Stând astăzi în mijlocul Bucureştiului nins, în aşteptarea unui tramvai sporadic în venirile sale, am constatat că îmi îngheţaseră ca pe vremuri degetele prin mănuşi şi, prinsă de acest gând, m-am luat după el fermecată de amintirile pitite printre ani. Doamne, de când nu mai trăisem senzaţia aceea!
În copilărie forfoteam în zăpadă fără să-mi pese de îngheţ şi-am cunoscut fericirea vacanţelor inopinate pe motiv de ninsoare în exces. În liceu şi în facultate am petrecut multe ceasuri de iarnă în staţiile de autobuz, iar frigul mi-l uitam, atrasă în fel şi fel de discuţii aprinse cu colegii. Cele mai dragi mi-s însă amintirile de la bunicii din Bărăganul renumit pentru zăpezile lui, cu albul, aerul tare al iernilor lungi, plăcerea primului pas prin nămeţi după un viscol de-o noapte, toropeala de lângă soba fierbinte, odaia în care mamaia Chira ţesea la război – principala ei îndeletnicire de sezon.
Tocmai de-aici, de la războiul bunicii, m-am pomenit cu gândurile năvălindu-mi neaşteptat într-o cu totul altă direcţie: oare câţi oameni au traversat iernile Bărăganului şi restului ţării prinşi propriu-zis într-un război? Câţi au parcurs mai departe primăverile şi câţi nu? Poveştile neliniştilor lor în ce fel mai apasă atmosfera acestor locuri şi ce avem de făcut mai departe cu ele?
Războaie sunt şi astăzi, iar soldaţii suntem noi, cei ce ne luptăm pentru fericire. Sunt şi atâtea alte feluri de lupte în lume, dar ale noastre, ale celor ce căutăm să cucerim fericirea, par a fi singurele cu şansa reală la izbândă. Ne declarăm la început război propriilor umbre, apoi, pas cu pas, realizăm că de fapt renunţarea la starea de conflict este cheia. Cucerim prin blândeţe şi omenie şi astfel reuşim să regrupăm subtil spaţiul din jurul nostru pur şi simplu pentru că nu mai rezonăm decât cu unul armonios. Iar legile universale ştiu să aşeze în jurul fiecărui om doar ceea ce este el din interior.
Asta înseamnă, azi, să fii un bun luptător.
Putem fi demni de toate sacrificiile din trecut dacă ne trăim prezentul cu bucurie sinceră. Putem aduce vindecare în războaiele de demult dacă ne asumăm şi ne cucerim propriile conflicte. Putem vindeca istorii întregi dacă recunoaştem că singurul inamic care ne-a atacat vreodată sălăşluieşte în noi şi are atâtea nume câte există pentru lipsa de iubire. Putem fi în fiecare zi cei care se înalţă, fără oşti, spre fericire.