A fost o vară tare împrăfuită pe strada mea. Trotuare pavate, gropi adânci în carosabil, trafic îngreunat, ţevi schimbate, blocuri vecine în lucrări de reabilitare şi mult praf. Dincolo de cartierul acesta, alte şantiere împânzind Bucureştiul. Oricum, în prezent senzaţia de şantier este şi una subtilă, interioară. De înaintat se înaintează, dar drumul este anevoios, pe alocuri exasperant, cu stări de blocaj, pesimism, dezorientare.
Pe porţiunile limpezi, ne dăm seama că totuşi e mult mai bine aşa, întăriţi ca după nişte exerciţii fizice cu greutăţi (de care eu m-am şi apucat la propriu în ultimele luni). Suntem mai înţelepţi, răbdători şi rezistenţi. Pe porţiunile dure şi în zilele gri, ne simţim mai degrabă îmbătrâniţi, obosiţi, blocați, fără chef şi seci. Apoi vin iar brize senine, ne mobilizăm şi mergem pe şantierul nostru cu stoicism, determinaţi să-l răzbim fiindcă ceva din noi ştie că la un moment dat va fi bine, vom vedea rostul efortului de acum, vom funcţiona în alte cadre generale şi în alţi parametri, mai performanţi.
Traduc, aşa cum îl simt şi l-am mai sesizat şi pe la alţii, actualul tranzit al lui Saturn prin Capricorn. A început la final de 2017 şi ţine, cu o pauză de trei luni prin primăvara viitoare, până în decembrie 2020.
A construi, a eficientiza, a organiza, a evalua pragmatic, a persevera, a materializa, a coordona, a stabili proceduri şi reguli, a rezista, a acţiona solitar, a avea responsabilităţi – acestea sunt conceptele-cheie simbolizate de perechea Saturn-Capricorn.
Lucrarea aceasta presupune şi cutremure ale construcţiilor vechi prin care am funcţionat până acum – ca societate, instituţii, familii, indivizi. De aceea, pe timpul celor trei ani suntem supuşi unor teste de rezistenţă, pe măsură ce vechiul se zdruncină, iar noile fundaţii sunt, parcă, într-un stadiu embrionar. Pe la unii dintre noi deja au ajuns în stadiu de nou-născut, dar cel mai probabil noul acesta va deveni mai sigur pe el abia mai târziu, odată cu trecerea lui Saturn în următorul semn, Vărsătorul. Pare încă prematur să ne pronunţăm asupra viitorului când încă mai avem de pus la punct trecutul.
Pentru moment, am observat că este util să acceptăm procesul: testul de răbdare, senzaţia de dificultate, împrăfuirea aceasta a vechiului din exterior şi interior. Şi-apoi să ne îngrijim de noile fundaţii, să ne simţim manageri, arhitecţi şi zidari ai propriului şantier, să rămânem (sau să devenim) bine organizaţi, maturi, suficient de autoritari, preocupaţi de eficienţă, timp şi resurse.
Şi iubitori. Cu tot efortul acestor ani, e clar că acum viaţa se trăieşte totuşi altfel, că am învăţat să simţim mai senin şi profund, mai rafinat şi mai liber.
Pe cer nu este vorba doar despre Saturn. În pas cu el, îşi fac lucrarea evolutivă şi alte părţi ale fiinţelor noastre. Suntem receptivi şi la restul influenţelor astrale, mergem mai departe şi cu alţi aliaţi. Vom povesti şi despre ei, în alte scrieri.
Pe şantierul tău cum a fost vara?