“Tu ce copac eşti?”, mă întrebă ştrengărelnic Andreea MICĂ, moment în care mintea mea dădu startul unui maraton de imagini cu frunzuliţe şi flori, arbori, arbuşti, pomi fructiferi, păduri de foioase şi tot tacâmul. Puteam să mă botez în calitate de orice copac mi-aş fi dorit. În mersul minţişoarei mele zglobii, pricepeam foarte bine că, aflându-mă într-un cerc de feminitate, înconjurată de femei care emanau frumuseţe şi purtau cu graţie nume de copaci care farmecă prin delicateţe (salcie, cireş, magnolie, argintiul şi fremătătorul mesteacăn şi aşa mai departe), se cade să mă fac şi eu măcar un castan roz înflorit. Dar mi-am tăcut mintea rostind “Stejar!” şi-atunci m-am simţit sinceră – că aşa şi sunt după zodiacul druizilor: Stejar, semnul echinocţiului de primăvară – şi m-am mai simţit posesoarea unei frumuseţi robuste, că doar am Venus în Taur, după zodiacul europenilor. Deci nu m-am dezis de mine şi mi-am asumat în mod natural înfrăţirea cu stejarii chiar dacă mi-am compromis fărâma de candoare.
Să lăsăm momentan astrele şi să lămurim care-i treaba cu copacii, cercurile de feminitate şi, mai ales, cât de mare este de fapt Andreea MICĂ! Dacă tot am deconspirat-o, să fiu corectă până la capăt şi să mă recomand: ea Andreea Mică, eu Cristinica. Ea fiind minionă, eu lăsând pur şi simplu impresia că mi se potriveşte un diminutiv ca prenume, astfel ne-am numit între noi în anii de liceu, când ne-am început prietenia bazată în special pe deraierea de la normele standard şi pe abordări imaginative.
Iată acum rezumatul activităţii noastre din ultimii aproximativ douăzeci de ani: ne-am întâlnit cu hărnicie pe băncile liceului, profil real, pe care l-am absolvit cu mare brio, în timp ce în paralel ne desenam tablouri una alteia, parcă ne-am scris şi scrisori într-o vară, ne-am deprins cu tehnicile de machiaj şi alte preocupări adolescentine; apoi, fiind amândouă la fel de nelămurite cam ce ar trebui să facem în viaţă, ne-am continuat cu rigurozitate studiile la facultăţi realiste, care dau patriei economişti de seamă; nu ne-am mulţumit cu atât, ci am fost dup-aia şi la master. Mă abţin să lungesc povestea, dar spun că după multe alte periple de genul acesta, ne-am mai făcut colege de şcoală doar la una pe sufletul nostru, de fotografie, şi că în prezent ea a ajuns instructor de yoga, timp în care eu mă ocup, după cum vedeţi, cu privitul la stele şi cu utopiile.
Iar acum, să analizăm puţin paralela astrologică: amândouă suntem native Peşti[1], cu Lunile în semne de aer. Nu e de mirare că ne-am descurcat rapid pe terenul matematic în anii de şcoală; semnele de aer au afinitate spre astfel de structuri, iar Luna indică trasee care se activează uşor în noi. Nu e de mirare nici că ne-am croit în cele din urmă drumuri lăturalnice faţă de standardele clasice: harta ei conţine un stellium în Balanţă dispozitat de Venus în Vărsător, iar Mercur, guvernatorul hărţii, este de asemenea în semnul originalilor progresişti; cât despre mine, procesez acelaşi semn de pe poziţia de Ascedent. Şi să mai spun că nu-i de mirare că ea a descoperit yoga, eu metaforele; meditaţia şi poezia – considerente ale Peştilor, ceea ce mă îndeamnă să cred că începem să ne luăm în stăpânire semnul solar şi să-l facem lucrativ după toate aceste labirinturi şi rătăciri.
Aşadar, Andreea şi-a creat în câţiva ani renumele de Sunt un copac, iar de luna aceasta poate fi întâlnită într-un loc de suflet, unde se face yoga, se discută şi se creează atmosfere de prietenie şi de simplă reîntoarcere la sine. Vă las să îi vizitaţi singuri universul aici.
Şi mai am o remarcă astrologică: se ştie şi se observă uşor că planetele în tranzit activează semnele respective în viaţa noastră sau întregi scheme în raport cu hărţile natale, ca nişte mecanisme complexe şi deosebit de precise. Dar aţi observat că într-o perioadă în care, de exemplu, un tranzit activează un sector anume al hărţii noastre, inclusiv persoanele care ne vin în preajmă sau în gând sunt adesea purtătoare de planete natale în semnele respective? În prezent, Venus tranzitează semnul Balanţei, acela unde spuneam că Andreea Copacul are un stellium natal (Luna, Marte, Saturn, Pluton). Aceeaşi Venus în tranzit face opoziţie la planeta Marte în Berbec din harta mea. Şi, după mai multe luni în care nu am apucat să ne întâlnim, fix acum m-am pus în mişcare şi am vizitat Copacul în noul studio la o sesiune de yin yoga şi un cerc de feminitate, ceea ce pentru mine a presupus socializarea cu multe fete frumoase, într-un decor creat cu deosebit bun gust de Andreea; aşadar, am primit o infuzie foarte puternică de Venus în Balanţă printr-o prietenă care îşi trăieşte realitatea în mare parte prin filtrele acestui semn.
Vă mai împărtăşesc că am început de multă vreme să observ cum, în agitaţia zilelor şi gândurilor răzleţe, îmi apar deseori în minte persoane despre care ştiu că au în hărţile natale planete în semne care sunt activate de tranzitele momentului respectiv. Adică nici măcar faptul că ne vine ca din neant în amintire preţ de câteva clipe cine ştie ce cunoscut nu este un amănunt dezordonat, aşa cum ar putea părea.
Cât de precis este universul acesta în care ne simţim rătăciţi şi pe care adesea îl percepem ca fiind haotic?
Şi, revenind la prima ordine a ideilor de aici, tu ce copac eşti?
