Am spus-o des ca anecdotă astrologică celor cu care m-am întâlnit faţă în faţă, acum o scriu şi aici: până pe la 20 şi ceva de ani, cochetând cu astrologia doar prin intermediul câtorva rubrici de profil din reviste, eu am ştiut despre mine că “sunt Berbec” şi m-am simţit foarte de acord cu această informaţie. De fapt, tocmai ceea ce reuşisem să înţeleg despre acest semn zodiacal – impulsuri, intenţii evolutive – mi se părea atât de evident în lumea mea interioară, încât m-a făcut să validez astrologia cu mult timp înainte să încep să o cercetez îndeaproape.
Apoi, când am ajuns în faza de a-mi construi astrograma pe Internet, m-am pomenit cu o informaţie pe care am putut-o accepta şi procesa doar după alţi câţiva ani: programele acelea care fac calcule exacte spuneau despre mine că mi-s Peşti, nicidecum Berbec. Şi cum amatorul începător de astrologie dă peste multe articole din care nu înţelege mai nimic despre semnul Peştilor, tendinţa mea a fost la început una de negare:
- Am încercat sa o conving pe mama că m-a născut la altă oră, doar ca să-mi iasă Soarele în Berbec. Dar mama insista că am fost grăbită şi că sigur m-am născut atunci când îmi zisese de la început.
- Mi-am făcut astrograma pe toate site-urile posibile, sperând să găsesc unul pe unde să rezult Berbec. (N-am găsit. Toate îmi arătau adevărul nemilos – Soarele la 29 de grade şi 55 de minute Peşti.)
- Am întrebat câţiva astrologi profesionişti ce zodie pot eu să mă consider, cu Soarele în pragul Berbecului (şi subliniam asta), doar-doar mi-o spune unul măcar că am influenţe marcante ale acestui semn. Însă astrologii peste care am dat atunci îmi stabileau clar diagnosticul de Peşti, cu toate că astăzi eu aş încerca să descriu unui astfel de nativ faza de tranziţie de la un semn la altul.
După ce am început să studiez astrologia şi am înţeles mai multe despre restul planetelor din astrogramă, m-am liniştit: în dialogul interior îmi auzisem corect un glas independent de Berbec – poziţia lui Marte în harta mea. Dincolo de toate acestea, însă, cea mai mare revelaţie pentru mine a fost că ba da, chiar sunt şi foarte Peşti şi că am trăit ani mulţi fără să ascult conştient o voce puternică din mine, ca şi cum n-aş fi ştiut cine sunt şi cum pot străluci în viaţa mea.
Apoi a urmat o perioadă de confuzie între cunoscuţii mei, majoritatea mai fani ai semnului Berbecului decât ai Peştilor. Unii nu s-au obişnuit nici azi cu ideea că sunt, oficial, Peşti. Alţii, dimpotrivă, sunt atât de porniţi împotriva Berbecilor, încât mă declară cu convingere 100% Peşti.
După care m-am confruntat cu o altă prejudecată astrologică. Cel puţin eu aşa o consider. Printre poziţiile rău famate ale zodiacului se numără gradele anaretice, ultimele grade ale semnelor zodiacale, considerate poziţii de criză, deci din prisma Soarelui natal port pe viaţă pecetea unui astfel de grad. Am observat în special la astrologii care nu au planete în hărţile personale în grade anaretice că se grăbesc să dea verdicte prăpăstioase când observă unul prezent într-o astrogramă. Ei bine, în harta mea nu numai că Soarele este în ultimul grad de Peşti, dar realizează şi perfecte cuadraturi cu dispozitorul lui, Neptun (ultimul grad de Săgetător), şi cu Nodurile Lunare de pe axa Gemeni-Săgetător (tot ultimele grade). Şi ştiţi ce? Viaţa nu-mi este nicidecum un lung şir de nenorociri, am privit mereu cu încredere înainte şi efectiv nu mă simt în vreun fel dezavantajată de această hartă. Iar acum, în timp ce scriu aceste rânduri, zâmbesc gândindu-mă că dacă n-aş fi trăit pe pielea mea un astfel de program de funcţionare probabil şi eu aş fi privit cu mai multă îngrijorare la gradele anaretice.
Aş mai avea totuşi o mărturisire în acest sens: de-a lungul vieţii, am avut parte de câteva călătorii în străinătate care m-au amprentat foarte puternic şi mi-au imprimat, mai ales la faţa locului, senzaţia de renaştere, de trezire la viaţă, de entuziasm molipsitor. Nu am studiat până acum îndeaproape subiectul relocării în astrologie, însă la o privire rapidă m-a frapat faptul că pentru toate locurile acelea care m-au marcat puternic şi pozitiv Soarele meu natal trece în poziţia 0 grade şi 0 minute Berbec[1].
Aşadar, cu toată sinceritatea… subiectivă de care sunt capabilă, pot spune din experienţă că un grad anaretic nu este o năpastă, că are multe daruri pentru un nativ, că la graniţa dintre zodii există un mix – nu tocmai nefast – de impulsuri contradictorii şi că da, după trecerea pragului dintre semne, atmosfera este mult mai clară. Iar acum, după ce le-am trăit şi le-am identificat pe amândouă pe pielea mea, rămân de bunăvoie la gradul 29. Nu mi-aş da viaţa de aici pe una relocată şi poate mai limpede a gradului 0 şi încurajez pe toată lumea să îşi privească harta cu încrederea că ea ascunde comori ce pot fi aflate fix de pe coordonatele date, indiferent de anaretice sau de alte provocări.
[1] Considerând aceeaşi zi, aceeaşi oră şi schimbând locul naşterii.