“Nu mă menaja, spune-mi ce vezi acolo!”, aud când şi când povestind cu câte cineva despre astrogramă-sa, mai ales pe la capitolul relaţii. E mai lejer poate să pui pe seama unui destin implacabil fel şi fel de episoade solicitante de cuplu, ca şi cum dacă îţi spune un astrolog că în viaţa asta n-ai noroc în dragoste poţi să te linişteşti definitiv, să-ţi iei gândul de la experienţele în doi şi să te apuci în sfârşit să-ţi vezi de treaba ta, să îţi îndeplineşti măreaţa misiune pe cont propriu.
Îmi pare rău – ba nu, de fapt îmi pare foarte bine -, dar universul funcţionează mai frumos de-atât, iar de la o astogramă afli mai degrabă cum să faci să-ţi fie bine (jonglând cu principii, nu cu reţete fixe) decât cu ce eşecuri sigure te-ai procopsit după criteriul “nimeni nu le poate avea pe toate”.
Mă uit la cercul zodiacal, păşesc deschis prin zilele mele înarmată doar cu strategiile de echilibrare pe care le-am înţeles corelând informaţiile astrologice şi, chiar dacă încă exersez la asta, eu îndrăznesc să învăţ “să le am pe toate”…
Văd o singură soluţie viabilă pentru aceia care consideră extraoptimistă şi extravagantă a asemenea perspectivă, pentru aceia care încă mai ţin cu dinţii de verdictele astrologice şi la nefericirea garantată de astre: să se apuce să studieze astrologia, să afle ei prin ce tehnici ai putea dibui dintr-o hartă eşecurile precise. Pentru cei care mă cred pe cuvânt, pot spune pe scurt că nu există aşa ceva. De ce? Din nou, pentru că universul funcţionează mai frumos de-atât. Tot ceea ce există într-o hartă natală poate fi modelat în nelimitate variante între minus şi plus. Decizia între aceste posibilităţi depinde, să-i spunem aşa, de nivelul conştiinţei de sine, iar acesta, aflându-se în permanentă şlefuire, nu este detectabil strict dintr-o astrogramă.
O ramură complexă a astrologiei este cea karmică. Pornind de la ipoteza reîncarnării, cauţi să afli din harta actuală care îţi este bagajul karmic, cel puţin la nivel de atmosfere interioare pe care le porţi din trecut şi la care lucrezi în continuare. Din punct de vedere al evenimentelor propriu-zise, poţi imagina scenarii diverse, însă trebuie reţinut din start că ele sunt pur orientative, că orice configuraţie s-ar fi putut manifesta în foarte felurite chipuri. Unde vreau să ajung cu această idee? Deţin diverse frânturi de informaţii despre conjuncturi din unele vieţi personale anterioare, cel puţin atât cât pot înţelege momentan acest fenomen. (Desigur, îndrăznesc să spun toate acestea aici strict pentru cei care nu privesc cu suspiciune subiectul reîncarnării.) Ei bine, aşezând acele piese pe astrograma mea actuală, atât episoadele fericite, izbânzile, cât şi episoadele dificile, căderile, le repartizez între aceleaşi câteva configuraţii astrologice. Iar pentru mine aceasta este o dovadă suficient de solidă că aşa funcţionează nu numai limbajul astrologic, ci şi cel al universului: sunt limbaje ale potenţialităţilor, unde nu există loc de cădere definitivă pentru niciunul dintre noi.
Pur şi simplu nu ni se permite aşa ceva. Neobosiţi, trebuie să îndrăznim să le avem pe toate!