Din infinitul Peştilor

Am să profit de repartiţia planetelor pe cer din aceste zile şi iarăşi voi încerca să aşez în cuvinte indescriptibilul – esenţa Peştilor, un semn care funcţionează prin metafore şi care aparţine mai mult tărâmului visărilor abstracte decât realităţilor accesibile logicii ca la carte. Dar Marte în Gemeni construieşte în prezent această luptă pentru elocvenţă şi explicaţii didactice, aşa că îmi voi măsura muşchii punând pe hârtie inefabilul, patinarea în visare şi transparenţa spiritului neptunian.

Se găsesc printre noi destui nativi Peşti care par suficient de bine înfipţi în realitate, pragmatici şi interesaţi de planul lumesc. În principiu, energia Peştilor participă la construirea capacităţii de sinteză, iar când alte semne mai împământate fac parte din ecuaţia nativului, putem vedea şi neptunieni destoinici, interesaţi de ceea ce interesează pe omul obişnuit al vremurilor capitaliste. Astfel de oameni par ca nişte enciclopedii, absorb informaţii multe şi extrem de variate. Nu că ar fi cu toţii geniali, dar sunt cumva universali, nespecializaţi doar în ceva anume. Totuşi, chiar şi aceşti neptunieni pragmatici îmi lasă impresia că au în ei o cămăruţă unde se refugiază pe neştiute şi visează mult, ies din realitatea prezentă sau fug de ea, tânjesc după o stare de unitate greu de precizat în limbajul raţiunii.

Iată una dintre concluziile cele mai interesante referitoare la Peşti şi Neptun: se manifestă de multe ori insesizabil chiar şi când există în cantităţi mari; nativilor înşişi nu le este foarte evidentă această latură a lor. Peştii şi Neptun se exprimă printr-un soi de transparenţă, ca un abur sau ca o ceaţă care învăluie percepţiile omului atât de subtil, încât acesta nu remarcă starea de neclaritate în care se scaldă clipă de clipă. Iar când ceaţa devine prea densă şi în sfârşit atrage atenţia, deseori apare senzaţia de copleşire cu imensitatea haosului şi dezorientării interioare pe care o produce.

Am cunoscut îndeaproape un om care obişnuia să bea mult. Atât de mult, încât cred că şi-a petrecut ani la rând fără o zi, o singură zi în care să nu pună gura pe alcool. Acest om întruchipa extrema aceea a Peştilor pe care o regăsim chiar şi în cele mai simpluţe descrieri ale zodiei: “Peştii sunt foarte sensibili şi de aceea pot dezvolta adicţii.” Dincolo de povestea complexă din spatele refugiului în viciu, am să vă spun ceva tot neptunian. Încercând să îl înţeleg şi tot gândindu-mă la acel om, mi-am pus şi eu la treabă propriul Mercur în Peşti, aflat în cuadratură cu Neptun la naşterea mea. Un neptunian încercând să înţeleagă alt neptunian… Nu mai aveam şansa să îi vorbesc pentru că nu mai e de ceva vreme printre noi. Şi-aşa, tot gândindu-mă la el, pur şi simplu m-am pomenit luată pe sus de o impresie interioară, ca şi cum pentru câteva secunde am trăit în mintea acelui om pe care îl ştiusem îndeaproape. Ceea ce mi s-a arătat a fost un scurt moment de claritate pe care l-a avut înţelegând că mersese atât de departe, încât adicţia pusese stăpânire pe el şi îl dirija. O groază şi un hău de câteva secunde, apoi din nou alunecarea în renunţare. Da, Neptun şi Peştii se manifestă înşelător – ai impresia că nu e nimic în neregulă sau primejdios în ceea ce faci, până când te pomeneşti pierdut într-o imensitate fără formă şi fără conţinut. Să te rupi de ea pare imposibil. Nu mai poţi gândi clar, nu mai poţi acţiona coerent, nu ai puterea să te opui acelei forţe care te ia pe sus şi te rupe de realitatea lumească. Şi-aşa continui să aluneci în hău. Este nevoie, probabil, de un şoc zdravăn pentru a te scoate de acolo, dar şocul nu garantează că vei alege viaţa şi nu ştiu câţi reuşesc cu adevărat să îl parcurgă în carne şi oase.

Nu ştiu nici să demonstrez dacă ce am perceput a fost corect. Aşa e mintea Peştilor, trebuie să se bazeze pe impresii şi pe o graniţă fină între real şi imaginar. Dar este singurul instrument pe care îl am cu adevărat la dispoziţie în încercarea de a înţelege şi eu ceva din viaţa asta şi din oameni. Pentru mine, viziunea aceea a avut însă mult sens şi mi-a oferit o cheie a iertării şi iubirii în ciuda conflictelor pe care le avusesem cu omul respectiv.

Însă lăsând extremele la o parte, mai e ceva de spus despre ceaţa neptunienilor: se poate transforma în aliat sau cel puţin se poate gestiona creativ. Primul pas când te ştii cu astfel de circuite interiorare ce predispun la haos este să pricepi că haosul este, în sine, un mod de funcţionare. Îţi permite să absorbi deodată informaţii infinite, nefiltrate, de toate felurile. Nu ai cum să separi instant toate acestea în secvenţe logice şi nici nu ar trebui să îţi baţi prea mult capul cu aşa ceva. Absorbţia aceasta se transformă în stări şi în procese invizibile prin care, dacă te ţii bine pe poziţii, participi la crearea unei unităţi subtile între micile fragmente ce te înconjoară. Cel mai probabil, nimeni nu va şti că faci asta. Deseori nu o vei şti nici tu. Peştii intervin în lume prin impresiile lor interioare, prin felul în care contemplă viaţa şi se curăţă de reziduurile psihice preluate fără discriminare din inconştientul colectiv.

Şi, poate cel mai important de ştiut atunci când eşti puternic neptunian: haosul este doar o fază. După ea urmează firesc şi etapa de esenţializare, în care se face iar linişte şi ordine în tine. Provocarea ta este să nu te păcăleşti că haosul este permanent, să nu disperi şi să nu încerci să îl ocoleşti printr-o formă sau alta de escapism. Haosul este un aliat dacă nu te identifici cu el şi dacă te laşi ghidat de darurile tale fermecate. Pentru că un alt aspect pe care foarte puţini îl observă la Peşti este că, oricât de plăpânzi şi aproape insesizabili ar fi în societate, universul lor interior este adesea briliant de bogat şi nu trebuie subestimat.


<     >