“Acasă” e o stare

Acum mulţi ani, când am fost prima şi singura dată la astrolog înainte să m-apuc eu să studiez astrologia, mi s-a spus că în viaţa asta s-ar putea să am mai multe case. Din punct de vedere imobiliar, la momentul respectiv mi s-a părut improbabil şi încă mi se pare. Dar din clipa aceea am devenit conştientă de capacitatea mea de-a mă adapta rapid la locuri noi, de-a accepta fără multe tatonări şi fasoane că, dacă paşii mă poartă undeva, pot găsi în mine inflexiuni sufleteşti potrivite de comunicare cu grăuntele acela de pământ, oricât de diferit ar fi de acasă-le meu din buletin.

Uneori mă pomenesc prin cine ştie ce colţ de lume pentru mai puţin de-un răsărit şi-un apus. Se întâmplă multe în timp scurt – locuri noi, oameni noi, o avalanşă de energii amestecate care mă aruncă într-un haos de impresii. Dar întotdeauna păstrez o disponibilitate cumva copilăroasă de-a fi un oaspete plăcut pentru acele locuri. Câteodată filmul ăsta se desfăşoară în mintea mea în timp ce rezolv treburi de un realism tare prozaic. Aici, în lumea concretă, trebuie să rămânem practici. Numai că pentru mine pragmatismul nu este un impediment la trăitul cu un ochi atent la spaţiile compuse din imaginaţie şi din curiozitatea de-a citi intuitiv magiile vieţii.

Dintr-o călătorie îndepărtată am adus mai demult cu mine o cărţulie scrisă de un om care ştie cum să meargă fiecare pas cu deplină prezenţă. Chiar aşa se numeşte, “Cum să mergi”. Probabil cei mai conştienţi paşi pe care îi facem în viaţă sunt primii, cuprinşi de mirarea şi extazul izbânzii de-a ne mişca pe picioarele noastre fără să fim ţinuţi de mâini de oamenii mari. Deschid uneori cărţulia de pe noptieră şi îmi dau seama că noi, adulţii, avem nevoie să reînvăţăm cum să mergem. Facem paşi prea grăbiţi sau prea deconectaţi de la pământul pe care îl călcăm şi de la spaţiul dimprejur. Mergem de prea multe ori bezmetici, absenţi de la acel aici-acum care ni se derulează sub tălpi.

Când îmi amintesc să-mi fac exerciţiile de mers conştient, totul se linişteşte în mine. Pământul pe care păşesc fix atunci mi se pare acasă, oriunde se află pe hartă faţă de oraşul meu. Filmul din jur devine mai limpede, sunetele se ordonează perfect, prezentul e viu. Un puzzle din mici observaţii simple. Fragmente din viaţa altora devin, într-o clipă, fragmente din viaţa mea.

Mergeam atentă la fiecare pas pe o potecă înzăpezită de munte. În drum întâlneam multe fragmente de viaţă. Dintr-un grup, un bărbat mi-a zâmbit şi mi-a zis să-mi mişc braţele, să nu îngheţ. La câteva minute depărtare, în spatele unei doamne bine echipată de iarnă, venea un domn de peste 70 de ani la bustul gol, cu pielea roşie de ger, concentrat în exerciţiul lui de voinţă, cu hainele în mână. Sănii se auzeau din urmă; au frânat puţin după ce m-au depăşit. Pe una mama şi fiica, pe a doua tatăl şi fiul. Puţin mai încolo, doi bărbaţi se conversau ungureşte, lângă ei partenerele lor se întreţineau în română. Din cer coborau fulgi mari. Când mă furau gândurile, reveneam la paşi mai rari şi prezenţi. Un băiat a venit spre mine şi m-a întrebat ceva pe un ton familiar. Ne-am privit în ochi şi i-au trebuit câteva secunde până să-şi dea seama că mă confundase cu mama lui. În oraş, lângă patinoar, o fetiţă pe nume Em întârzia în urma soră-sii şi aduna zăpadă în mănuşile roz. Trei adolescenţi se dădeau pe derdeluş cu punga şi chiuiau de fericire. Altcineva le spunea să fie cu băgare de seamă. Un grup cu doi câini Husky. O femeie mâncând îngheţată şi ninsoarea cădea ca-n poveşti. Valerie: o doamnă munţomană cu ochi albaştri şi păr alb pe care am întâlnit-o în trenul de dimineaţă. Ne-am intersectat şi la întoarcere. Vorbea o română admirabilă pentru cineva care avea acasă-le din buletin în altă ţară. Multă lume se gândeşte la vieţi trecute şi pomeneşte, mai în glumă, mai în serios, de reîncarnare. Dar oare câţi ne gândim la vieţile noastre viitoare? Ce-am vrea să fim altădată?

Câte unele din aceste fragmente de viaţă le-am observat în timp ce păşeam aşa cum scrie în cărţulia mea. Altele se petreceau stând pe loc. Iar altele mergând distrasă de la prezentul fiinţei mele, ca de atâtea ori. În orice caz, a fost încă o zi trăită cu simţirea că acasă e o stare.


<     >