Carevasăzică, având de sărbătorit azi alături de Amiga echinocţiul, demisia ei, ziua internaţională a poeziei şi încă un copac înflorit în buchetul meu de primăveri, merserăm la film, să măsurăm Distanţa dintre mine şi mine. Un documentar surprinzător despre viaţa Ninei Cassian. O regăsire şi promisiunea că de-acum am să-i recuperez scrierile pe care nu m-am priceput să le caut în anii ce s-au scurs. Nu ştiu cum e cu galopul anilor contorizaţi ca vârstă (nu suntem atemporali?!), dar îmi amintesc de o zi la corporaţie când şeful meu, cuprins de starea poeziei, zisese un n-a mai rămas loc decât de iubire în inimile noastre încă tinere.
Acum, amestecate printre filele acestei zile, las versuri de-ale Ninei Cassian:
“Cad în genunchi şi-ţi mulţumesc, iubire,
Pentru aceste zilnice semnale
Și voci ale mărinimiei tale
Cu care-mi umpli sufletu-n neştire.”
