Se insinuează zilele acestea în mine un soi de iubire la care ajung rar, fiind mereu grăbită să îmbrăţişez viaţa cu alte sprinteneli şi elanuri. Acestui tip de iubire în astrologie îi spunem Rac şi pentru mine are gust de cireşe, sunet de viori strunite ca-n iureşul dezlănţuit al nunţilor de iunie, miros de trandafiri sângerii şi potolirea pe care doar la Plopu, pe lângă bunicul meu Rac, am putut-o simţi vreodată aşa.
Cu Racul ca fel interior de a fi mă întâlnesc rar în jurnalul măsurilor mele sufleteşti. Câteodată îl găsesc pe omul acestei tipologii prea fragil şi temător, prea dulce şi solicitant emoţional pentru gusturile mele. Îmi displace să fiu cocoloşită ca de o mamă prea grijulie, îmi displace şi să mi se solicite o atare atenţie. N-am să fac acum o listă mai detaliată a posibilelor patologii de tip Rac, spun doar că aceste întâlniri îmi trezesc propriile patologii de tip Berbec – mânii şi independenţe necruţătoare cu cei prea vulnerabili.
Pe cel mai iubit Rac din viaţa mea, tataia Nicu, încă îl descopăr cu uimire şi azi, la aproape două decenii de când şi-a încheiat viaţa cuminte şi discretă în care mi-a fost bunic. Abia acum recunosc printre amintirile mele ce mult a cântărit în rostul vremii cum au ştiut ei, de la Plopu, să îmi ofere şi mie casa lor. Nicăieri nu m-am simţit mai în siguranţă şi ocrotită ca atunci, iar această stabilitate înţeleasă abia în timp nu m-a părăsit şi nu mă va părăsi pentru că a fost acolo de la începutul vieţii mele şi-a prins în ani rădăcini adânci.
În trecerea leneşă a zilelor de vară brăilene, mă întâlneam şi cu exasperarea plictisului, şi cu plutirea vindecătoare printre bunicii mei care îşi creaseră un cămin simplu, curat şi bine chibzuit. Sistemul lor era perfect adaptat pentru toate capriciile Bărăganului. A răsuflat în arşiţele atâtor veri şi-a ascultat furiile care numai acolo viforau atât de zvăpăiate. Ţinutul Brăilei iarna e fascinant prin încremenirea timpului, prin vânturile scăpate parcă în sfârşit în libertate desăvârşită şi prin albul acela întins ca o plapumă peste pământurile ce freamătă dedesubt.
Evocările acestea spre care conduce energia Racului sunt mereu personale, închise între pereţii sufletului unui om precum îşi fereşte o familie secretele între pereţii casei sale. Doar în amintirile şi emoţiile mele se mai pot întâlni atmosferele din jurul Plopului aşa cum îl ştiu eu. În mod asemănător, fiecare om îşi are ungherele fericite ale copilăriei lui, oricât de ferite sau umbrite de alte întâmplări. Prin Rac accesăm aceste repere personale, declanşăm sentimentul de confort interior şi liniştea de-a ne simţi ocrotiţi – de cineva căruia îi pasă, de un cămin, de vrerea divină, de noi înşine. Iar în această stare energia Racului începe să se simtă sub forma sa specială de iubire, o iubire aşezată într-o inimă potolită, o iubire căreia nu-i mai trebuie dovezi de la alţii, ci se petrece în noi şi atât.
Urmăriţi acest tip de inflexiuni în perioada următoare! Până pe 5 august, Venus în Gemeni şi Mercur în Rac vor fi în recepţie mutuală, aflate reciproc în semnul de domiciliu al celuilalt. Avem acum ocazia să accesăm, fiecare în felul lui, emoţii cristaline şi gânduri de înaltă sensibilitate.