Lucram la corporație într-un open space când am îndurat una dintre cele mai mari crize de nervi din viața mea. Din viața mea personală. M-am pomenit din neant cu un email de la un necunoscut care îmi spunea, pe un ton eficient, cam așa: Bună! Sunt Xulescu. Am primit contactul tău de la sora ta. Când și unde vrei să ne întâlnim? Mai citesc o dată. Încă o dată. Habar n-aveam cine-i Xulescu, dar era clar că știa sor-mea.
O sun, deja cu nervii în formare. Îmi zice că aaa, da, a uitat să îmi spună, dar o pacientă de-ale ei se plângea zilele trecute că nu are fi-su iubită și a întrebat-o dacă nu știe vreo fată bună pentru el. Atunci sor-mea, care din câte am înțeles nu îl știa nici ea pe Xulescu, i-a sărit în ajutor și m-a pus pe mine la dispoziție. Cu cele mai bune și romantice intenții, evident și incontestabil.
Auzind astea, nervii mei s-au învârtoșat ca uraganul Katrina, am scos flăcări pe nări ca tatai-miu Toader – sper că nu l-ați uitat –, roșu aprins am văzut în fața ochilor și m-am revărsat rece, politicos în căsuța de email a lui Xulescu. I-am spus că a fost o neînțelegere și că eu nu sunt interesată să ies cu el. Mi-a răspuns ușor răutăcios și lovit în orgoliu, dar pentru ofensa ce-i fusese adusă am considerat că-s vinovate cele două pețitoare, nu eu. Să dreagă ele busuiocul!
Nici acum nu pot să înțeleg cum și-a închipuit sor-mea, sufetul meu-pereche din familie, care mă știe independentă și arțăgoasă, că aș putea să mă simt vreodată atrasă de un bărbat care o lasă pe maică-sa să îi găsească femei. Cum să mă pot îndrăgosti io de un om pe care nu îl deranjează că se amestecă mă-sa în relațiile lui?! Cu siguranță nu m-ar fi dat pe mâna oricui și oamenii ăia erau de treabă. Sper că doamna are acum o noră minunată și că Xulescu e în realitate un bărbat mișto, viril, împlinit. Da’ pe mine m-a întărâtat cum de-a ratat sor-mea să mă vadă cum sunt, cum de nu s-a prins că așa ceva nu se face uneia ca mine. Măcar să mă fi prevenit, să îmi prezinte situația cât de cât îmbietor…
Anii au trecut, am iertat-o, ne iubim în continuare.
Mai sunt și acei oameni care, ajunși în situația de necombinat(ă), își propun mental să intre într-o relație. O să mă refer aici la bărbați, dar și femeile sunt în stare să acționeze la fel în egală măsură. Am văzut procedura următoare în special la cei ieșiți din relații lungi, care nu știu cum să fie singuri cu ei înșiși pentru o vreme, dar care și-au și ieșit din ritmul de flirt-cucerire, așa că tratează subiectul ca pe o afacere. Gata, s-au hotărât să se avânte iar în lume și, tot mental, ca la târg, evaluează și compară produsele disponibile. Își notează pe o listă în capul lor care sunt femeile singure pe care le știu, apoi încep să le abordeze. Ceva s-o nimeri, ceva s-o încropi, ceva i-o satisface un pic, ceva le-o ieși din toate astea, își zic cu cinismul practic al celui care s-a lecuit de iubire.
Ferească sfântul și de roboțeii ăștia!, îmi susură drăcușorul meu păzitor Katrina. Eu nu mi-am ales niciodată bărbații pornind de la ce-mi spune mintea. Înainte de orice, corpul meu știe de la început dacă o relație are sau nu șanse, dacă mi-ar face plăcere ca omul ăla să mă atingă și eu pe el. Apoi tot amestecul de emoție, potrivire în comunicare, gusturi, stil, fel de a gândi – o formulă chimică atât de complexă pe care nu o poți rezolva ca pe o problemă pragmatică, doar fiindcă ai tu o ambiție și un obiectiv și ești speriat de singurătate, adică de tine.
Am mai luat în vizor o categorie: cei care se apucă din proprie inițiativă să conducă relația și sunt atât de orbiți de ce tre’ să facem noi împreună, că nici nu le trece prin cap să se întrebe dacă partenerul/a are aceeași viziune. Își atribuie din oficiu rolul de lider în cuplu, că simt ei direcția și ce trebuie să fim, să facem, să devenim. Te pierd pe traseu și când în sfârșit realizează asta – de obicei prea târziu –, tu ești considerat cel care a trădat, a abandonat, a distrus. Mda…
Și totuși, pentru unii oameni funcționează să le găsească mama iubită, să își nască din minte relații, să se creadă conducători în dragoste. Așa li se potrivește lor să învețe despre erotism și apropiere, despre a fi parte dintr-un cuplu, a te atașa, a oferi și a primi. Poate că lor li se pare absurd să refuzi ce refuz eu din start, să cauți ce caut eu în relații, să îți aperi ca mine cu atâta încăpățânare timpul tău și predispoziția ta la autonomie.
Mulți dintre apropiații mei ar fi uimiți să știe câte relații am explorat chiar cu acest stil refractar și secretos. Dar până la urmă contează să fii tu în acord cu felul tău de a participa, de a te deschide și iubi, în ritmul potrivit ție, alături de oamenii pe care ți-i alegi.
M-am botezat singură aici Katrina, dar cel mai personalizat nume care mi s-a dat vreodată pe lângă cel din buletin e Stranissima Astrid, autor de poreclă priceput la observat și deslușit oamenii.