Căci tot ce este vechi în inconştientul nostru semnifică ceea ce urmează să vină. (Carl Jung)
De ce se întâmplă întâmplările noastre în ordinea lor şi nu altfel? De ce ne pomenim cu anumite experienţe de viaţă şi nu cu altele? De unde vin toate acestea exact aşa cum vin? De ce la noi şi nu la alţii? Cine şi cum le creează?
În urmă cu mai mulţi ani am frecventat un curs complex de hipnoză care m-a pus într-un mod revelator faţă în faţă cu conţinuturile psihicului uman şi cu incredibilele lui posibilităţi manifestate activ sau latente. Acolo am aprofundat semnificaţiile straturilor minţii pe care suntem obişnuiţi să le numim generic conştient, subconştient şi inconştient, dar ceea ce m-a captivat cel mai mult a fost să descopăr noţiuni ca supra şi ultraconştient sau conştiinţă divină. Cum în acea vreme începusem să studiez şi astrologia, am stabilit intuitiv că pentru mine are sens să asociez aceste niveluri superioare ale psihicului cu funcţiile reprezentate de planetele transsaturniene (Uranus, Neptun şi Pluton).
De-a lungul anilor şi evenimentelor aduse de ei, banale sau notabile, am început să fac unele observaţii urmărind în paralel mişcările exterioare, cele interioare şi unele semnale venite pe filieră simbolică, de exemplu prin vis sau stări de tăcere a gândurilor obişnuite. Am descoperit în mine şi certitudinea că tot ce mi se întâmplă porneşte cumva din ceea ce emit (un tip de asumare uneori greu de păstrat, căci suntem obişnuiţi să ne simţim victime atunci când traversăm greutăţi), apoi am pornit în acest experiment al găsirii de explicaţii pentru dinamica de zi cu zi prin prisma conţinuturilor minţii mele.
La început, am învăţat să sesizez cum diverse erori în gândire, comunicare şi simţire de azi se întorc spre mine în viitor sub formă de experienţe încâlcite, tăişuri ale vieţii cotidiene, suferinţe în relaţii, nelinişti şi stres. Şi-aşa am înţeles că singura soluţie cu adevărat eficientă este să ne străduim să fim impecabili în cuvintele, gândurile, iertările şi iubirile noastre până când, prin perseverenţă, chiar vom reuşi 100%.
Apoi am văzut şi că unele probleme din prezent duc spre trecuturi foarte îndepărtate, spre conjuncturi în care am început să depozitez multe emoţii neprocesate şi să sudez tipare de judecată eronate. Cu cât bagajul era mai mare, cu atât erupea sub forma unor experienţe şi mai complexe în prezent, repetitive, de durată. Aşa am învăţat să mă scufund în inconştient, să-l cercetez, să-l aduc pe alocuri la lumină şi să descopăr că el nu conţine doar bube, mucegaiuri şi noroi, ci şi multe resurse pe care habar n-aveam că le deţin. Acestea, din momentul în care deveneau accesibile conştientului, se transformau într-o mai mare siguranţă de sine şi naturaleţe.
Astfel, am notat pe ciorna mea cu observaţii că prezentul se creează din:
- diverse strategii conştiente (planuri concrete de viitor pe care ni le-am făcut în trecut şi pe care am început să le implementăm, ajunse într-o oarecare fază a execuţiei în momentul acum);
- emanaţiile noastre mentale şi emoţionale mai puţin cizelate din trecut, pe care nu le-am conştientizat şi remediat la timpul lor, dar care cer recunoaştere şi reconciliere prin intermediul obstacolelor din prezent (emanaţii sub formă de frici, obsesii, comportamente manipulatoare, diverse agresiuni faţă de ceilalţi etc.);
- resurse pe care le avem în noi, dar pe care nu le vedem şi care se doresc a fi integrate în procesele active ale minţii conştiente;
- timpul este cu siguranţă şi el un factor major al ecuaţiilor materializării, însă nu am reuşit până acum decât să intuiesc că vorbim despre o multitudine de ciclicităţi şi ritmuri diferite de creştere şi descreştere ce funcţionează în paralel ca într-o mare încăpere a ceasurilor.
Şi-apoi, pe măsură ce învăţam nu cum să-mi elimin din inconştient toate reprimările, ci cum să le abordez când ies la suprafaţă într-o ordine genială pe care încă nu o cuprind cu înţelegerea, am început să ţintesc câte puţin spre supra, ultraconştient şi mai sus. Ce sunt, ce fac, unde se află?
Sunt convinsă acum că aceste dimensiuni ale noastre ne acompaniază în toate clipele şi ne ţin închegaţi, unitari chiar şi în toiul celor mai serioase prăbuşiri sau confruntări cu ceea ce ne-am creat din bube, mucegaiuri şi noroi. Cred că avem în noi o inteligenţă absolută care ştie când să ne blocheze planurile conştiente dacă acestea nu sunt suficient de curate (numim aceste autointervenţii ghinioane) şi când/cum să ne deschidă drumurile dacă avem undă verde la înaintare (pe-acestea le numim şanse).
Pentru mine palierele superioare ale propriului psihic sunt explicaţia pentru afirmaţii ca Dumnezeu este în fiecare dintre noi sau pentru noţiuni precum îngeri păzitori, sfinţi, miracole etc. Bănuiesc că într-un viitor personal pe care fiecare om şi-l va crea prin curăţenie şi adevăr vom şti că suntem omnipotenţi şi omniscienţi pentru că vom crea de fapt punţi de legătură între mintea conştientă şi aceste frecvenţe mai înalte care ne aparţin tot nouă, dar pe care încă le ţinem în neştiinţă. Cred că aceste etaje superioare ne comandă trezirea, că pur şi simplu ne-am născut cu intenţia de a ne înţelege perfecţiunea prin filtrele unei fiinţe omeneşti şi că psihicul nostru incredibil este calea spre acest adevăr.
Sunt multe fire de timp uitate în noi, imensităţi în amintiri, pitite printre jocurile minţii. Alcătuiri arhivate atent în memoria altora despre cine suntem, frânturi din ceilalţi păstrate, pentru o vreme, în noi. Toate se vor linişti după menirea lor şi omul se va reîntregi pe sine învăţând prin instrumentele minţii sale că este infinit, deja.