Libertatea de a ne implica

În călătoriile mele, n-am apucat niciodată să mă infiltrez suficient de mult printre localnicii altor ţări cât să îmi dau seama dacă şi pe la ei se poartă mentalitatea aceea de cetăţean-victimă a statului sau a prostiei, bădărăniei, parvenirii, lăcomiei, tupeului altora. Orientându-mă după universalul zodiac şi instrumentele lui, aş zice totuşi că nu, nu doar mulţi români fac asemenea proiecţii, nu doar ei îşi justifică pasivitatea dând vina pe sistem. La urma urmei, toţi oamenii, indiferent de naţie, au casa a XII-a în hărţile natale, iar aceasta ne spune cât de predispuşi suntem să aruncăm acuze spre un duşman ascuns, copleşitor şi perfid, deseori închipuit sau cel puţin înzorzonat din imaginaţie nestăvilită.

Acum patru ani am petrecut în jur de două săptămâni internată într-un spital de stat. Tratamentul de care am beneficiat din partea cadrelor medicale şi mediul spitalicesc nu mi s-au părut nici exemplare în unanimitate, dar nici reproşabile într-un anume mod strigător la cer. Nu am mare lucru să imput oamenilor întâlniţi acolo, la fel cum nici nu i-am considerat nişte zei, sinceră să fiu. Nu am priceput niciodată pacienţii aceia care se pun în braţele medicilor cu un fel de “Poftim, ocupă-te de mine, fă-mă bine, eu plătesc asigurări de sănătate!”, neasumându-şi faptul că ei sunt cei ce s-au îmbolnăvit, că boala şi-au creat-o prin suita conjuncturilor şi atitudinilor lor de viaţă, că nu e obligaţia (nici putinţa) unui medic să îi repare la perfecţie în locul lor. La fel cum nu am priceput niciodată medicii sau asistenţii aroganţi, care îşi tratează prea de sus pacienţii.

Aşadar, în zilele mele de pacientă am văzut că unii angajaţi în acea instituţie a statului munceau mult; dar şi în sectorul privat, unde lucram eu, unii angajaţi munceau mult. Unii erau foarte bine instruiţi şi trecuţi cu seriozitate prin studiile lor, ceea ce cunoşteam şi despre unii angajaţi în sectorul privat. Unii erau calzi şi atenţi, la fel şi unii dintre angajaţii în sectorul privat. Unii erau, cel mai probabil, prost plătiţi, la fel şi unii dintre angajaţii în sectorul privat. Iar dacă ar fi să înşir ce nu mi-a plăcut pe la unii dintre ei, cu siguranţă le-aş găsi corespondenţi şi între cunoscuţii mei din sectorul privat.

Luând la bani mărunţi cercul oamenilor pe care am apucat să-i ştiu destul de bine în viaţa aceasta (rude, prieteni, amici, colegi, colabaratori), găsesc acolo fel şi fel de lucrători în instituţii de stat. Nu-mi dau seama acum să cunosc vreun politician, în rest am ştiut/ştiu cam de peste tot: angajaţi în armată, poliţie, învăţământ, spitale, finanţe publice, biserică, CFR şi alte structuri care alcătuiesc acel stat spre care mulţi îşi îndreaptă acuzele când nu mai ştiu pe cine să învinuiască. Îmi par cel puţin la fel de comuni ca şi noi, cei din privat. Merg la serviciu ca şi noi, muncesc ca şi noi, au probleme ca şi noi. Da, ştiu, sunt fel şi fel de balauri reali care contează mult în jocurile acelor instituţii. Dar sper să recunoaştem cu toţii că pe lângă ei sunt şi mulţi oameni normali, la fel cum instituţiile private au şi ele balaurii şi normalii lor.

Nu toţi cei ce fac proiecţii exagerate se îndreaptă către stat. Unii se orientează spre “ţărani, că-s needucaţi”; alţii spre “intelectuali, că prea se dau deştepţi”; alţii spre “copiii de bani gata”; alţii spre homosexuali; unii spre femei, alţii spre bărbaţi; unii spre săraci, alţii spre bogaţi; spre jurnalişti, vedete, supraponderali şi aşa mai departe. Care mai de care dezvoltăm ghimpi pentru câte o categorie ce primeşte toată cununa noastră de frustrări. Tu ce proiecţii faci? Nu e o acuză, ci o invitaţie la conştientizare şi autovigilenţă pe care mi-o aplic şi mie.

Sunt multe corecţii de făcut în sistem, sunt multe nereguli, da. Şi e bine să le semnalăm, e un prim pas. Dar sistemul, fie public, fie privat, este alcătuit din indivizi, iar indivizii suntem noi, fiecare eu, parte din diverse categorii sociale, profesionale, intelectuale, de vârstă, de stare civilă etc.

Ce ne interesează în mod special în zilele acestea este ca sistemul naţional, precum şi cel internaţional să fie bine, cu adevărat bine. Iar aici intervine întrebarea complexă “Ce este, de fapt, un astfel de sistem?” Vedeţi, până şi cârcotaşii fruntaşi trebuie să accepte că, deşi cadrele medicale, grănicerii, guvernul sunt acum în prima linie, în realitate – oricare ar fi ea, manipulată sau nu – situaţia aceasta ne implică pe toţi, face apel la solidaritate, bun simţ, spirit civic, cumpătare, suficient optimism, suficientă prudenţă, suficientă iniţiativă, suficientă colaborare. Fiecare dintre noi este parte din sistem.

E haos, dar haosul acesta poate trezi în noi o fiinţă mai mare, mai demnă şi mai liberă. Căci un om care se simte implicat activ, chiar şi când tot ce are făcut este să stea mai mult în casă, este mai stăpân pe el şi, în consecinţă, mai liber.

<     >