Începuturi la sfârşit de an

Decembrie acesta este, fără îndoială, poarta către timpuri cu totul noi, o deschidere amplă spre schimbări şi evoluţii despre care momentan putem previziona cu certitudine doar imprevizibilul. Asta pentru că noile vremuri ţin, astrologic, de semnul Vărsătorului, iar Vărsătorul, asemeni guvernatorului său, Uranus, se defineşte în primul rând prin neobişnuit, prin originalitate, prin actul de a vedea în jur din alte perspective decât cele clasice. Pe cât de procedurali, disciplinaţi, răbdători şi pragmatici ne-au vrut timpurile Capricornului în ultimii trei ani, pe atât de rebeli şi neînlănţuiţi în regulile altora ne vrea Vărsătorul de-acum înainte. Despre Vărsător, cu bune şi metehne, vom avea răgaz să tot povestim după mijlocul lui decembrie. Mult a fost, puţin a mai rămas. Taman cât să ne punem în ordine ultimele concluzii despre ce au însemnat ultimii ani în vieţile noastre.

A spus cineva mai demult o vorbă înţeleaptă – aceea că, în ultimă instanţă, scopul tuturor experienţelor noastre este acela de a produce schimbări în conştiinţă, de a ne transforma definitiv anumite capacităţi într-altele mai elevate, de-a ne propulsa spre următorul nivel. Ca la şcoală, când trecem într-o nouă clasă, păstrând esenţa lecţiilor de până atunci, folosind-o ca bază pentru mai departe, dar nemaistăruind în viitor asupra unor detalii deja parcurse. O astfel de esenţializare parcurgem acum, pe ultima sută de metri a tranzitelor lui Jupiter şi Saturn în Capricorn. Tranziţia aceasta parcă se simte în acelaşi timp ca înserarea şi ca zorii: pe măsură ce Capricornul apune, Vărsătorul începe să răsară la orizonturile prezentului, dar ambele energii încă stau întrepătrunse şi vor mai sta şi după mijlocul lui decembrie, până ajung cele două planete să depăşească primele grade ale noului lor semn.

Să profităm, aşadar, de tranziţia aceasta şi să facem pace cu ceea ce lăsăm în urmă, cu înserarea Capricornului – cel puţin în ce-i priveşte pe Jupiter şi Saturn (Pluton rămâne în continuare în acest semn până la intrarea definitivă în Vărsător în noiembrie 2024, iar pe termen scurt urmează după 21 decembrie tranzitele anuale ale Soarelui, Mercur şi Venus în Capricorn). Mi se pare foarte potrivit să ne încheiem acum socotelile cu unele trecuturi personale, familiale şi colective, trecuturi care poate ne-au influenţat de când ne ştim şi s-au contopit astfel cu fundalul vieţilor noastre.

Ce încheiem, ce arhivăm definitiv şi păstrăm doar ca esenţe? Ce dinamici complexe – individuale, de neam, de ţară, de omenire – s-au cernut între timp de detalii, s-au separat şi s-au schematizat în înţelegerea noastră pe categorii de cauze şi efecte? Ce structuri complexe – materiale sau eterice – s-au destrămat şi şi-au închis rosturile? Ce-am constatat că s-a transformat în cenuşă în roata anilor? La ce putem renunţa, ce greutăţi putem da jos definitiv de pe umerii noştri, ce putem în sfârşit ierta cu suflet uşor? Capricornul ne-a învăţat că, aşa cum în orice om, la orice vârstă există o voce de copil, la fel ne însoţeşte încă de la prima suflare un înţelept interior, ca bătrânii cu părul nins care ştiu multe despre viaţă pur şi simplu fiindcă au parcurs-o obstacol cu obstacol. Ai găsit înăuntrul tău anii aceştia glasul bătrân ca iarna, egal şi liniştit?

Ce încheiem? Ce lăsăm în urmă? Şi cum putem parcurge aceste finaluri de capitole în exaltare, onorând totul şi toatele ce se cern, păstrând într-o cutiuţă din inima noastră ceea ce este bun, şi drept, şi înţelept? Cum să păşim spre viitor iubind trecutul şi totuşi bucuroşi să îl lăsăm în urmă, înaintând senini spre imprevizibil?


<     >