Mi-a ajuns de curând la urechi un zvon despre niște șpăgi care s-ar da în zilele noastre ca să-ți aranjezi un post fabulos plătit undeva…, aici, în patrie. Pentru că eu nu am suferit niciodată prea tare de grija șpăgarilor și sunt convinsă că, dacă-ți vezi de treabă, poți să răzbești cu brio în viață, n-am să intru în detalii. Fiți stăpâni pe competențele voastre, învățați mereu, munciți și n-o să rămâneți pe dinafară!
Pot spune doar că m-am lămurit cum e posibil, la modul concret, să ne pomenim cu bărbați pensați și femei cu buzițe în calitate de stâlpi ai țării. Eu sunt convinsă că foarte mulți dintre cei care recurg la aceste soluții nu sunt niște oameni malefici, că au intenția sinceră să facă ceva constructiv odată aranjați și că își dau silința cum pot ei de bine la muncă. Întrebarea e, desigur, „cât pot de bine niște oameni care nu știu să lupte onest în viață?” Ne îngrijorează că așa pot ajunge în funcții de răspundere niște prostuți, dar e și lecția noastră, a mulțimii, să pricepem prin ce fel de comportamente colective am creat laolaltă un asemenea sistem (public și privat; sunt interdependente).
De fapt, pe mine nu m-a scandalizat la zvonul acela atât nedreptatea actului în sine cât m-a frapat naivitatea beneficiarilor. Mare sărbătoare pe capul lor și-al familiilor! S-au aranjat. De-acum pot răsufla ușurați. Greul a trecut.
Încă sunt mulți oameni printre noi care nu pricep că pentru orice neregulă vine o scadență la un moment dat. Nici mai mult, nici mai puțin. Nu cred că universul ne calculează și dobânzi cămătărești, dar nici nu ne șterge cu buretele tâmpenii pe care încă nu le-am conștientizat. Când luăm ceva pentru care nu am muncit pe măsură, primim la pachet și un grafic de rambursare.
Ce-or fi sărbătorit oamenii ăia? Stresul care poate va veni odată cu o slujbă nemeritată? Sau poate plictiseala de moarte a unui post călduț, dar incompatibil cu talentele și pasiunile lor? Mintea atrofiată, acreala, lipsa de sens, rezultante sigure ale zilelor la rând trăite fără noimă la un birou pe care și l-au dorit doar pentru bani? Vreo boală, a lor sau a cuiva drag? Vreun accident despre care vor crede că i-a trăsnit ca din senin, pe nedrept?
Ce mi se pare și mai trist este că majoritatea acestor oameni nu realizează, atunci când li se împlinesc scadențele, pentru ce plătesc cu pocinoagele mai mici sau mai mari prin care trec. Sunt doar niște victime. Și uite-așa se rostogolește, de mii de ani, babilonia asta pe care o țesem, ca umanitate, pentru că facem mici rabaturi de la principiile noastre.
Manipulatori, șpăgari, șmecheri, mai mititei sau periculos de influenți – eu bănuiesc că majoritatea au, la modul general, valori înalte. Adică, teoretic, și ei ar fi scandalizați de șpăgi date de alții, și ei cred că adevărul e bun și minciuna e rea, că n-ar fi niciodată capabili de crimă etc. Problema este că ne permitem frecvent mici abateri de la regulile noastre nobile, iar ele se adună într-un ghemotoc mare.
Crime sigur că nu comitem, dar o mică atenție pentru doamna de la ghișeu sau un telefon la un prieten ca să ne bage în față nu e mare păcat. Ți-ai promis o zi sabatică de la internet, dar stai așa, să pui repede o poză pe Facebook, că nu-i mare problemă! Ești la dietă, da’ o jignești pe mama dacă nu-i termini platoul cu prăjituri. O mică/mare șpagă la angajare mai că devine demnă de laudă, că doar o dai pentru ca ulterior să mergi la muncă, nu?
Micile abateri de la valorile cu care te mândrești în viață? Pur și simplu nu le comite! Altfel, va veni vremea să le răscumperi. Adesea, vremea aceea va fi când ți-o fi lumea mai dragă. Și e mult, mult mai bine ca viitorul să ne găsească liberi de asemenea datorii.
< Berbecul, inamicul numărul unu al pasivității Dușii în spate >