Această ţară căreia aproape nu-i simţi mişcările când o străbaţi am descoperit-o de fiecare dată uluitoare prin tăcerile ei. În Bulgaria te aşezi fără gânduri într-un loc, apoi aştepţi să ţi se arate el când şi cum o dori să îţi vorbească. Oamenii par ascunşi sau poate mai degrabă inexistenţi în spatele ferestrelor închise. Când în sfârşit se ivesc discret pe lângă tine devin monumentale linişti şi nestrămutate iubiri.
În urmă cu câţiva ani, prieteni buni mi-au arătat pentru prima oară o altfel de Bulgarie. Am întâlnit atunci pe plajă, într-o seară de sfârşit de toamnă, câţiva pescari cu care am băut ţuică în cămăruţa lor, râzând unii la alţii şi vorbindu-ne cu ochii fericiţi, nederanjaţi niciunii dintre noi de bariere lingvistice.
Am întâlnit-o ieri tot în Bulgaria pe doamna aceea din fotografia de mai jos, pe care am iubit-o pentru croielile de păpuşi colorate vesel, aşteptând în atelierul de peste Osam. Două-trei cuvinte rostite de fiecare pe graiul ei. În rest, doar am privit fermecată pe mica fereastră care deschidea atelierul către luminile după-amiezii. N-aveam la mine banii potriviţi pentru a cumpăra o jucărie, aşa că i-am dăruit mai mult: o îmbrăţişare şi un sărut pe obraz. Ce viu te simţi în astfel de secunde, cât de al locului şi-al oamenilor lui!
