Printre fineţurile interpretărilor astrologice am descoperit la un moment dat planetele neaspectate, la care încă meditez, ca de altfel la întregul zodiac şi la tot ceea ce derivă din el.
(În caz că sunteţi la început de drum cu studiul astrologiei sau chiar departe de o asemenea intenţie, să ştiţi că, odată înfrăţiţi cu ea, o să aveţi tot timpul nelămuriri, pe cale vi se vor deschide paliere din ce în ce mai complexe, iar singura rezolvare finală a unei hărţi la care veţi ajunge este aceea că programul din ea se poate extinde nelimitat. Cel puţin aceasta este perspectiva mea, care procesez informaţiile prin filtrele planetei Mercur în Peşti, iar combinaţia aceasta corespunde unor rezolvări utopice la probleme pe care alţi oameni le-ar aborda mult mai tranşant.)
Planetele neaspectate sunt acelea care nu se află în relaţii majore cu niciuna dintre celelalte, (a)părând singure, ca şi cum trebuie să se descurce pe cont propriu în jocurile hărţii.
Dar să începem cu câteva scurte noţiuni de bază! Pe cercul zodiacal, semnele sunt amplasate într-o anumită succesiune, fiecăruia revenindu-i câte 300 din totalul de 360. Astfel, fiecare grad al zodiacului se află faţă de fiecare dintre celelalte la o anumită distanţă. Într-o astrogramă planetele sunt poziţionate în câte un grad al zodiacului şi, automat, se află unele faţă de celelalte la distanţe precise, specifice fiecărei hărţi. Dintre posibilele distanţe de pe cercul zodiacal, unele sunt considerate aspecte majore, creând legături între funcţiile reprezentate de planetele implicate în schemă, ca şi cum fiecare dintre ele se manifestă în însoţire cu cealaltă, sprijinându-se sau certându-se, după specificul aspectului[1].
În dinamica noastră interioară, aceste legături pot fi imaginate astfel: dacă fiecare funcţie din care suntem alcătuiţi (a gândi, a simţi, a relaţiona, a acţiona etc.) ar fi un actor al unei piese de teatru, aspectele de pe cercul astrologic ar corespunde dialogurilor dintre ei, participând astfel la închegarea unui lanţ de efecte reciproce şi la asamblarea fluentă a obiectivelor separate ale actorilor, în logica aceleiaşi piese.
Discuţia referitoare la aspecte este amplă şi nu acesta este rostul articolului de aici, însă ceea ce este de reţinut chiar şi de către cei mai puţin familiarizaţi cu astrologia este faptul că sunt destul de rare cazurile în care într-o hartă o planetă să nu facă niciun aspect major cu o alta. Care ar fi specificul unei astfel de planete?
Imaginaţi-vă că în acea piesă de teatru, în timp ce majoritatea personajelor comunică între ele, auzindu-se unul pe celălalt, iar voi, observatorii, sesizaţi uşor mersul spectacolului, din când în când apare în forţă un alt actor care joacă un rol ce pare complet izolat de restul dramaturgiei. Ca şi cum dintr-odată cortina se lasă, intervine de nicăieri personajul nostru atipic, îşi susţine partitura, se retrage, actorii ceilalţi reintră zgomotoşi în scenă, iar voi rămâneţi cu o senzaţie de “Ce-a fost asta?”. Planetele neaspectate sunt funcţii din noi care vorbesc singure pentru ele însele, se manifestă solitar, dar nu neapărat insesizabil, ci de multe ori îşi fac intrări în forţă tocmai pentru că trebuie să compenseze cu un plus de energie faptul că nu primesc sprijin de la alţi actori ai piesei.
Ele au nevoie de o atenţie specială deoarece mesajul lor, oricât de straniu ar părea faţă de restul dinamicii pe care o recunoaştem în noi, este unul indispensabil efectului final al spectacolului personal. Important este să găsim planetelor neaspectate culoare adecvate de manifestare, astfel încât să nu deranjeze ceilalţi actori de la rosturile lor (sau pe oamenii din jurul nostru), dar să se şi impună atunci când este cu adevărat nevoie de ele.
De multe ori le vom sesiza totuşi maniera de a se face simţite fie prin strigăte, fie prin abia auzite şoapte, vorba titlului unei piese de teatru despre care o bună prietenă mi-a spus că este fenomenală, ceea ce, până la urmă, este şi scopul final al piesei pe care o construim zi de zi în noi.
________________________
[1] De exemplu, unghiul de 900 (cuadratura) corespunde unei permanente tensiuni în forţă, cele două planete luptându-se să iasă una în faţa celeilate. Dar izolat nu se pot manifesta niciodată pe termen lung, tocmai pentru că activarea uneia o trezeşte automat şi pe cealaltă. Cuadratură Soare-Marte: tensiune între comportamentul conştient (Soarele) şi nevoia de a aduce lucrurile în manifestare (Marte); imaginea de sine a persoanei (Soarele) va fi unită cu cea de luptător (Marte), însă într-o manieră tensionantă, ca şi cum persoana nu găseşte simplu doza corectă cu care să îşi vitalizeze (Soarele) spiritul competitiv (Marte). Explicaţia tensiunii dintr-o cuadratură stă şi în natura semnelor implicate, cele aflate la 900 unul faţă de celălalt implicând motivaţii şi strategii care într-o mare măsură se contrazic.