V-am povestit vreodată despre doamna care mi-a citit în cafea şi mi-a oferit frumoasa confirmare că cei cu astfel de talente neobişnuite se conectează cu toţii la aceeaşi matrice energo-informaţională universală, unde sunt scrise manualele noastre de funcţionare? Cafeaua mi s-a părut, în ziua aceea învăluită în non-timp şi linişte, doar un pretext pentru interpreta drumurilor mele de viaţă. Și m-a convins că este o interpretă autentică de la prima ei decriptare: “Hmmm…Tu când te enervezi spui nişte lucruri de nu te poate opri nimeni!” Multă lume nu crede. Poate că semăn cu personajul de desene animate despre care îmi vorbea nepotul meu, Andrei, când era mai mic. Eroul din desene lăsa impresia că are “pace interioară”. Dar câţiva oameni foarte apropiaţi îmi ştiu furtunile şi mi-au auzit tunetele. Deci da, doamna aceea era o maestră a poveştilor din cafea şi-i trimit de aici un gând bun.
Ei bine, anul ăsta interesant, când reacţiile multor fiinţe umane au devenit atât de imprevizibile şi greu de păstrat pe un fir logic, mi-a adus o modificare de strategii. De câteva ori m-am prins şi eu în discuţii ambalate, cu interlocutori pătimaşi, fiecare cu lista lui de argumente ştiinţifice sau de alte naturi, în orice caz decretate cu o certitudine absolută şi intransigentă ba despre medicină, ba despre politică, ba despre economie, ba despre – subiectul constant pentru mine – astrologie. Când pic în astfel de capcane, încep şi eu şi… spun nişte lucruri de nu mă mai opreşte nimeni! Sigur că aici este un cerc al rezonanţei. Îmi atrag lupte verbale la fel cum şi partenerii mei de harţă mă atrag pe mine. În toiul unei asemenea bătălii pe viaţă şi pe moarte despre teorii pe care fiecare şi le apăra straşnic, mi s-a întâmplat să ies parcă în afara scenei, să privesc la cei doi combatanţi – eu şi adversarul de dezbatere – şi să pricep că, dincolo de noi, există întotdeauna un adevăr suprem, poate chiar o combinaţie a celor două extreme la care ne situam, un adevăr care există în ciuda subiectivismului nostru inerent. Pur şi simplu. Dincolo de orgolii, blocaje intelectuale, încăpăţânări, interpretări personale, dorinţa de a avea dreptate, dorinţa de a fi mai deştept ca alţii, de a reduce pe cineva la tăcere sau de a fi aprobat. Și, cu cât acceptăm relativitatea unor situaţii, cu atât mai aproape de adevăr suntem.
Am ieşit brusc din unele dispute anul acesta urcând deasupra orgoliului meu de-a demonstra ceva, fiindu-mi indiferent dacă opozantul meu se crede învingător, făcând o reverenţă în gând adevărului pe care nici eu, nici celălalt nu îl puteam vedea în totalitate. Dacă era ca mine, foarte bine, era oricum. Dacă era ca el, era oricum. Când o fi să fie, timpul şi alte experienţe să ne arate fiecăruia adevărul adevărat! Și-aşa, în loc să mă mai lupt cu orgoliile intelectuale ale altora, m-am învăţat să îmi liniştesc orgoliul intelectual personal, să îmi menajez sistemul nervos şi să mă înseninez mai repede după furtuni.