Am să las această secţiune să vorbească mai mult de la sine, prin imagini. Ce ar fi totuşi de spus: la sfârşitul anului 2014 mi-a venit ideea să desenez pe un abajur, plecând de la simpla observaţie că în lumină culorile se schimbă, devin mai pline. Nu am ştiut exact ce o să iasă, mai ales că nu am pornit de la o intenţie propriu-zis artistică, ci de la o simplă curiozitate. Sunt un om care iubeşte hârtia, cerneala, culorile şi îşi restabileşte echilibrul de moment prin mici gesturi de a schiţa sau de a nota ceva (orice) pe o coală albă. Punctul de plecare a fost deci hârtia care ajunsese în mâinile mele şi despre care mi-am spus că ar permite, prin textura şi rezistenţa sa, personalizarea unui abajur.
Apoi am început să experimentez, încântată mai mult de procesul în sine decât mizând pe ceva anume. Primul abajur este singurul pe care l-am păstrat pentru mine; restul au fost făcute cadou sau lucrate pe comandă, prietenilor. Îmi impun o singură condiţie, aceea de a lăsa micile desene să vină de la sine, oricât de copilăroase sau simple le-ar cataloga ochiul meu critic. Mă bazez doar pe un acord interior între ce pot să pictez şi ce îmi inspiră persoana sau ocazia pentru care desenez.
Încurajată de prieteni şi de sora mea, am exersat mai multe modele, păstrând în toate ca elemente comune reprezentări ale Soarelui şi Lunii, numite în astrologie luminarii sau luminători. La un moment dat, Diana, o bună astroloagă, prietenă şi sfătuitoare de-a mea în materie de… artistice m-a rugat să fac un abajur cu astrogramă şi atunci s-a ivit ideea de Iluminarium, un spaţiu online cu şi despre lumini, la propriu şi la figurat.
În cele ce urmează, am departajat abajururile cu specific astrologic de cele universale. Le ofer cu drag sub formă de imagini spre vizionare sau, dacă doreşti personalizarea unuia, spre achiziţie (pentru detalii, îmi poţi trimite un mesaj prin formularul de contact de pe site).