Ce nu știu astrologii

Ştiți că noi, românii de azi, am moștenit cu titlul de înțelepciune populară o listă cu restricții pentru care nu e deloc ușor să te prinzi de unde au pornit și cum de s-au răspândit la scară largă, de exemplu să nu fluieri în casă, că fluieri a pagubă, să nu te uiți la propriile mâini, că atunci te vorbește cineva de rău (asta nu știu dacă e un regionalism izolat, dar am auzit-o în zona Brăilei).

Unele dintre aceste directive tind să se anuleze reciproc. Să nu stai în colțul mesei, că nu te mai căsătorești. Să nu mănânci din oală, că plouă la nunta ta. Și dacă mănânci din oală stând în colțul mesei…?

Așa se bat cap în cap unele predicții astro care circulă intens în media la început de an. Când aud că anul ăsta Gemenilor le merge bine și Peștilor nasol, mă întreb imediat cum le merge, atunci, Gemenilor cu Ascendent în Pești sau altor combinații similare.

M-am gândit deseori la acest cerc vicios în care se scaldă astrologia contemporană. Interpretările senzaționale, garanția viitorului roz sau gri în funcție de zodii, aruncate prea ușor cu titlul de previziuni astrologice nu fac nimănui nicio favoare. Scepticii au tot dreptul să le considere niște inepții, credulii le iau de bune ca pe niște superstiții, iar astrologia reală rămâne accesibilă doar celor care au aplecarea și timpul să o studieze din surse de încredere și trecând informația prin propria gândire critică.

Înțeleg că nu suntem obșnuiți să ne privim simbolic și arhetipal experiențele cotidiene. Vrem ceva rapid de digerat, propoziții simple și practice. Ceva ușor de prins din zbor în timp ce faci altceva. Dar cui folosește asta în cele din urmă?

Am participat o singură dată în viața mea la o emisiune cu profil astrologic din grila unei televiziuni renumite. Mi s-a spus din start că șefii vor rating și că ne trebuie o temă drăguță, de efect. Eu mă gândisem că ce interesant ar fi să vorbim deschis despre ce se poate vedea și ce nu se poate vedea, de fapt, într-o astrogramă, ei au stabilit pe ultima sută de metri că e cool să vorbim despre cum le va merge zodiilor în dragoste în vacanța de Paște!

Dacă tot apucasem să îmi asum că mă duc, am făcut o struțo-cămilă între tema lor și stilul meu și mi-am promis să nu mai ajung în veci într-o asemenea combinație.

Încă ceva vizavi de episod. Știți că în schimbul invitațiilor pe la televiziuni, primești, de obicei, doar onoarea de a te fi promovat (singur) pe sticlă la un post de succes. Dintre fanii emisiunii probabil îți vor veni apoi clienți, admiratori, cititori etc., în funcție de meseria ta. Eu am scuipat în sân (altă recomandare din înțelepciunea populară) și-am fost ferită de solicitanți din rândul acelor telespectatori. Am primit doar o cerere stranie de la cineva care voia să își aducă mama la mine, ca toate trei să vorbim despre harta tatălui, depresiv, care habar nu avea ce i se pune la cale.

Am explicat politicos că nu sunt dispusă să fac așa ceva și mi-am văzut de treabă.

Nu există scurtături magice în astrologie. Arhetipurile descrise într-o hartă natală nu ne scutesc de la a ne trăi viața, cu momente line și cu altele dificile. Nicio hartă nu indică dacă vei da răspunsurile corecte la situațiile pe care le întâmpini, astfel încât să îți creezi în cele din urmă rezultate fericite.

Iar eu nu pot să prezic dacă în 2024 va ploua cu bani peste Tauri, cu noroc peste Gemeni sau cu apă din ceruri la nunta românilor care au mâncat, din neatenție sau ignoranță, taman din oală.

Nu știu nimic din toate astea, dar vă doresc un an excelent!