Când e să facem ordine în noi, descoperim cu stupoare că suntem mai mulţi acolo, înăuntru.
La curăţenia mea generală, pot auzi glasul hotărât al unei femei care trece imediat la acţiune şi face acum, de capul ei, fără răbdare să stea după alţii. Mai e o voce care pălăvrăgeşte mult şi e curioasă de orice, devorează cărţi şi se agită din nimicuri până la epuizare şi insomnii. O văd în oglindă pe făptura extrem de disciplinată estetic, înfricoşată de ornamente şi briz-brizuri. Dar şi pe rebela care încalcă proceduri, se piaptănă neglijent şi trece, la o adică, drept o excepţie socială.
Şi-apoi ne întrebăm de ce nu ne iese bine din prima, de ce nu avem tot ce ne dorim, de ce ajungem să gustăm eşecuri. Păi… pentru că fiecare dintre locatarii noştri interiori are nevoie să se exerseze mai întâi individual, să constate unde se bate cap în cap cu alt vecin de personalitate, să se ajusteze raportat la propriul exerciţiu, dar şi la al vecinului. Miza este o perfectă sincronizare, reconcilierea nepotrivirilor intrinseci, consens între imbolduri psihice diferite. Aliniere între ce vreau şi ce fac, de exemplu.
Interesant este că provocarea aceasta se regenerează automat; ne armonizăm pe un etaj şi-apoi trebuie să învăţăm să facem acelaşi lucru şi mai sus. Deci nu avem cum să ne plictisim.
Şi tot o veste bună e că undeva, înainte să ne fi aruncat în nebunia de a fi aici, ne-am setat ca, de fiecare dată când nu ne prindem că exagerăm pe o bucată, să nu ne iasă aşa cum (credeam că) ne doream. O minte superioară – tot a noastră, dar poate uitată, confundată cu hazardul – vrea de la oamenii care suntem performanţă şi îşi respectă angajamentul: nu ne lasă să ne abatem de la program.
Poate momentul când ajungem să avem încredere că tot ce ni se întâmplă e pentru înaintarea noastră, chiar dacă ni se întâmplă distrugeri, este cel mai important test de depăşit în lumea asta. După care începe dansul.
***
Cu mătura în mână, la curăţenia generală, o regăsesc statornică în încăpăţânarea ei pe visătoarea care creează scene şi coregrafii pentru celelalte dansatoare din mine. Le îndeamnă la exerciţiu neobosit, le ridică atunci când se împiedică, râde cu ele şi ştie, la cei mai riscanţi paşi, că totul e bine, înaintăm.
28 septembrie 2014