Reflecţii post-demisie

În urma articolului anterior, în care vorbeam despre ce înseamnă pentru mine să munceşti după propriile reguli, o prietenă mi-a sugerat să vin cu mai multe detalii din experienţa mea. Cum am ajuns, mai exact, în acest punct al vieţii? Pe măsură ce îmi formulam în minte răspunsul, am derulat în amintire o întreagă listă de etape şi conştientizări de pe traseu. Am să le notez rând pe rând şi sunt convinsă că multe altele vor mai fi de traversat de acum înainte.

Nu voi livra aici o poveste de succes despre cum să atragi abundenţa ocupându-te doar de hobby-uri sau repetând cu convingere formule magice pentru univers, ci pur şi simplu voi fi sinceră în ceea ce priveşte temerile, întrebările, încăpăţânările şi aspiraţiile mele, aşa cum îmi influenţează ele felul în care aleg să muncesc mai departe.

Pe scurt, iată povestea: după 12 ani de muncă în domeniul economic şi în corporaţii, am ajuns într-un punct în care am decis să mă concentrez pe activităţi pe cont propriu, în principal astrologia. Apare, pe bună dreptate, întrebarea cum poţi să faci aşa ceva în zilele noastre în aşa fel încât să funcţioneze cu adevărat. Cum poţi supravieţui dintr-o asemenea activitate fără să o transformi în ceva comercial?

Personal, nu deţin secretul absolut, însă am simţit că pentru mine este momentul unui astfel de experiment şi că el poate trăi dacă rămân foarte onestă cu mine însămi şi îl tratez ca pe un proiect care are nevoie de timp şi multă disciplină interioară pentru a ajunge să funcţioneze. Totodată, nu împovărez această intenţie cu refuzul rigid de a mai fi vreodată angajată a altcuiva, deci încerc să mă menţin deschisă la mai multe variante pe măsură ce perseverez în lucrul pe cont propriu.

Aşadar, iată lista mea cu observaţii de pe traseu:

