Dincolo de graniţe

DSC00754Îmi amintesc că ultimele zilele ale anului trecut mi-au purtat paşii la marea noastră. Am întâlnit în plimbările mele pe plaja albăstrită de iarnă geometrii care, subiectiv, s-au potrivit sufletului meu şi atmosferei create în mine de acele clipe. Am făcut o fotografie şi am mers mai departe.

Mărturisesc, îmi face o deosebită plăcere să călătoresc singură. Devin în aceste drumuri mai atentă la tot ce se desfăşoară în afara mea, îmi amintesc mai bine cum să fiu vie, îmi însoţesc fiecare respiraţie cu prezenţa în prezent.

Zilele acestei veri mi-au purtat paşii pe lângă râul Lisabonei şi înspre oceanul de la vest de Europă. După ce am tresărit pe plajă tot la geometrii, ca mai deunăzi, în iarna de la Marea Neagră, am evaluat tabloul din jur cu claritatea minţii golite de orice gând, în dansul nebun al vântului de Atlantic. Şi, pentru prima dată în viaţa mea, am văzut că suntem aceiaşi oameni pretutindeni. Aceleaşi tipologii, aceleaşi arhetipuri cărora le dăm forme în vieţile noastre, indiferent de rasă, etnie, vârstă, cultură, indiferent de orice graniţe avem impresia că sunt între noi. Mă uitam cu inima deschisă şi vedeam în gesturile atâtor alţi oameni, din atâtea alte colţuri ale lumii, preocupările pe care le surprind în comportamentul românilor de acasă. Şi m-am bucurat de această regăsire a unităţii. Prea ne-am blocat în credinţe false: nemţii sunt aşa, americanii pe dincolo, bulgarii cum doar ei pot fi etc.

Uneori, cuprinsă de vreun idealism mântuitor, încercam să îmi imaginez cum ar fi un Pământ fără teritorii împărţite politic, iar acum am înţeles că hărţile fragmentate sunt doar de faţadă; nicio istorie nu poate şterge vreodată realitatea că ne naştem interconectaţi, că rămânem aşa din moment ce toţi lucrăm la visul omenirii – acela de a fi cu adevărat fericiţi. Fericirea unui om poate contamina, prin iubirea emanată de inima lui, întreaga planetă, apoi se înalţă mai sus, până dincolo, spre infinit.

22 august 2015

Articolul precedent     Articolul următor