Legea omeniei

Sărbătorim astăzi echinocţiul de toamnă, intrarea Soarelui în Balanţă. În matricea psihicului uman, acest semn vorbeşte despre echilibrul perfect spre care tindem pornind dinspre dezechilibre de toate felurile. (Asta drept comentariu la credinţa falsă că Balanţa este de la sine echilibrată.) Măsura exactă a armoniei privite din toate unghiurile. Tocmai de aceea Balanţa semnifică şi drumul către corectitudine, un punct suspendat prin timpul anului unde, dacă ne prindem cum, găsim sfârşitul nedreptăţilor, conştiinţa ce îşi remediază singură abaterile de la omenie şi nu mai produce alte oscilaţii păguboase sieşi sau celorlalţi.

***

Cum să-i tratezi pe oameni cu neonoare, cum să-i înşeli, să-i furi, să-i minţi, să-i desconsideri? Cum să te pui pe tine mai presus de ei şi cum să te prefaci că ai explicaţii îndreptăţite pentru toate astea? Cum să oferi mai puţin decât iei? Cum să soliciţi mai mult decât oferi? Cum să-ţi încalci angajamentele? Cum să uiţi ce-ai făgăduit, cum să abandonezi, trădezi, respingi omul pe care singur l-ai ademenit să ţi se deschidă? Cum să faci toate acestea fără să pricepi că îţi creezi nişte datorii imense pe care le vei avea de răscumpărat prin tot atâtea nefericiri până când, în sfârşit, vei pricepe? Poţi să disimulezi, să îţi acoperi urmele neregulilor, dar cum să crezi că nu eşti măsurat necontenit şi tu, ca toţi muritorii, sub ticăitul legilor universale de balanţa faptelor şi răsplăţii?

Ne este foarte uşor să emitem astfel de judecăţi de valoare. Dar ele sunt, aş spune, doar jumătate de adevăr. Dacă ticăitul legilor universale le permite, înseamnă că ceva este la fel de deteriorat şi pe celălalt taler al balanţei.

Aşadar, cum să te laşi umilit, înşelat, furat, minţit, desconsiderat? Cum să te pui pe tine mai prejos decât alţii? Cum să te risipeşti şi să nu ştii că ai dreptul să primeşti pe măsura a ce oferi? Cum să permiţi altui om să-şi încalce la nesfârşit angajamentele faţă de tine? Cum să te laşi ademenit de cei înşelători? Cum să faci toate acestea în numele unei mărinimii ce ascunde slăbirea voinţei, a curajului, a stimei tale de sine (o obligaţie pe lumea asta, nu un moft!), fără să pricepi că îţi creezi nişte datorii imense, căci îţi împingi agresorii la şi mai multă greşeală? Până nu învață să facă distincţia între bunăvoinţă şi naivitate, între acceptare înţeleaptă şi moliciune fricoasă, orice victimă este, de fapt, un agresor.

Din nou, răzbate către mine când mă gândesc la omenie imaginea tatălui meu, un excelent exemplu de Lună în Balanţă. Mi-l amintesc prietenos şi senin, sociabil şi săritor. Dar mi-l amintesc şi demn, vigilent când alţii încercau să profite de amabilitatea lui, mâhnit de câte un gest urât, de câte o necioplire. Observându-l, am învăţat pe lângă el că nu-i deloc imposibil să-ţi vezi de treaba ta cu deplină consideraţie faţă de cei din jur şi să te laşi însufleţit, zâmbitor şi deschis, de omenie.

<   >