  • Pun mult preţ pe experienţa mea anterioară. Ea m-a reprezentat, m-a ajutat să cresc, să cunosc oameni extraordinari, să îmi deschid noi căi în viaţă, iar ca activitate în sine în niciun caz nu mi-a displăcut. La un moment dat nu mi-a mai fost însă de ajuns. Când m-am angajat prima oară într-o corporaţie, am văzut în jurul meu mulţi colegi debusolaţi, nemulţumiţi că nu primeau măriri de salariu şi avansări în funcţie, indignaţi de calitatea îndoielnică a majorităţii şefilor lor. Încă din start m-am sustras acestei molime care bântuie prin corporaţii şi am încercat să nu îmi proiectez frustrările pe sistem, pe ţară, politică, fiscalitate, şefi. Mi-am asumat contractul de muncă pe care am ales singură să îl semnez, în care nu era stipulat nimic despre măriri şi avansări. Şi mi-am păstrat în mine credinţa că, atunci când voi dori să plec în altă parte, voi atrage oportunitatea potrivită, ceea ce s-a întâmplat mereu. Din experienţă, am ajuns la convingerea că printre iţele încurcate ale mediului corporatist (şi nu numai) stau şi multe oportunităţi de a cunoaşte persoane minunate, de a dezvolta competenţe interesante, de a evolua ca profesionist şi ca om. Astfel, oricare a fost ea la un moment dat, eu mi-am preţuit mereu munca şi i-am văzut şi aspectele pozitive. Nu m-am reorientat profesional ca fugă de meseria de bază.
  • Plecată de pe băncile facultăţii, pe măsură ce banii câştigaţi mi-au permis să investesc în dezvoltarea mea, să particip la diverse cursuri, să descopăr astrologia şi multe alte discipline similare, în viaţa mea s-a strecurat şi un alt fel de muncă, deşi răsplata nu venea sub forma banilor. Era munca mea cu mine însămi, cu defectele mele, cu ceea ce zăcea nerezolvat în trecutul meu. Ani de zile m-am trezit dimineaţa la 5 pentru ca în răstimpul de două ore pe care îl aveam până la plecarea spre serviciu să citesc, să studiez astrologia, să exersez unele tehnici de meditaţie. Urmau orele de corporaţie, iar serile le petreceam în stilul în care începeam dimineţile. Nu făceam aceste lucruri cu intenţia de a evada cândva din sistem, ci pur şi simplu pentru că produceau efecte benefice în interiorul meu. Începeam cu adevărat să mă simt bine eu cu mine.
  • Astfel, astrologia a crescut şi creşte firesc în mine. Am observat că, aşa cum îmi trebuiseră în total 18 ani de şcoală care să mă conducă spre diplomele de economist, la fel trebuie să las timpul şi munca să se împletească în devenirea mea ca astrolog. Nu am visat să îmi descopăr peste noapte abilităţi fermecate care să mă şi îmbogăţească, ci am continuat să muncesc în stil lumesc, cu efort, pentru a învăţa şi mai bine astrologia.
  • De curând, un maestru ne-a spus la un curs de Qi gong că, atunci când descoperi o învăţătură în care crezi, atitudinea potrivită este aceea de a servi învăţăturii, nu de a încerca să te foloseşti de ea pentru a obţine tu diverse avantaje. Cu acest tip de respect încerc să îmi privesc activitatea şi cred că se poate extrapola spre multe alte tipuri de profesii. Nu vânez clienţi, mă promovez cu multă reţinere. Nu ştiu dacă este mereu bine aşa, dar în felul acesta pot spune că în unanimitate am cunoscut prin astrologie doar oameni deosebiţi, cu care m-am simţit onorată să interacţionez.
  • Am avut parte de o copilărie petrecută alături de bunici ţărani, oameni dintr-o bucată, needucaţi la multe şcoli, dar foarte drepţi în principii. Realişti, nesofisticaţi, atenţi mereu la cum să îşi coordoneze activităţile gospodăreşti, cinstiţi, aceşti oameni mi-au arătat că banii nu sunt totul, dar că trebuie respectaţi aşa cum îţi respecţi propria energie fizică. (Cu cunoaşterea de acum, realizez că felul în care ne gestionăm banii are o corespondenţă în felul în care ne gestionăm propriile resurse vitale.) Bunicii mei mi-au arătat că banii pot fi făcuţi exact în măsura necesară ţie dacă nu îi risipeşti, nu îi blochezi prin zgârcenie sau printr-o psihologie a sărăciei, a lipsurilor, dacă nu aştepţi câştiguri forţate, nemeritate. Pe scurt, viaţa face în aşa fel încât să ai toate cele necesare dacă nu (te) furi în niciun fel.
