Odată, când eram peţită…

Că tot e Venus în Gemeni şi va prinde în curând o frumoasă retrogradare prin acest semn care mai păcătuieşte cu câte-o bârfă, cu câte-o logoree nestăvilită şi că tot am şi eu Luna în Gemeni cu greşalele ei la pachet, să luăm aminte la o întâmplare adevărată!

Eu am devenit mai diafană în exprimări şi atentă la ce scot pe gură abia de pe la 25 de ani încoace. Înainte de asta mă foloseam în special de Luna mea în Gemeni, un scut de protecţie sub formă de replici amuzante şi servite rapid, jocuri de cuvinte, chiţibuşării însoţite de un fel de sarcasm intelectual. Bine, nu că mi-aş fi eradicat între timp Luna în Gemeni şi m-aş fi aliat în exclusivitate poeziei sau sfinţeniei, dar viaţa mi-a mai potolit zeflemisirea, ironiile lingvistice, ascunzişurile pe după gramatici superioare cu care alţi muritori ţin pasul mai greu. De fapt, dacă ar fi să pun mai detaliat pe scheme astro ce o să vă povestesc aici, păţania reflectă şi opoziţia acestei Luni din harta mea cu Jupiter şi Uranus din Săgetător, un semn care poate comite şi el nonşalant, mână largă la exagerări, fel şi fel de neglijenţe emoţionale.

Aşa…Păi, când eram la mama acasă, noi aveam o doamnă cunoştinţă de familie, nativă Săgetător (!), care avea un fiu cam de seama mea (foarte OK tipul şi pe atunci şi acum) şi doamna asta mai avea obiceiul să bată apropouri despre cum o să ne “mărite” când ne-om face noi mari. Eu una nu eram deloc atrasă de idee şi bag mâna-n foc că nici el nu-i dădea o atenţie specială. Dar mama lui nu scăpa nicio ocazie chipurile să mai strecoare o glumiţă pe tema cu pricina şi pe la finalul şcolii generale deja mă irita cumplit situaţia. Doar că fusesem învăţată să fiu respectuoasă cu oamenii mari şi educaţia mea mă oprea să-i trântesc verde-n faţă femeii ce gândeam. Ca să fiu mai precisă, povestea s-a derulat pe parcursul a ani buni de zile, din bebeluşie până-n toiul adolescenţei, când s-au distanţat de la sine relaţiile dintre familiile noastre.

Nu scăpam nicio întâlnire cu ea fără să primesc măcar o mică aluzie despre viaţa mea amoroasă şi hlizeala aceea pe care n-am putut-o suporta niciodată fiindcă simţeam că maschează pânda: poate-poate se prinde ceva din aranjament. Maică-mea îşi vedea calmă de treabă; ea, slavă Domnului!, nu ţinea să-mi găsească soţ de la 12 ani.

Buuun…Aş vrea să fie clar şi că doamna aceasta nu era un om rău, deci fiţi blânzi şi imparţiali! Părea că mă admiră sincer. Cu siguranţă nu-şi dădea seama de impactul glumelor şi apropourilor ei asupra mea, căci şi eu mă fofilam cu dibăcie prin cuvinte neutre în loc să-i spun sincer că îmi deranjează ca o cretă scrâşnind pe tablă sărmanii nervi întinşi la maxim. (Şi cu nervii stau subţire graţie tot Lunii în Gemeni.)

Apoi mai trebuie spus şi că am fost de mic copil obsedată de dreptul meu la libertate domestică, oripilată de posibilitatea de-a ajunge o soţie înecată în banal şi rutină – o reflexie a opoziţiei Lună-Uranus din harta mea, între două zodii care de felul lor nu suportă nici ele constrângerile. Cred că nevoia aceasta de-a mă simţi o femeie neîngrădită este de fapt ancestrală şi deseori simt că răscumpăr prin non-conformismul meu marital aripile frânte între obligaţii casnice, forţate de societate şi împrejurări, ale strămoaşelor mele. Acum înţelegeţi de ce m-a speriat cumplit să-mi spună cineva prin şcoala generală că s-ar vedea soacra mea?!

