Şcoala de actorie

Cred în reîncarnare nu pentru că mă tem de neant, ci pentru că reîncarnarea are sens, pentru că transpare către cutiuţa noastră cu certitudini conştiente de sine prin fel şi fel de intuiţii, premoniţii, déjà vu-uri.

Mai cred în viaţa de după moarte, în viaţa dintre vieţi şi în renaşterea printre oameni şi ca urmare a unor experienţe personale care mi-au semnalat astfel de evidenţe. Ştiu mulţi alţii care au traversat descoperiri similare şi care nu sunt nişte prostuţi naivi cu imaginaţie bogată, cum i-ar putea crede prea scepticii. Mai sunt şi mărturiile cu mii în cărţi, articole, materiale video ale celor ce au traversat morţi clinice şi s-au întors cu informaţii despre acest carusel al trecerii prin mai multe corpuri, mai multe personalităţi, mai multe scenarii de viaţă. Iar celui care închide ochii la aceste indicii doar pentru că nu ştie să le dibuiască pe ale sale personale şi întreabă sec “Cum poţi demonstra că toate astea sunt reale?” îi răspund cel mai sincer doar cu un la fel de problematic “Tu cum poţi demonstra că nu-s?”…

Mai cred şi că procesele ce ţin de reîncarnare nu sunt atât de rudimentare încât să pretindem că ceva constant din noi şi de dedesubtul egoului actual supravieţuieşte morţii şi doar se îmbracă în alt costum odată cu următoarea naştere. Sună prea simplist. Dar în principiu cred că ne reîncarnăm în grupuri de spirite, că suntem alături de alţii ca noi, nemuritori deghizaţi în oameni, cu care ne-am mai întâlnit de multe ori de-a lungul istoriilor şi de-a lungul devenirilor noastre.

Mă intrigă însă un aspect al acestor revederi. Dacă ne-am tot intersectat cu oamenii cei mai importanţi pentru noi de multe, multe dăţi până acum, dacă suntem cam aceiaşi actori cei care împărţim scena în diverse piese de teatru, dacă suntem, între noi, camarazii care se susţin unii pe ceilalţi până îşi învaţă lecţiile, oare cât de duşmani şi cât de prieteni n-om fi succesiv pe parcursul derulării spectacolelor noastre? Sunt oameni care ne atrag instantaneu, ca şi cum am fi fost cei mai apropiaţi fraţi, iubiţi, prieteni de cruce altcândva. Şi-apoi, intrând în povestea de acum, ajungem alături de ei în diverse puncte de cotitură. Ca şi cum lucrăm cu câte cineva la un amestec ciudat de reglări de conturi din vremuri de război în timp ce ne reîndrăgostim de acelaşi el, cel din vremurile de pace şi de bucurie. Sau personaje pe care le respingi cu un nu hotărât înainte de a le afla numele, ca mai apoi să le descoperi calitatea de prieteni buni. Este ca o ajustare pe mai multe paliere a iubirii reciproce: gheaţă-rece-călduţ-dogoritor. Şi este, uneori, deconcertant, un amestec de ură şi iubire care parcă nu mai ajunge în sfârşit la o concluzie categorică. Multe piese de teatru combinate în distribuţia aceloraşi câţiva actori.

Cred că noi, cei ai prezentului, traversăm vieţi care aduc multiple astfel de paradoxuri. Devenind conştienţi de realitatea reîncarnării, stând la distanţă de jocurile egoului şi observând mai de sus schema lucrurilor, înţelegem că nimic nu este atât de alb şi negru în relaţiile noastre şi că, la urma urmei, miza jocului cosmic este să ajungem sincron în acel punct de întâlnire în care nu există duşmani sau datorii karmice, ci doar normalitatea absolută de a ne recunoaşte ca fiind toţi între noi suflete-pereche.

<   >