Ce înseamnă să fii spiritual?

Mai auzi când şi când pe stradă, prin tramvaie, poate chiar prin familie câte un creştin care se ia prea în serios şi-ţi predică pe neaşteptat să te căieşti, să-ţi speli păcatele, să fii şi tu mai credincios. Ca el.

Pe-aceşti promotori ai pedepsirii de sine pentru îndrăzneala de-a încerca să fii fericit şi prin lumesc, corp fizic, cele pământeşti deja societatea s-a cam prins cum să îi ignore, atât cât or mai dura printre noi. Ne-am prins că şi-n religii e la fel ca în orice altă gospodărie: unii sunt excepţionali, sublimi, alţii îşi văd şcolăreşte de calea lor cu hărnicie şi cu mintea întreagă, alţii sunt doar incompetenţi şi tocmai aceştia tind să iasă în evidenţă. Nu cunosc niciun domeniu de activitate în care să nu existe astfel de ierarhii. Cunosc în schimb că, în funcţie de felul personal de a fi, dezvoltăm intoleranţe la câte un întreg grup din cauza incompetenţilor lui. Până nu de mult, aceasta a fost relaţia mea cu biserica. Ştiu diverşi oameni de calitate care au o relaţie similară cu astrologia, breasla mea, şi nu-i condamn, deşi le recomand, ca şi mie însămi, mai multă atenţie la nuanţe.

Cu oricine stai de vorbă ajungi să-i intuieşti felul de-a-şi mitologiza ecuaţia personală de convingeri, preferinţe, valori. Unii resping corporatiştii, alţii spitalele şi medicii, alţii pe-acei pierde-vară de artişti, alţii pensionarii, şoferii, bicicliştii, pietonii, femeile, bărbaţii, câte o întreagă naţie şi aşa mai departe. Construim proiecţii fantastice prin aceste prescurtări şi generalizări. Şi astfel uităm să privim oamenii ca pe individualităţi cu un întreg univers propriu şi dinamic scris din lumini şi umbre. Luminile şi umbrele din oameni se transformă, se vindecă sau se sting, au dreptul să fie doar atât – proporţii, poate, imperfecte.

Cum ne formulăm judecăţile de viaţă? Iată un subiect delicat atunci când trăim într-o lume a adevărurilor multiple. Aici nu existăm doar între alb şi negru. Şi ce bine că e aşa, ce bine că avem între noi reprezentări diferite, emoţii diferite, interioare diferite!

Am mai observat un tip foarte alambicat de intoleranţă. Este evident multora dintre noi faptul că trăim într-o lume a trezirii în masă, un fel de accelerare a preocupărilor spirituale pe măsură ce cadrele anterioare se zdruncină, se modifică raporturile feminin-masculin, moare un stil vechi de a forma cupluri şi familii, libertatea se cere trăită mai sincer în orice aspect al poveştii noastre existenţiale, logica ne întreabă de unde şi de ce am apărut, unde ne ducem după, cine e, până la urmă, Dumnezeu. “Care-i faza cu noi pe aici?”, la o adică. Sunt întrebări pentru care nu sunt suficiente lecturile ştiinţifice şi pentru care o soluţie tot mai plauzibilă a devenit prezenţa în vieţile noastre a unor oameni consideraţi îndrumători spirituali din afara bisericii, fiecare maestru într-una sau diverse îmbinări de arte (yoga, şamanism, meditaţie transcendentală, respiraţie holotropică, dans-terapie etc.). Cum spuneam, şi între ei se pot departaja diverse grade de autentici şi farsori.

În general, toţi aceşti îndrumători-terapeuţi, indiferent de gradul lor de evoluţie, au ceva carismatic, un magnetism care le aduce în preajmă clienţi, discipoli, adepţi. Observaţia la care mă refeream nu îi priveşte pe farsori; aceia nici nu încap în discuţie. Observaţia mea este că şi cei mai buni dintre ei au de depăşit un obstacol foarte serios în acest context: oricât de înţelept şi iluminat ai fi, să recunoşti cu mintea limpede că cei care nu rezonează neapărat cu metoda ta nu sunt mai puţin spirituali decât tine, nici mai mici, nici pe calea pierzaniei, nici mai neevoluaţi doar pentru că preferă alte căi de-a traversa şi a creşte în aceste timpuri excepţionale ce se materializează prin fiecare dintre noi.

E ca în “Jocul cu mărgele de sticlă” a lui Hesse: poţi intra pe multe feluri de porţi şi poţi explora viaţa din numeroase perspective pentru a ajunge în final în acelaşi centru unificator. Sunt multe feluri de inteligenţă şi de iubire.

Da, cu toţii vrem ca partea de omenire ce încă orbecăie printre umbre din care noi am ieşit să facă şi ea saltul de acolo. Dar poate că printre acea omenire sunt mulţi care au ieşit deja din alte lecţii obscure pe care tu încă nu le-ai absolvit. Nu avem dreptul să desconsiderăm pe nimeni pentru că nu alege “religia” care funcţionează pentru noi. Probabil că un îndrumător-maestru care îi vede prea mici pe cei ce nu aderă la soluţiile sale, oricât de bine intenţionat, oricât de moral şi dezinteresat ar fi, este el însuşi examinat astfel în testul său de iluminare. Iar toate aceste poveşti şi caleidoscoape ce compun vieţile noastre au acelaşi ultim ţel: să producă în noi elevări de conştienţă.

 

<   >