Păcatele” lui Pluton ţin de manipulare (nu întâmplător multe voci susţin diverse teorii conspirative), inducerea unei stări de teroare, frică de anihilare, autosabotajul pe care ni-l aplicăm singuri când ne simţim fără scăpare şi ne blocăm starea de armonie.
Între darurile şi reversurile acestor energii fiecare dintre noi are sarcina de a se plasa acum potrivit nivelului său evolutiv. Există ceva foarte solitar şi autoresponsabil în această ecuaţie ce se petrece pe fondul semnului zodiacal al Capricornului. Capricornul se referă pe de o parte la sisteme de orânduire socială, la modul în care funcţionăm în cadrul unor forme complexe de organizare (căci depindem cu toţii de diverse instituţii şi proceduri), dar Capricornul are, la nivel individual, şi o componentă singuratică, sobră, o maturitate ce poate fi parcursă doar autonom. Este bine să cooperăm cu energia aceasta, să nu ne opunem ei cu orice preţ, căci ne învaţă să devenim mai perseverenţi şi sinceri în chestiuni pe care altfel nu am fi avut elanul să le confruntăm şi să le rezolvăm.
Astfel, poate că amestecul acesta de optimism şi pesimism este, momentan, cea mai bună reţetă. Trebuie să fim suficient de pesimişti şi vigilenţi pentru a nu permite drept consecinţă a blocajului de acum măsuri abuzive. Trebuie să fim şi suficient de luminoşi pentru a primi darul trecerii spre o nouă eră, spre omenirea mai frumoasă a viitorului.
Dar trebuie să înţelegem că acesta este un proces amplu, cu bătaie lungă. El nu a început în 2020, nici nu se va încheia în două-trei luni. Şi să nu ne întrebăm când se va termina în sensul de “când ne vom întoarce la viaţa de dinainte?” pentru că multe din cele de până acum nu vor mai fi, multe din cele de până acum se macină în exact acest moment şi trebuie să avem încredere că e bine aşa.
Mesajul acestor timpuri este să acceptăm – cu credinţă, onoare şi supleţe spirituală – transformările profunde pe care le trăim şi să ne plasăm, la nivel individual, pe o treaptă cât mai înaltă a omeniei şi responsabilităţii faţă de această planetă ce ne găzduieşte în mod egal pe toţi.