În câteva rânduri am auzit un politician al vremii, mai tânăr cu vreo 2-3 ani decât mine, mândrindu-se public că a absolvit Lazărul, liceul bucureștean cu tradiție protagonist în memorabila „Cișmigiu et. comp.”1. Mă gândeam că eu i-aș recomanda prietenește să nu mai insiste cu asta pentru că în zilele noastre nici marile instituții de învățământ nu mai sunt ce-au fost odată, iar Lazărul nu face excepție.
O spun în deplină cunoștință de cauză. Am fost și eu lăzăristă, am rămas pe viață soră cu Cișmigiul, mi-am iubit anii de liceu și încă îi mai visez nostalgic. Dar zău, cu toate că n-am fost genială, am intrat fără nicio greutate în primii 10 și-am absolvit degajat cu peste 9.50 la BAC, promoția 2001. Nu se poate compara cu exigențele învățământului în marile licee din perioada interbelică, așa cum îl intuim din lectura cărții amintite mai sus, de altfel presărată cu distracții și năzdrăvănii de zile mari.
Deja în vremea mea școala se putea fenta suficient de ușor, cu aportul coroborat al elevilor și al multora dintre profesori. Prin urmare, nu trebuie să ne mire superficialitatea care a ajuns să domine instituțiile de toate felurile, publice și private, unde sunt în floarea carierei cei mai răsăriți absolvenți din anii 2000.
Am întâlnit mulți manageri cu teancuri de diplome care nu știu să scrie impecabil în limba română și m-am indignat. Aveam această pretenție, pentru unii demodată. Mi se pare că, dacă ai înaintat până la gradul de masterand, ar trebui să fi trecut cu bine de bază, clasele I-IV, când învățăm să scriem și să citim. De obicei, oamenii la care fac referire aici sunt cei care mai trântesc câte un să ști, doi parametrii, am decât.
Reușisem oarecum să mă împac cu ideea, să îi las în plata lor pe acești șmecherași carieriști care probabil au copiat pe brânci pentru diplomele dobândite și care își dau ochii peste cap dacă te iei de lacunele lor gramaticale, motivând că ei au făcut ASE-ul, nu Literele. Ei bine, mi-a fost dat să mă lovesc și de next level. Orori și mai mari. Promoții și mai recente. Dintr-e, ști-am, v-a fii. Asta o fi generația care se bazează pe autocorrect. Ți se face dor de generația am decât.
O doamnă profesoară de matematică ieșită la pensie ne spunea deunăzi că se mai uită prin caietele de la clasă ale elevilor de la meditații și găsește probleme rezolvate greșit de profesor la tablă! Un întreg sistem familie-elev-școală care se pare că e tot mai avariat.
Există încă și elite. Doar că, uitându-mă la viața dintr-un liceu elitist (de stat) a nepoatei mele, găsesc alte ciudățenii. Exigențe enorme, care se sprijină pe meditațiile băgate de părinți în odrasle și, ce e foarte trist, un mediu în care nu te poți adapta dacă ești deștept, dar dintr-o familie modestă. Poate că vei face față fără meditații și cu multă muncă, dar te vei ciocni de colegi care trăiesc într-o lume mult prea diferită de a ta. Un sistem în care cei mai buni, de altfel elevi harnici și inteligenți, sunt rezultatul unei educații paralele, pe care nu și-o poate permite oricine ar merita-o.
Pe lumea asta mulți te vor prost, ca să fii ușor de manipulat – din învățăturile unui tată, cumnatul meu, către fiul său, căruia nu îi prea plăcea să citească. E bun de reținut pe post de citat motivațional.
Mi-am mâzgălit și eu aici câteva neliniști personale. Poate privesc printr-un filtru cinic și tare m-aș bucura să mă înșel. Poate că nu-s atât de răspândite problemele, poate că starea intelectuală a națiunii nu e așa slăbită. Poate că minți multe și luminate există acum printre noi și poate că domină în discreție golurile gramaticale sau de alte naturi ale celor pe care i-am criticat.
Să fim deștepți și nemanipulabili, să ne instruim necontenit, să fim stăpâni pe mintea noastră și să nu ne lăsăm pe mâna celor mai neștiutori ca noi!
- Un interviu memorabil cu Grigore Băjenaru, autorul și mai memorabilei Cișmigiu et. comp, poate fi vizionat aici. ↩︎