Acum, cu mintea şi cu inima, am ajuns să ştiu că trăiesc o viaţă binecuvântată şi că mi-o binecuvântez singură cu fiece clipă în care reuşesc să mă aliniez la interiorul meu. Dar până să răzbat spre simplitatea sublimă a acestei siguranţe – pe care, nu voi minţi, încă nu ştiu să o stabilizez, ci doar să o caut şi să o regăsesc mai des în momentele de calm -, am trăit ani mulţi de ceaţă, înstrăinare şi risipă de sine.
Am observat că noi, fiinţele umane, avem o mare capacitate de a ne opune intenţiilor noastre evolutive curajoase. De exemplu, vedem în jurul nostru şi protestăm vehement faţă de abuzurile de putere, faţă de hoţia aceasta de timp şi de energie vitală de la baza structurilor socio-profesionale în care vieţuim, dar totuşi capitulăm uşor şi acceptăm servicii, responsabilităţi şi bani care ne potolesc, aparent, nişte frici bazale.
Nu este o acuzaţie, ci îmi fac cu discernământ şi mea culpa într-un asemenea sens, apoi pătrund mai adânc în mecanismele acestor reacţii în lanţ şi afirm cu tărie: dacă în mijlocul nebuniei de la birou, în toiul şedinţelor sau al altor preocupări specifice serviciilor din zilele noastre, reuşeşti măcar pentru o clipă să te centrezi şi să te conectezi la sinele tău real, cel care vede din afara cercului tot jocul şi în acelaşi timp acceptă provocarea de a participa la el, e de bine.
O altă păcăleală pe care o am de deconspirat eu, prin schiţa mea de funcţionare, este cea din domeniul relaţiilor. Mă aflu printre cei ce-au depăşit vârsta de 30 de ani fără să fi trecut vreodată în interes personal pe la starea civilă şi fără să aibă copii, ba chiar stând preponderent în afara relaţiilor de cuplu. Bineînţeles, în virtutea imaginii noastre despre iubire, aşa ceva nu este încurajat, ci este considerat o neadecvare de care trebuie neapărat să scapi cumva.
Eu cred în schimb că relaţiile sunt de trei feluri: relaţia fiecărui om cu el însuşi, relaţia lui cu un partener semnificativ (orice tip de echipă formată din doi) şi relaţia lui cu grupurile, cu societatea, cu omenirea în ansamblul ei, cu viaţa şi universul, cu divinitatea (altfel spus, relaţia cu transpersonalul). Ca să reuşeşti să excelezi cu adevărat într-una dintre aceste trei ramuri, trebuie să excelezi şi în celelalte. Altfel, pur şi simplu nu funcţionează pe termen lung. Mai cred şi că deocamdată lucrăm secvenţial pe aceste feluri de relaţii şi că, deşi în general ne iau ochii cele din categoria a doua, le trăim superficial dacă le omitem pe prima şi pe a treia.
Aflându-mă şi eu pe drumurile acestei învăţări, pot spune că cele mai sfinte momente din relaţiile mele de cuplu le-am petrecut în preajma destrămării lor. Odată, m-am străduit timp de vreo doi ani şi jumătate să menţin şi să resuscitez încontinuu un ataşament pe care îl confundam orbeşte cu iubirea. Într-o bună zi, cu o minte odihnită şi în atmosfera protectoare din familie, am reuşit să văd evidentul şi am recunoscut simplu faţă de mine însămi că omul acesta nu mă iubeşte. Atât. Fără să îl acuz de nimic (după câte am făcut pentru tine… şi aşa mai departe), fără să mă învinovăţesc nici pe mine pentru că aş fi neiubibilă. Apoi am reuşit să plec uşor, fără niciun regret.
A doua oară, la capătul unei zile care îmi spulberase orice fărâmă de iluzie, agonizam incapabilă să mă liniştesc şi m-am scufundat atât de adânc în disperarea rănilor mele de abandon şi de trădare, încât mi-am declarat înfrântă că De fapt, nu pot avea încredere în nimeni pe lumea asta! Şi-atunci a urmat cel mai surprinzător răspuns, am auzit un limpede Poţi avea întotdeauna încredere în Mine!, iar acel Mine eram eu, era o parte a mea care îmi arăta că într-un mod indestructibil mă pot baza pe ceva din interiorul meu, nu din afară.
Citeam deunăzi[1] că o lege a comunicării autentice spune să îi zici răspicat omului de aproape, atunci când îl simţi în impas, Sunt aici pentru tine. Dar şi că, pentru a reuşi să o transmiţi în mod real, mai întâi trebuie să exersezi pe tine însuţi această afirmaţie. Iar pasul următor este să recunoşti momentele când altcineva te sprijină la rândul lui şi să îi spui Știu că eşti aici pentru mine.
Acest dialog – o spun din experienţă – funcţionează magistral la nivel interior, între părticelele din care suntem alcătuiţi. Nu îl subestimaţi, exersaţi-l zi de zi!