Meniul zilei?

Alcătuiţi din trup, minte, suflet, spirit şi cine ştie câte şi mai câte alte straturi subtile pe care nu le conştientizăm, avem nevoie de alimentaţie adecvată pentru fiecare dintre acestea şi, mai ales, de o bună corespondenţă între tipurile noastre de hrană.

De exemplu, e lesne de înţeles că pe termen lung nu poţi susţine o minte limpede şi o inteligenţă avansată dacă îţi bombardezi corpul fizic cu toxicitate, la fel cum nu poţi susţine nici buna funcţionare a fizicului prin emoţii distructive. Traversăm perioade de derivă emoţională şi nu ne vine să mâncăm sau, dimpotrivă, mâncăm în exces şi rupţi de semnalele corpului fizic. Sau mintea hrănită prost, percepţiile haosate de zgomote inutile, atenţia îndreptată spre informaţii joase ne afectează nu numai gradul intelectual, ci şi stările sufleteşti, într-o rezultantă vicioasă a nervozităţii, oboselii, pesimismului, nemulţumirii de fond. Alteori ingerarea influenţelor psihice îndoielnice ale unor persoane aşa-zis spirituale, care te hrănesc convingător cu dogme, prejudecăţi etc., conduce spre fel şi fel de disocieri (îmi vine acum în minte atât de uzata inducere a psihologiei păcatului, cu care ne-am alimentat în unele medii religioase).

În practică, fiecare vine cu afinităţi faţă de unele dintre aceste componente ale fiinţei. Unii oameni sunt din start mai bine împământaţi şi au o bună comunicare cu corpul fizic, fiindu-le simplu să mănânce la timp, în ordinea corectă a proceselor de digestie etc. Alţii se îndreaptă natural spre o hrană intelectuală fină, de calitate, mâncând informaţie pe pâine. Alţii ştiu să se reechilibreze emoţional, să menţină un fond interior liniştit, senin, profund uman. Mai sunt şi oameni care se hrănesc cu credinţa în bine şi în focul vieţii, realizând conexiuni intuitive puternice cu spiritul lor.

Cu toţii avem însă nevoie, indiferent pe ce nivel evolutiv general ne plasăm, să respectăm importanţa egală a tuturor tipurilor de hrană, căci viaţa necesită comuniune de sistem, nu doar atenţii preferenţiale între trup, minte, simţire, spirit.

Am mai observat însă ceva. Să spunem că eşti preponderent un om al intelectului, preocupat de hrana minţii. Dacă îţi faci lucrul bine, curiozitatea ta universală te va conduce la un moment dat şi către informaţii de calitate despre hrana fizică. Fiind deştept, când îţi vei îndrepta atenţia asupra trupului tău, vei avea deja un bagaj de înţelegeri care te ajută să revii mai repede la echilibru fizic. Începi să te odihneşti corespunzător, să mănânci inteligent, poate chiar – cine ştie? – să aplici toate acestea în activităţi de permacultură.

La fel cum un om inteligent pornit să-şi vindece rănile sufletului ar putea păstra pe parcursul procesului o stare de suficientă detaşare cât să nu rămână agăţat în ranchiună, disperare sau alte derivate ale fricilor. Sau acela care ştie să păstreze armonia emoţională şi susţine astfel alcalinitatea corpului fizic, creând totodată un spaţiu curat pentru ca mintea să îşi desfăşoare mai uşor lucrările de abstractizare şi jonglare cu teorii. Cât despre cei spirituali, o bună conexiune de acest gen produce inspiraţii, revelaţii neaşteptate sau simple ponturi venite printr-un lanţ fluid de sincronicităţi ce vor permite alegeri intuitive corecte pentru celelalte tipuri de alimente necesare sistemului.

Suntem ceea ce mâncăm. Afirmaţie valabilă nu doar din perspectiva reţetelor de la micul dejun, prânz, cină, ci şi pentru atâtea alte chimii ale minţii, sufletului şi spiritului. Şi ar mai fi ceva: simplitatea, revenirea la ordinea firească a fluxurilor vieţii este un ingredient minune pentru toate acestea. Pepene în loc de baclava, pădure în loc de mall, vioară în loc de muzică electronică, scriituri elegante în loc de bancuri cu blonde, meditaţie din suflet în loc de îmbrânceli la spovedanii pe jumătate, aspiraţia spre iertare şi recunoştinţă în loc de las’ că te ţin eu minte!… De ce ne-am mulţumi cu mai puţin?