Binecuvântată fie ziua în care am început să pricep atâta astrologie cât să identific în interiorul meu principiul zodiacal al Peştilor! Mi-am luat în stăpânire sau cel puţin am început să urmăresc la mine nişte circuite pe cât de prezente, cârmuitoare, pe atât de transparente, invizibile. Cred că foarte puţini Peşti ajung să vadă cât de Peşti sunt ei. Mai ales dacă e o singură planetă personală pe acolo în harta lor, iar restul factorilor împart teritorii mai aderente sau impunătoare, precum semnele de foc, nişte Vărsător, oleacă de Taur şi aşa mai departe.
Este greu să formulăm în cuvinte precise – poate din predispoziţia Peştilor spre universalitate, poate din pornirea lor spre inefabil, abstract, imaginaţie, visare – trăsăturile definitorii ale acestei tipologii. Ceva ce să fie doar al lor şi al lor.
Mi-l amintesc pe cumnatul meu, nativ Peşti (Soarele este sigura planetă în acest semn în harta lui şi e plasat în jurnalistica, de obicei prezenta la curent cu ştirile casă a 3-a), amuzat de o anecdotă reală din viaţa sa. Era odată în tren şi s-a pornit o dezbatere zodiacală în compartimentul lui. Nimeni nu i-a ghicit zodia şi toţi au fost uimiţi să i-o afle în cele din urmă. Asta poate şi pentru că oamenii s-au obişnuit să creadă Peştii nişte personaje moi, mereu cu lacrimile-n gât, lipsite de simţ practic, incapabile de războiri. Iar cumnatul meu, proaspăt sărbătorit de Dragobete, e un om robust, nu-mi amintesc să-l fi surprins vreodată visând cai verzi pe pereţi şi deseori se manifesă impulsiv, neliniştit, conflictual (când citeşte asta să ştie că-l iubesc).
Apoi mi-l amintesc pe bunicul meu patern, în cinstea căruia vom bea o ţuică bună pe 29 februarie, cu Soare, Mercur şi Marte toate îngrămădite una-ntr-alta în Peşti. Şi pe el îl iubesc şi-l pricep acum mai bine, însă eu n-am pomenit în viaţa mea un om de care să mă tem mai mult la mânie (când de fapt doar tuna şi fulgera, fără alte gesturi răzbunător-extreme).
Îmi mai amintesc o profesoară dintre preferatele mele, şi ea cu Soare în Peşti. O simţeam empatică – ceva specific Peştilor, aşa cum sunt descrişi la manual –, dar m-a cucerit mai ales prin dinamismul şi verva ei molipsitoare. O fi avut şi ceva inflexiuni de tip Berbec?, mă întreb acum, peste ani.
Am un unchi Peşti. Cam în genul cumnatului meu, pare mai degrabă o enciclopedie vie, inginer fericit să absoarbă informaţii, lucid, logic, departe de a fi un poet. Şi aici iată că am identificat un stil de a fi Peşti, de altfel destul de răspândit, pe care literatura de specialitate nu îl accentuează la fel precum tendinţele soft, rafinamentul, sensibilitatea şi celebrul autosacrificiu hărăzite Peştilor. Dar ştiţi că Einstein era Peşti? Colega mea de la fostul loc de muncă, specialistă în internet banking, pasionată de şah, câştigătoarea unui concurs de cultură generală la radio, în drum spre serviciu – Peşti. O grămadă de IT-işti capabili (mulţi Peşti au Mercur în Vărsător). Bunicul meu, impulsivul, avea o minte brici. Contabil. Cumnatul meu citeşte din catastife medicale. Aşadar, Peştii nu se manifestă doar pe teritoriul metaforelor, sonatelor, lacrimilor suave, ci pot fi excepţionali şi la capitolul “emisfera stângă a creierului”.
Ce-i drept, în toţi aceşti oameni pe care i-am observat eu, există un fel de haos, uneori o paradoxală şi inspirată imprecizie care-i ajută să rezolve problemele sesizând subtilităţi, lăsându-se purtaţi de ele. Iar eu chiar şi pe cei mai duri Peşti din preajma mea i-am văzut cu mărgăritare pe la colţurile ochilor mai des decât pe alţii.
De ce plâng Peştii aşa uşor?, îmi vine să mă întreb la ceasul acesta în care scriu şi când pe cer sunt Soare, Lună, Mercur, Neptun în zodia cu pricina. Probabil pentru că teoria pune punctul pe i când afirmă că Peştii simt în ei emoţiile altora, de cele mai multe ori într-o alandala de emisii pozitive şi negative, de acum şi de altădată, de la oameni sau de la alte tipuri de fiinţe şi semnale vii. Iar ce rezultă e o mare învolburată ce nu se lasă uşor repusă în ordine, val cu val, strop lângă strop.
Căutaţi-le Peştilor sensibilitatea (există indiferent de alte straturi), dar nu-i etichetaţi ca fiind slabi din cauza aceasta, căci există o tărie în capacitatea de a ne prăbuşi, de a rămâne fără formă şi certitudini, de a ne lăsa străbătuţi de emoţii impersonale şi de a le remodela prin empatie, acceptare, disoluţia propriilor noastre limite!