Şi ajută-mă să-mi amintesc de Tine în linişte şi cu hotărâre chiar şi atunci când îmi va fi greu să spun că Te iubesc.

Aşa citisem mâine undeva. Visasem mult şi frumos în răstimpuri şi o făcusem de-a dreptul profesionist până mai ieri – ziua în care îmi rătăcisem curajul să dau visului meu formă concretă.

Era plină lumea de noi, visătorii beţi care se încăpăţânează să (se) piardă. Ţeseam un dans de iluzii şi nu ne pricepeam nici măcar să bănuim cât eram de slabi.

Dar există ceva nesfârşit de curat în vieţile de oameni: în vreme ce ne adâncim căpoşi în somnul nostru, un mers tăcut de printre noi zgândăre a trezire. De multe ori dureros, însă ce bine totuşi… Singurătatea devine iar libertate, iluzia devine iar vis, visul creează iar realitate.

 18 ianuarie 2013

---