Sfinţenia muncii muncite cu drag

20150814_151716

De ceva vreme constatăm privind la noi şi la cei din jur că se tot insinuează la nivel social episoade de o dezarmantă nemulţumire faţă de felul în care am ajuns să muncim, ce muncim şi alături de cine, cu ce cost în termeni de sănătate personală şi de satisfacţie profesională. Sunt multe faţetele acestor vehemenţe ce ne năpădesc, iar astăzi mi-am zis să le aşez în cuvinte pe cele cu care m-am confruntat eu mai îndeaproape.

Să observăm mai întâi că un considerent astrologic care susţine aceste manifestări, inclusiv tenta lor extinsă la nivel social, este activarea semnului Fecioarei prin planeta Jupiter în tranzit, împreună cu tonul de “Urmează-mi calea!” imprimat de Nodul Nord în acelaşi semn.

Etapele acestei năpustiri în forţă decelate de mine au fost până acum următoarele:

  • Mai întâi, muncă extenuantă, căreia, cu exasperare sporită, nu îi mai vedeam vreun sfârşit sau vreun Dumnezeu. Fecioara, principiul serviciului, extins fără limite (Jupiter), dezechilibrând şi încrederea într-un rost de ansamblu care ar fi trebuit să vină dinspre semnul opus, Peştii. Abuzul de muncă s-a plătit de asemenea şi cu diverse somatizări. Fecioara este un semn de pământ care solicită atenţie la corpul fizic.
  • Dintr-odată ne-am trezit mulţi cei ca mine întrebându-ne dacă munca pentru care ne-am pregătit în ani mulţi de trudă şcoalară sau de “ucenicie” se mai potriveşte cu aspiraţiile noastre reale şi dacă ne mai aduce bucurie (întrebări de tip jupiterian). Şi, dacă între timp s-a acumulat un decalaj foarte mare între ceea ce am ajuns să muncim şi adevărurile cele mai înalte ale fiinţei noastre, sentimentul de haos însoţit de lipsa de soluţii s-a manifestat cu atât mai acut şi mai… infinit în vremurile acestea. Şi încă face parte din “momentanul” zilelor noastre.

Dacă te regăseşti în cele de mai sus, haide să vedem şi luminiţele care s-au aprins în noi între timp!

  • Simplul fapt de a ne face astfel de probleme de conştiinţă – Mă mai reprezintă munca mea? Cât şi cum este corect să muncesc? – este un salt spre timpuri mai juste din punct de vedere al raportului efort depus – recompensă primită. Avem datoria să pregătim terenul unui fel mai echilibrat de a munci atât pentru noi, cât şi pentru generaţiile ce vor urma, iar pentru început este important să ne lăsăm cuprinşi de nemulţumirea care poate zdruncina vechiul sistem. Ne putem felicita pentru tot ce am trăit din registrul discutat, ţine de un start semnificativ în calitatea viitoare a “serviciului nostru cel de toate zilele”.
  • Dacă am ajuns în situaţiile amintite, să ne ferim totuşi de ocolirea adevărurilor fundamentale şi să ieşim din cercul învinuirii sistemului, şcolii, familiei pentru că ne-ar fi închis ochii mai demult şi nu ne-ar fi încurajat să ne vedem talentele sau să ne urmăm idealurile! În spatele acestor proiecţii stă întotdeauna o păcăleală. Determinarea de a ne păstra fideli drumului personal cade în sarcina noastră încă de la prima respiraţie. Iar dacă ne amintim acest lucru după ani de somn în care zarurile ne-au fost aruncate de alţii, tot ce trebuie să facem acum este să ne activăm recunoştinţa lui “În sfârşit m-am prins şi ies din cerc!”
  • Din altă perspectivă, ceea ce se întâmplă acum, chit că ne-ar părea strigător la cer, n-o fi oare un rezultat de amploare spre care ne-am condus singuri prin imperfecţiunile adunate în ani mulţi de muncă fentată poate câte puţin şi netaxat de nimeni? Şi dacă da, rezolvarea de acum este să introducem în rutina zilnică mai multă justeţe. Universul nu vrea să ne pedepsească, ci doar să ne echilibreze.
  • Mai sunt şi unii cărora li se arată în aceste vremuri că, dimpotrivă, ar fi bine să mai slăbească frâiele unei rigori dusă la extremele chiţibuşărelii (Fecioara disonantă), să caute din răsputeri să se bucure (Jupiter) atunci când muncesc şi să o facă într-un mod spiritualizat, purtător de sens (tot de-ale lui Jupiter…)

O atitudine care dă roade ar fi aceea a paşilor mărunţi în direcţia acelui tip de muncă spre care dorim să facem tranziţia (şi poate fi la acelaşi serviciu unde mergi de ani de zile; importantă este atitudinea reformulată). Păstrează încrederea că, puţin câte puţin, urmându-ţi disciplinat aspiraţiile, vei creşte frumos şi că la timpul potrivit ţi se va dezvălui rezultatul efortului nostru comun, al celor de acum, de a aduce în manifestare noi atmosfere de lucru, mai luminoase, coerente şi eficiente.

Dincolo de aceste cuvinte, nu există reţete standard şi nici nu avem nevoie de ele, căci soluţiile sunt în fiecare dintre noi! Vorba ceea: la treabă, voinicilor!

Articolul precendent      Articolul următor