Ca să n-o mai lungesc, deşi am fost atât de laşă (sau şmecheră…?) şi n-am confruntat-o niciodată direct pe doamna aceasta la urma urmei simpatică, am reuşit să comit prin clasa a XI-a sau a XII-a o gafă gemenească după care cursa în peţitorie chiar s-a sfârşit, mulţumescu-Ţi, Doamne! Aşadar, veneam de la şcoală; eram în autobuz cu câţiva colegi (cunoscătorii pot extrage în continuare indiciile Gemeni-Săgetător). Şi mă apuc, măi oameni buni, într-un mare amuzament general, să povestez cu haz şi antren cum avem noi o cunoştinţă de familie care mă vrea de noră şi – ha! ha! – cum îmi scrisese o felicitare de ziua mea în care strecurase iar apropouri despre asta şi – ha! ha! – cât de “ciudată e femeia” et cetera. Şi dă-i cu ha-ha-urile, comentarii, poante de liceeni…Mai departe, prin Dealul Spirii, aproape de casă, în inspiraţia mea de moment, mi s-a părut haios să îmi imaginez şi să verbalizez un “Ce-ar fi să se afle acum pe lângă noi?”, apoi îmi arunc un ochi la ceilalţi călători, pe care-i ignorasem complet preţ de vreo patru staţii.

Şi iat-o! Era acolo, la două scaune depărtare, parcă materializată la o simplă ridicare de baghetă şi-o formulă magică! Imediat le fac semn colegilor că…”ea e!”, iar momentul a devenit, desigur, o explozie de râs copios. Colegii mei or fi uitat-o între timp, eu nu. Aşa cum ani de zile m-am fofilat din calea peţitoarei mele, aşa şi ea s-a făcut că moţăie şi că n-a auzit nimic din zdrăngăneala noastră de adolescenţi zgomotoşi. De fapt, nici până în ziua de azi nu am vreo dovadă că n-ar fi moţăit într-adevăr absentă, fără să audă povestea aceea a cărei protagonistă era şi care s-ar fi pretat pentru stand-up comedy. La coborâre, am bătut-o pe umăr şi am salutat-o. S-a arătat surprinsă şi bucuroasă de întâlnire (deşi, cum spuneam, nu m-aş baza pe asta – juca teatru destul de bine în general).

O perioadă m-am simţit penibil. Am fost “cool” printre colegi, dar parcă totuşi mă ştiam cu musca pe căciulă, fusesem prea acidă, bârfitoare, insensibilă. La ce bun umorul şi inteligenţa dacă răneşti cu ele sau îţi maschezi aşa atâtea frici? Mi-aş fi dorit să fiu în stare să îi spun acelei doamne că mă agresează, că mă simt invadată şi incomodată de insistenţele ei, că nu îi permit asemenea intruziuni. Sau poate că a fost mai corect aşa – am stins vorbele ei nepotrivite cu vorbele mele nepotrivite; ne-am dat o lecţie una alteia.

De-atunci sunt mult mai exigentă când vine vorba de umor. Am renunţat la unele miştouri, altele bănuiesc că încă îmi mai scapă aiurea, iar altele probabil chiar sunt inofensive şi cu adevărat haioase. Nici prea multă seriozitate nu-i bună. Şi, ca să închei în nota fluturalnică a Gemenilor (care îşi lasă mereu portiţe de scăpare şi te fac să te întrebi cât de serios au vorbit), am făcut eu aici mărturisirea păcatelor, dar scuip în sân să nu le citească şi fosta mea peţitoare. Ptiu, ptiu, poftim! N-o fi mai bine să nu răscolim trecutul…?

 

<     >