Recunosc, nu mi-a dat prin cap până când nu am citit atenţionarea unui astrolog minunat de ascuţit şi trezitor [1]: nu proiecta asupra unui om setea ta de divinitate şi de iubire mistică, idealurile tale transpersonale, nevoia de magie şi nepământesc! Nu încerca să pui stavilă acestor doruri de perfecţiune spirituală – pentru că te vor înghiţi în izbucniri din inconştient  când ţi-e lumea mai dragă -, dar găseşte alte căi să le învălureşti în apele vieţii tale şi lasă-i pe oamenii de lângă tine să fie simpli, umani, alcătuiţi, asemenea-ţi, din jocuri de lumini şi umbre.

Dacă ar fi fost în menirea noastră să ne limităm la iubirea de cuplu, cu toate lecţiile şi binecuvântările ei, am fi vorbit şi acum în astrologie doar despre Venus, apoi – mai în glumă, mai în serios – despre cum se cuceresc bărbaţii şi femeile din fiecare zodie, cum se păstrează sau cum nu… Însă, de când cu Neptun, de când cu foamea de sublim şi de înălţare peste graniţele dragostei pământeşti (cam dintotdeauna, deci…), căsătoria la primărie a rivalizat în sufletele noastre predispuse la romantism cu ideea de nuntă-n ceruri, băiatului gospodar şi fetei cuminţi li s-au contrat în standardele noastre mult mai senzaţionalii Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana, inimi multe s-au frânt de-a lungul istoriei şi tot aşa le-am războit în noi pe Venus şi Neptun, octavele astrologice ale iubirii.

Sunt multe hărţile şi poveştile de viaţă care cer rezolvarea unui conflict între cele două planete, fie că apare sub formă înşelătoare de trigon, fie că-i cuadratură sau alt unghi puternic. Venind cu acest tip de impuls într-o lume care promovează imaginea cuplului perfect ca într-o reclamă îmbietoare la creditele cu dobândă preferenţială pentru tinerii poaspăt căsătoriţi, învăţăm să ne setăm de mici cu aşteptarea bărbatului sau femeii ideale, din carne şi oase, alături de care vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi, salvatorii noştri, cei ce ne vor obloji orice rană şi ne vor aduce în dar numai Sori strălucitori şi Luni fermecate şi pe care, la rândul nostru, îi vom salva oricând dintr-o suflare.

Eu, care scriu aceste rânduri, sunt o neptuniană păţită. Şi tocmai pentru că sunt neptuniană, am contract pe viaţă cu încrederea că perfecţiunea iubirii poate fi atinsă într-o existenţă de om. Dar ştiu acum şi că, pe măsură ce distanţa dintre Pământ şi înălţimea visării noastre creşte, cu atât devine mai periculoasă căderea atunci când proiectăm într-o fiinţă umană întregul arsenal neptunian. Invariabil, la un moment dat, îşi va arunca de pe umeri povara acestei proiecţii, se va comporta ca un simplu om şi, dacă am fost orbiţi de fantezii, se va micşora în ochii noştri într-atât de mult, încât ne vom simţi preaînşelaţi, preasinguri şi preatrişti.

Da, uneori putem avea relaţii excelente, sănătoase, fix pe placul nostru, blânde sau aventuroase, frumoase şi lungi, împlinitoare, calde, curate, crescătoare, transformatoare. Există iubire între doi oameni, sigur că există acest acord la fericire şi nimănui nu i-aş recomanda să se mulţumească vreodată cu mai puţin. Însă pentru Neptun, pentru dorul de contopire în marea nelimitare, pentru nevoia de a dansa cu îngerii şi de a coborî sublimul într-o formă materială, este bine să căutăm, fiecare în funcţie de harta lui, asumări, drumuri autentice, adevărate şi cât mai clare. Nu în oameni, nu în identificarea lor cu mântuitorii noştri, ci în transpersonal, aşa cum îi şade bine lui Neptun.

***

Am să dau, pentru lămurire, exemplul pe care îl cunosc cel mai bine, cel propriu. În harta mea, Venus se află în Taur, în aspect cu Saturn. Atât semnul Taurului, cât şi Saturn indică nevoia de pragmatism, soliditate, rezistenţă şi continuitate, iar eu aplic această strategie în relaţii (Venus). Într-un final, ajung să păstrez aproape doar oamenii pe care simt că mă pot baza şi sunt, la rândul meu, genul de partener care îţi rămâne alături orice ar fi (Taurul şi continuitatea) şi munceşte (Saturn) la bunul mers al relaţiei, dacă m-ai cucerit de partea ta.

Cu asemenea porniri venusiene, poate ar trebui să am până acum la activ doar relaţii de lungă durată, cât mai liniare, clasice şi rezistente. Nu este cazul, pentru că tot harta mea este şi puternic neptuniană. Guvernatorul casei a VII-a (a parteneriatelor), Soarele, se află pe ultimul grad de Peşti şi în cuadratură cu Neptun. Aş putea scrie o carte despre iluzii în dragoste şi iubiri imposibile, despre autosabotaj în relaţii şi usturimea trezirii la realitate după prea multă imaginaţie. Din fericire, mi-am adus cu mine pentru toate aceste pericole şi antidotul: pe deasupra, am şi o latură uraniană care, după epuizarea armatei neptuniene de utopii, stârneşte în mine revoluţii, mă provoacă şi mă înviorează cu “da’ de ce-uri”.

În felul acesta, cu răzvrătirea în suflet, mi-am răzbit încăpăţânarea naivo-romantică şi am înţeles că pentru Neptun altele-mi sunt planurile. Nu trebuie să mai caut să mă mărit cu el, chit că mi-o dispozita casa a VII-a. În schimb, l-am pus pe Neptun la treabă pe felia lui, adică pe casa a XI-a, acolo unde este plasat în harta mea. În timp, mi-am găsit grupuri si crezuri faine cărora să mă alătur cu încredere: am cunoscut şi m-am împrietenit cu fotografi, cu astrologi, cu oameni preocupaţi, ca şi mine, de cum putem face prin meditaţia sau prin arta noastră (fără conotaţii pretenţioase) să sporim frumosul şi binele. Simplu, de la om la om, ambasadori ai bunăvoinţei şi bucuriei (şi nu ca unici salvatori, posibila denaturare şi infatuare a orgoliului neptunian). Adesea, printre ei, mă simt cuprinsă de recunoştinţă şi de un soi aparte de iubire, care nu se îndreaptă spre o persoană anume, ci spre intersecţia dintre noi. Cam aşa îl văd pe Neptun funcţional în casa a XI-a, alimentând coeziunea grupului cu un “mulţumesc” transmis în gând, îmbrăţişând în sinea sa un viitor mai frumos şi dăruind lumii acest vis pur şi simplu prin faptul că îl croşetează cât mai rafinat. Când foloseam aceste proiecţii la un nivel necorespunzator, limitându-mi latura neptuniană la a-mi imagina (casa a XI-a) partenerul ideal (casa a VII-a cu guvernatorul în Peşti), s-a lăsat cu dezamăgiri (“răzbunarea” lui Neptun) şi cu frustrări pentru Venus.

Morala? Să învăţăm să facem distincţie între felurile de iubire şi să le primim în experienţele noastre pe toate, cu dorinţa de a fi mereu liberi, fericiţi şi conectaţi din plin la viaţă! Gata cu dezacordurile pe octavele iubirii!

[1] Richard Idemon

>    <