Înţeleptul şi oamenii din jurul lui
Îşi întreţin reciproc atitudinea pozitivă.
În tot ce fac, Virtutea se arată,
Astfel că lumea se perfecţionează continuu.
(Lao Tze – Tao Te Ching)
Am evitat ani de zile, din instinct de antiturmă, grupurile mari de oameni. La şcoală nu am făcut parte niciodată dintr-o gaşcă, deşi eu una mă simţeam rezonabil de populară şi sociabilă. Evitam aceste cercuri pentru că vedeam propagându-se în ele cu viteză amplificată comportamente pe care membrii şi le împrumutau unii altora chiar dacă pe cont propriu acele atitudini nu îi reprezentau. Pentru a primi aprobarea grupului, fiecare în parte îmi părea că făcea mici sau mari compromisuri.
Pentru vremea aceea, în mediile în care s-a desfăşurat povestea copilăriei şi adolescenţei mele, consider cu ochii adultului de acum că am avut o strategie înţeleaptă. Pe alocuri susţinută de timiditate şi de unele complexe inerente vârstei, per ansamblu funcţională. Un motiv pentru care această cale mi-a fost firească este şi acela că de obicei în astfel de grupuri se ridicau lideri, în timp ce automat ceilalţi deveneau mulţimea care se supunea direcţiilor impuse de sus. Eu, în schimb, am fost mereu mai atrasă de versiunea pe cont propriu şi mi-am trasat cu încăpăţânare adesea nătângă propriile reguli. Foarte puţin vizibilă celor mai căutaţi lideri de opinie, am rămas fidelă căii mele de outsider.
După vârsta de 25 de ani, a început să se creeze un nou tipar, pe măsură ce am început să mă extind conştient, să mă deschid spre variante ale mele posibile în viitor, la care puteam ajunge urmând diverse cursuri sau specializări. Astfel, alegându-mi cu grijă direcţiile de dezvoltare, m-am dus natural spre grupuri unde părea că se lucrează benevol la un proiect comun. Oameni de toate vârstele şi profesiile, reuniţi de o pasiune transformată în muncă de cercetare, exersare şi aprofundare.
Interesant este şi că am ajuns să fac parte simultan din mai multe astfel de colectivităţi, deşi preocupările lor erau fundamental diferite. Numitorul comun erau calitatea, fineţea, eleganţa procesului de învăţare-împărtăşire ce avea loc în cadrul fiecăruia dintre ele. Oamenii păreau aleşi pe sprânceană şi mă fascina faptul că în acele grupuri nu existau criterii oficiale de admitere sau reguli impuse. Totul depindea de un bun-simţ individual şi de opţiunea fiecăruia de a se fi alăturat activităţilor de grup.
Existau, în loc de liderii aplaudaţi din amintirile mele de pe vremea liceului, diverse persoane care iniţiaseră formarea echipelor şi coordonau activităţile în poziţie de maeştri, însă oamenii aceia nu solicitau atenţie specială, se comportau competent şi modest, respectau şi transmiteau recunoştinţă tuturor celorlalţi, de la care ei înşişi păreau că învaţă foarte mult. Între ei, membrii grupurilor erau deschişi, relaxaţi şi necompetitivi, încântaţi de ceea ce experimentau alături şi îşi împărtăşeau unul altuia. Totodată, atitudinea lor faţă de coordonator era prietenoasă şi liberă. Ca şi cum nu existau ierarhii susţinute rigid, ci doar bunăvoinţă, asumare, participare corectă din partea fiecăruia, în ciuda faptului că în mod evident coordonatorul stăpânea la un nivel avansat cunoaşterea care făcea scopul întâlnirilor noastre.
După fiecare reuniune de grup mă simţeam schimbată în bine de interacţiunea cu toţi acei prieteni, chiar dacă uneori echipele noastre erau atât de numeroase, încât nu reuşeam nici măcar să reţin figurile tuturor colegilor. Ceva se crea din alăturarea noastră, o energie pe care fiecare o susţinea prin fiinţa lui şi totodată o alcătuia. Iar acea energie ne hrănea atât individual, cât şi ca intersecţie de inimi care parcă aveau de izbândit ceva împreună în plan subtil.
De mai bine de un an dau strigătul de adunare pentru câţiva pasionaţi de astrologie pe care îi numesc astroşcolăreii mei. Am devenit în felul acesta personajul de la cârma unui grup, cu rol de coordonator şi profesor. Experienţa aceasta îmi confirmă că cineva care stă în faţă nu are dreptul să solicite o atenţie specială sau să aibă atitudini de superioritate, din simplul motiv că fiecare participant îşi dăruieşte acolo prezenţa, atenţia, gândurile şi stările.
Toate acestea fac ca atmosfera unui grup de lucru să fie o valoare alcătuită în cote egale de către toţi participanţii, cu beneficii şi responsabilităţi individuale la fel de egale. Ceea ce rezultă din aceste întâlniri este o forţă a minţilor şi inimilor alăturate de o pasiune comună care ne transformă pe fiecare dintre noi. Toţi suntem la fel de câştigaţi şi la fel de implicaţi în procesul de schimb informaţional şi energetic.
Grupurile frumoase ne ajută să creştem, să fim uniţi şi neconstrânşi de ierarhii; să devenim ceea ce am putea fi, dar nu îndrăznim sau nu putem de unii singuri. Astfel că lumea se perfecţionează continuu…
Notă: În astrologie, experienţele din registrul celor de mai sus ţin de felul în care este configurată casa a XI-a a unei hărţi. În funcţie de ecuaţia specifică, nativul poate fi mai mult sau mai puţin receptiv la astfel de interacţiuni de grup, căutându-le sau evitându-le, însă în cele din urmă fiecare om ajunge în anumite etape dincolo de care poate urca spre un nou nivel doar deschizându-se spre conjuncturi largi, reţele, universalitate.