  • Îmi creez încă din copilărie mici rezerve. Aşa funcţionez eu. Niciodată nu am avut la dispoziţie mari sume de bani. Este un cadru general al vieţii mele. Dar niciodată nu m-am simţit extrem de nesigură în acest domeniu pentru că mereu am economisit un pic, ceea ce mă ajută să îmi duc mai departe psihologia abundenţei pertinente, suficiente. Nu vreau mulţi bani, nu am dorinţe extravagante, dar în acelaşi timp am grijă ca din oricât de puţin să îmi asigur şi oricât de mici plăceri. Banii, după părerea mea, trebuie uneori lăsaţi să circule, alteori adunaţi la un loc. Astfel, când am decis să nu mă grăbesc spre o altă slujbă din zilele noastre, am avut grijă şi de un buget pentru urgenţe.
  • În anii trecuţi, pentru că pe măsură ce îmi deschideam mintea începeam să mă văd muncind altfel, adică ocupându-mă pe termen lung de astrologie, am coborât cu picioarele pe pământ şi am decis că pentru mine, după structura mea, o asemenea activitate trebuie să fie legală, încadrată în regulile sistemului din care fac parte. Prin urmare, plătesc impozite, servicii de contabilitate, comisioane bancare, iar când dau acei bani nu ocărăsc politicienii şi legiuitorii patriei, ci consider că banii mei ajung unde este cu adevărat nevoie de ei. Lucrurile nu sunt doar albe sau negre. Din aceşti bani publici se fac şi fapte bune.
  • Desigur, pentru a putea susţine asemenea cheltuieli, trebuie să ajungi la un nivel cât de cât rezonabil de încasări sau să alegi alte variante legale (care există) de a nu mai plăti atâtea contribuţii (şi, automat, de a nu mai fi asigurat în sistemul de stat). Permanent trebuie să existe asumare din partea ta şi realism. Eu am lucrat o perioadă pe ambele fronturi. Munceam part-time ca economist, aveam mai mult timp pentru astrologie, câştigam mai puţini bani decât înainte, dar construiam o bază în partea celalaltă şi în acelaşi timp nu mă simţeam încovoiată de datoriile la stat pe care mi le prilejuia astrologia.
  • Când am decis să muncesc doar pe cont propriu, am observat că am nevoie în continuare de un foarte bun management al timpului. Mă trezesc în fiecare zi la ora 6 şi îmi organizez programul în aşa fel încât rezultă tot cam opt ore de muncă pe zi. Acest lucru mă ajută să mă simt utilă, competentă, bine integrată într-o reţea de conexiuni sociale. Prin urmare, nu fentez munca doar pentru că eu mi-o dictez.
  • Nu m-am simţit singură în această alegere pentru că am avut şansa ca printre prietenii mei să fie cel puţin trei oameni care au făcut paşi similari în anii recenţi. Modelul lor mi-a arătat că se poate. Nu vorbesc despre persoane care şi-au dezvoltat afaceri de succes pe cont propriu, ci despre oameni care au câştigat timp şi s-au dedicat unor activităţi de nişă dinspre care nu forţează câştiguri, dar de unde rezultă şi bani suficienţi, curaţi, munciţi cu sufletul.
  • M-am lovit de un fel de dezacord din partea unor oameni foarte apropiaţi care, dorind să mă ştie în siguranţă, nu mi-ar fi recomandat un asemenea risc. O slujbă bună cu perspective stabile era de preferat pentru ei în locul unei activităţi neobişnuite. Dar am mers mai departe.
  • După câteva luni în acest regim, pot spune că mai ales la început este mult de lucru cu frici legate de viitorul pe termen lung. Acestea trebuie ascultate, onorate, investigate, vindecate sau acceptate rând pe rând, uneori prin efort repetitiv. Instinctul nostru de supravieţuire este esențial și nu trebuie desconsiderat. De asemenea, am observat că apar în mine multe răzgândiri de tipul Chiar îmi este necesar obiectul acesta pe care mi-l doresc? De multe ori ajung la concluzia că nu şi că pot folosi mai temeinic ceea ce deja am. Este un exerciţiu de autocontrol care elimină foarte multe dorinţe false şi te poate conduce spre un stil de viaţă mai curat şi ordonat, însă cred că este foarte important să şi dai, chiar dacă din mai puţin. Important este să nu dezvolţi acea psihilogie a lipsurilor despre care vorbeam mai devreme. La urma urmei, aşa cum citeam de curând într-o carte, un om obişnuit din zilele noastre are la dispoziţie mult mai multe facilităţi materiale decât un rege din Evul Mediu.

Am scris acest articol pentru că ştiu că sunt mulţi cei care vor să schimbe macazul din punct de vedere profesional. Aceasta este varianta mea de experimentare. Singura certitudine pentru mine este faptul că acum doar aşa mă pot simţi autentică în muncă şi că a venit vremea să îndrăznesc o astfel de schimbare. Aşa că… tot înainte!