Nu am păstrat legătura cu toți, dar despre marea majoritate mai aud câte ceva măcar la câțiva ani. Și astfel, pot să spun că statistica arată cum, în prezent aflați pe la 36-37 de ani, cel puțin jumătate dintre colegii mei de clasă din școala generală și liceu nu s-au căsătorit sau sunt deja foarte divorțați. Dintre ceilalți, o parte cochetează serios cu despărțirea. Sunt rarisimi cei cu căsnicii funcționale, fericite, suficient de moderne cât să nu se împotmolească în stagnare, suficient de tradiționaliste cât să mai semene totuși a familii. Dar da, mai există și așa ceva.
Puteți să nu vă luați după calculele mele și să cercetați singuri cum stă treaba cu starea civilă printre cei cu vârste în jur de 30-40 de ani. Puneți apoi față în față statistica aceasta cu o numărătoare similară printre cei din generația părinților noștri. Câți celibatari există printre ei? Câți oameni nu se căsătoreau sau divorțau pe vremuri? Câți ajungeau la 30 de ani fără verighetă și fără jurăminte la starea civilă?
Cărei generații îi aparține normalitatea? Personal, până acum câțiva ani am înghițit atâtea predici și aluzii despre cât de nefirească e negraba mea spre căsătorie, încât m-am plictisit și nu mai am niciun război de dus cu criticii mei. Și-apoi, indiferent de ne convine sau nu, că înțelegem sau nu din ce cauză se întâmplă, pur și simplu realitatea asta e: sunt tot mai mulți adulți necăsătoriți printre oamenii prezentului. Eu cred că normalitatea pentru fiecare este cea a generației din care face parte și că ne naștem în calupuri mari de suflete care, pe lângă poveștile lor individuale de viață, vin să lucreze în mod colectiv la anumite evoluții și dinamici sociale, astfel încât per ansamblu omenirea să progreseze.
Era uzual pe vremea părinților noștri să se căsătorească repede, să construiască familii în care anumite compromisuri astăzi inadmisibile susțineau continuitatea echipei. Existau, ca și azi, căsătorii frumoase și autentice, dar eu cred că acelea erau la fel de rare ca acum. Diferența între generații este că astăzi cei ce nu-și găsesc perechea (sau nu și-o caută pentru că își dau voie să exploreze și alte aspecte ale vieții) nu mai acceptă căsnicii de fațadă, în timp ce predecesorii noștri nu prea aveau/vedeau această opțiune. De bine, de rău, se așezau la casa lor, aduceau pe lume copii pe care nu erau siguri că și-i doresc, îi creșteau cât de cât bine din simțul responsabilității sau, în cazuri mai grave, revărsau în jur frustrare și continuau să trăiască nefericiți, dar în rândul lumii.
La început nu m-am prins ce se întâmplă. Marea iubire nu mi s-a arătat la 20 de ani, primul copil nu mi s-a născut nici înainte de 30, nici încă. Mie însămi îmi păream un caz aparte, deși relații sigur că am explorat și explorez. În discreție. Grija deranjantă a altora de-a mă vedea măritată m-a învățat să-mi feresc cât pot de bine relațiile de curiozitatea publicului. Și-apoi au venit ultimii 6-7 ani, când peste tot s-au petrecut atâtea cutremure în relații și-atatea noi tipuri de căutări, de întrebări existențiale, încât astăzi, când stau de vorbă cu mulți oameni prin intermediul astrologiei, primesc confirmarea că generația mea (cea cu Pluton în Balanță, 1971-1984) și cea de după (Pluton in Scorpion, 1984-1995) se confruntă cu un cu totul alt tipar relațional decât generația părinților noștri.
• Noi căutăm intensitate emoțională.
• Nouă nu ni se mai permite să ne pierdem în celălalt, să-i punem pe umeri fericirea noastră sau să ne uităm pe noi în timp ce avem grijă în locul lui/ei de îndeletniciri pe care poate să le rezolve singur(ă).
• Noi am învățat să ne ferim de banal și să nu stăm în cupluri plictisitoare.
• Oricât de dureros, suntem generația care învață să nu mai treacă peste infidelități cu ușurința acelui mă fac că nu știu prea des întâlnit înaintea noastră.
• Ca să nu mai vorbim despre dreptul revendicat la o sexualitate firesc de fericită de ambele părți care, pe vremuri, era în general subiect tabu chiar și între soți.
• Descoperim iubirea de sine și apartenența la grupuri care ne ajută să nu mai proiectăm în cuplu foamea noastră de iubire.
Și-acum, cu Pluton în tranzit prin Capricorn din 2008, în special cei cu Pluton în Balanță (semn aflat în raport tensionat cu Capricornul) par a fi piese importante pe tabla de șah a lumii, pentru că sunt cei ce resimt cel mai acut nevoia de a distruge vechi proceduri din relații și de a construi alte reguli de cuplu, alte feluri de cooperare, în acord cu noile timpuri. Regula lui Pluton este scoterea la iveală și alchimia celor mai neplăcute realități. Deviza Balanței este vreau relații. Deviza Capricornului este vreau să construiesc ceva care să funcționeze pentru mult timp. Mixul lor conduce în prezent către acest amalgam de nemulțumiri și despărțiri, perioade lungi de singurătate (pe care e musai să învățăm să le apreciem), în timp ce aceia aflați în linia întâi a noilor relații încep să găsească definiții pentru cupluri și familii inedite, cele ale viitorului.
Scriu aceste rânduri în special pentru cei care încă se simt dezorientați de independența lor, o independență ce pare că li se impune cu încăpățânare oricât de mult s-ar strădui să-și afle jumătatea. Stați liniștiți, normalitatea este (și) a voastră! Profitați de acest răstimp pentru a învăța să vă simțiți întregi prin voi înșivă! Acceptați cu inteligență că e normal să ne triem foarte drastic oamenii cu care ne împărțim viața! Dacă încă păstrați reminiscențe ale vechii paradigme, scoateți-vă din cap că meritați sau ar trebui să vă mulțumiți cu mai puțin! Aveți încredere în proces! Când ne vom desăvârși partea de lucrare, omenirea va fi un tărâm mai curățit de relații proaste. Cel mai probabil, ne vom atrage mult mai ușor partenerii potriviți. Dar până atunci, ca proces general, mai e de lucru pe șantierul relațiilor. Pluton mai stă în Capricorn până în 2024. Proiectul este unul de echipă la scară mare.
Din tabăra lui Pluton în Balanță, urez și eu tradiționalul hai ai noștri! și, oricum ar fi pentru fiecare în parte, vă doresc să îndrăzniți să vă faceți viața frumoasă după propriile rețete.