Unirea schimbărilor

Ce vremuri mai trăim şi noi! Cum se răscolesc timpurile şi cât de diferit e acum-ul de acum faţă de-acela ştiut cândva, pe la începuturile vieţilor noastre! Şi nu e vorba doar de diferenţa dintre universul de copil şi cel al adultului. E mult mai spectaculoasă transformarea timpului ce se petrece în zilele prezente.

O simţim cu toţii de ceva ani buni – o accelerare, o suprapunere de lecţii şi de maturizări, un iureş ce aglomerează unele într-altele revelioane, aniversări, transformări. Zici că ne reinventăm la scară largă, o naştere într-o variantă upgradată a fiecăruia dintre noi. Pe vremuri marile transformări erau doar ale câtorva predestinaţi să experimenteze viaţa la extrem. Acum cine nu se reconfigurează zici că rămâne singur pe un peron părăsit, dezorientat şi fără de ştiinţă despre lumea în care se află.

Ce reconfigurăm? Fiecare ce are nevoie: relaţii, profesii, alimentaţie, rutina zilnică, domiciliul, bagajul de cunoştinţe, regulile inimii. Și totuşi, poate tocmai fiindcă zorii unor noi feluri de a fi s-au arătat de mult, iar lucrările noastre de reinventare au început de câţiva ani, parcă ne apropiem cumva de finalul unei etape, parcă deja stabilizăm acele îndrăzneli de părăsire a zonei de confort, de-a fi diferiţi, de-a prăbuşi cadre vechi ce nu mai puteau funcţiona. Dacă tot nu mai există cale de întoarcere spre vechiul eu, dacă acesta de acum încă-i necopt şi nesigur, cum putem să ne acordăm mai bine, să căpătăm oarece aderenţă în noua vibraţie a lumii?

Am întâlnit mulţi căutători în ultimul timp. Căutători ai altui stil de viaţă, în care să poată trăi mai fidel unui sistem de valori însănătoşit. Aceşti oameni nu mai constituie abateri ghiduşe şi complet nerealiste de la normă, ci ei încep să constituie un grup sonor, inteligent şi preocupat de moralitate. Pictează, fac yoga, pilates, zumba, lucrează la andrele, deschid restaurante vegane sau livrează direct de la ei din bucătărie, studiază agronomia la 50 de ani din pură pasiune, iau lecţii de caligrafie la 40. Oameni suficient de nebuni şi frumoşi încât să cumpere o casă veche la ţară şi să o transforme în domiciliu personal sau cazare pentru alţi reveniţi la mama natură. Oameni care lasă joburi în corporaţii şi se apucă pe cont propriu de ceva ce le încântă sufletul. Oameni care rămân în joburi la corporaţii şi le completează cu alte activităţi de îmbucurare personală. Mulţi alergători prin parcuri seara şi dimineaţa; munţomani; biciclişti şi trotinetişti; cei care îmbrăţişează copaci fără să se ferească de ochii lumii; mulţi meditează, zâmbesc cerului şi ascultă frumosul ascuns în cine ştie ce lumi de eter pe care ei învaţă să le deschidă cu puterea imaginaţiei şi a extrasimţurilor.

Deja aceste preocupări nu mai sunt simple preţiozităţi sau erezii. Chiar şi scepticii, durii, raţionalii, ştiinţificii care nu zâmbesc călduros la prea mult roz (aici mă încadrez şi eu în general) găsesc căile lor de a răspunde acestei chemări ce ne curtează insistent pe toţi, o chemare spre o viaţă mai autentică, mai armonioasă şi, la urma urmei, mai normală. E dreptul nostru. Învăţăm în aceste timpuri să nu ne mai temem de presiuni venite prin abuzuri de funcţii, ci să facem cu deplină autoritate ceva de bine şi de suflet pentru noi.

Şi am mai observat că, încă minoritari de-ar fi să numărăm la modul realist, e bine să ne unim şi să ne punem de acord cu alţi pionieri. Nu neapărat scris şi contractual, nici neapărat ca timp stat unii lângă alţii, ci mai ales ca recunoaştere reciprocă şi încurajare de fond. De-aici încolo, vedem ce mai fi…! Tot înainte!

 

<     >