Tripluşurub nervos mercurian

Când scriu aici, sunt foarte atentă să îmi izvorăsc cuvintele dintr-o stare de calm, de echilibru şi de pace, aşa încât să nu murdăresc cu frici sau iritare un loc ce mi-aş dori să unească inimi şi conştiinţe – ceva ce se poate realiza doar în afara conflictelor. Urmez acest ritual al urcării vibraţiei până la nivelul de la care aş putea eu coborî gramatici luminoase nu pentru că sunt cel mai paşnic şi înţelegător om, ci pentru că sunt mentală şi am înţeles aproape milimetric de logic că pe lumea aceasta să-ţi fie bine înseamnă să nu creezi distrugeri în jurul tău, să nu instigi la fragmentare, aroganţă, ură, teamă şi alte zgomote sufleteşti, nici măcar (sau mai ales) pe cei care ştii că duc lupte drepte şi că se revoltă justificat. Căci victoria deplină se obţine doar dintr-o stare de bine.

Totuşi, azi voi scrie ceva din tensiunea înaltă spre care m-au condus nişte încurcături marca Mercur retrograd. Am fost foarte nervoasă acum un sfert de oră, atât de nervoasă încât nu am reuşit o aplanare lină a stării de fond, apoi am devenit într-atât de lucidă cât să îmi prescriu ceva ce predic multor oameni cu care vorbesc astrologie: că tensiunile (cuadraturile şi opoziţiile din astrograme) nu sunt neapărat rele, pentru că ele produc energia unor paşi îndrăzneţi şi a unor acţiuni importante. Cu efort, dar importante. Aşa că pur şi simplu nu m-am grăbit să mă calmez până nu m-am prins ce am de făcut în plan concret ca să mă simt împăcată cu situaţia. Concluzia a fost una mai departe belicoasă: am avut de scris o reclamaţie. Fără să jignesc sau să fac aluzii la urmări neplăcute, fără să ameninţ, dar explicând foarte clar de ce şi ce solicit să mi se transmită în scris. Aşadar, mi-am cerut o dreptate mercuriană (o planetă legată de comunicare; de altfel şi situaţia iniţială a pornit dintr-o neglijenţă în comunicare, iar eu am greşit pentru că nu am insistat mai mult – am adresat o întrebare, nu mi s-a răspuns şi am tot aşteptat până să mai întreb o dată, având impresia că şi alţi oameni răspund din prima, cum personal fac de obicei).

Mda…să explic mai departe! Ştiţi, eu, înainte să fiu doar astrolog, am lucrat într-un mediu în care era necesar un schimb masiv de mesaje între multe departamente; era nevoie de multe sincronizări, de colaborare între multe feluri de activităţi şi de oameni. Bineînţeles că apăreau pe acest circuit fel şi fel de probleme, de la nivel mic la nivel foarte înalt. Scăpări erau şi de partea operatorilor din linia întâi, şi de partea celor din conducere. De cele mai multe ori nu mai ştiam când aveam de suportat consecinţe doar din vina mea şi când eram făcută responsabilă pentru probleme pe care eu însămi le generasem într-o proporţie infimă spre zero. Uneori eram trasă la răspundere pentru erori ale altor colegi, iar cei care îşi vărsau nervii pe mine ştiau şi ei că nu se adresează cui trebuie, dar, dacă tot le răspunsesem eu la telefon, păream bună să-mi plaseze mie frustrarea lor. Știu că ştiţi cum e, căci practic nimeni nu e scutit pe lumea asta să devină, într-un fel sau altul, ţap ispăşitor.

Totuşi, meditând şi la astre în mijlocul forfotelor cu pricina, m-am prins de ceva foarte interesant şi funcţional cu ajutorul lui Mercur: că eu, veriga cea mai de jos şi vulnerabilă (dintr-o anumită perspectivă, cel mai mic primeşte de sus în jos frustrările condensate ale tuturor), sunt stăpâna puterii mele şi că pentru mine pot preîntâmpina o mare parte din revărsarea în lanţ a boacănelor, fiind impecabilă în felul în care manevrez datele şi informaţia. Ca formă şi conţinut. Când scriam un email, deşi ştiu din instinct să scriu corect în limba română, mai citeam o dată şi mă asiguram că n-am încălecat literele între ele, că am pus alineat unde trebuie, că mesajul are un subiect adecvat, că n-am prescurtat nimic. Conţinutul încercam să îl fac inteligibil tuturor destinatarilor. În plan personal, nu spamuiesc, nu dau forward la forward la mesaje cu inimioare şi multe semne de exclamaţie, oricât ar fi de pozitive. Respect curăţenia în informaţie.

Iar întâmplări precum cea de astăzi m-au învăţat şi să nu mă las până nu primesc răspuns la o întrebare importantă pentru mine, să nu permit să se disipeze în vânt nelămuririle mele, să nu perpetuez neînţelegeri, chiar dacă alţii mă vor considera incomodă. Se întâmpla deseori la fostul meu loc de muncă să semnalez erori colaboratorilor care îşi asumaseră prin contract anumite sarcini. Semnalam de mai multe ori, reveneam, solicitam şi altora să insiste pentru rezolvarea problemei. Şi adesea acele mesaje rămâneau atârnate în gol, într-o lume în care se încurcau prea multe, mult prea multe sarcini pe cap de angajat care ar fi putut să îmi răspundă şi mie. Bănuiesc că unii dintre aceştia pur şi simplu se făceau că nu văd mesajele, se debarasau de responsabilitatea de a răspunde unor sarcini neplăcute. Şi aşa iţele se încurcau şi mai tare, iar eu rămâneam cu o senzaţie urâtă că mi-am irosit energia şi vorbele. Prea multe cuvinte şi probleme se blocau în felul acesta, iar astăzi am realizat că eu una le blocam şi le atrăgeam în contul multor adevăruri categorice nerostite în plan personal, în contul multor întrebări ce mă măcinau şi pe care nu le-am adresat niciodată poate din ruşine de ruşinea celuilalt sau din teama mea de a nu primi un răspuns nedorit.

Încurcăm iţele în comerţ şi afaceri de orice fel pentru că lăsăm să se strecoare multe mici imperfecţiuni în comunicare şi acţiune. Le încurcăm când le comitem noi din comoditate, ignoranţă, dar şi când le lăsăm neelucidate, netaxate celor ce ar trebui să se ocupe de ele. Aşa că sarcina de a face curăţenie în jur revine şi celor ce trebuie să insiste cu o atitudine obiectivă şi fermă până în pânzele albe, astfel încât, de la capătul celălalt al firului, să obţină rezolvarea. Cred că în toate acestea este foarte important şi să nu insistăm să ne simţim victime, ci să ţintim eficient soluţia optimă; altfel, sugerăm subtil celuilalt să lase în continuare problema agăţată în vid, ca noi să ne putem atribui rolul de victimă pe mai departe.

În concluzie, să aveam spor la Mercur retrograd!

<   >