Timpul şi ceasurile fiinţelor noastre mă preocupă tot mai mult pe măsură ce trecerea aceasta parcă se condensează, anii devin nişte zile mai lungi, etapele vieţii înaintări fluide, valuri, transformări în repezite şi răscolitoare mişcări.
Cândva simţeam că această accelerare a clipelor varia în funcţie de vârstele şi preocupările mele din anumite momente, de locul în care mă aflam, de implicarea şi interesul meu faţă de realitatea traversată. Mintea îmi delimita clar între ele trecutul, prezentul şi viitorul. Mă simţeam strict separată de ceilalţi oameni şi foarte străină de rolurile lor invizibile în aranjarea conjuncturilor pe care se susţinea construcţia poveştilor mele. Mă percepeam în deplin control la cârma vieţii, însă acum realizez că am înaintat purtată de fluxuri şi refluxuri, că traversările toate mi-au fost minuţios orchestate de intenţiile înţelepte şi ultraconştiente ale acelei zone din mine căreia astăzi îi zic Spiritul meu, deşi cine ştie câte alte nume nu am să îi dau mai încolo, peste încă nişte transformări…
Timpul m-a învăţat până acum să am răbdare cu suferinţele mele, să plonjez printre ele şi să încerc să le esenţializez în tării ale sufletului şi iubirii. M-a învăţat să recunosc ochiurile de legătură între realitatea mea prezentă şi cele trecute ale bunilor şi drepţilor mei, cei pe care îi numesc părinţi, bunici, străbunici sau înaintaşii lor.
Timpul m-a învăţat să muncesc la retrezirea darurilor pe care le-am avut mereu în mine, meritate poate prin truda altor vieţi sau poate prin simplul curaj de a mă naşte acum şi de a o traversa pe aceasta.
M-a învăţat să am încredere în ceea ce se va crea în jurul meu la momentul T+1, respectând doar condiţia de a face tot ce pot mai bine în clipa aceasta notată cu T şi numită “acum”.
Timpul m-a învăţat să am grijă de oamenii dragi mie şlefuindu-mă pe mine însămi; dacă eu rămân în echilibru şi nu mă potrivesc cu problemele, atunci nu mă voi potrivi nici cu probleme în relaţiile mele.
Apoi timpul m-a învăţat că pot să mă deschid spre oameni total necunoscuţi pentru că realităţile noastre se întrepătrund şi comunică între ele la fel cum trecutul, prezentul şi viitorul sunt mereu unite.
Timpul m-a învăţat să mă privesc ca şi cum nu aş avea vârstă, folosindu-mă totuşi de aceste repere lumeşti pe care le numerotăm ca ani ai vieţii, pentru a elimina tot mai eficient… pierderile de timp.
Timpul m-a învăţat să nu mă tem de moarte, dar să caut să aflu cât mai multe despre nemurire în toate aspectele ei.
Timpul mă învaţă să îndrăznesc să fiu eu, să îmi cunosc visurile şi să le urmez.
Mergând dintr-un an în următorul, simţind că ceva din atmosfera unui timp se schimbă şi se înnoieşte, am acceptat trecuturilor să se trezească, viitorului să vină, iar prezentului pur şi simplu să fie.
La mulţi ani!