Declaraţie de victorie

* Încep cu câteva menţiuni astrologice, dar după primul paragraf mă adresez şi grupului de non-astrologi.

Fac parte dintr-o serie de cetăţeni români născuţi pe timpul conjuncţiei Jupiter-Uranus în Săgetător din `83. La mine comoara şi totodată zdruncinătura asta pică fix pe Mijlocul Cerului şi în trigon cu Marte din Berbec. Mi-am început viaţa în comunism, am trecut prin anii mohorâţi de dinainte şi de după Revoluţie şi am ajuns în prezent zâmbind în pragul noului tranzit al lui Jupiter în Săgetător, adică aşa cum se va întâmpla începând cu 8 noiembrie, timp de un an.

 

Filosofia mea de viaţă se construieşte pe combaterea a ceea ce evaluez drept expirat în vechile concepţii prin propria mea judecată de sine stătătoare. Filosofia aceasta se mai construieşte pe nesupunere şi pe credinţa de nestrămutat că suntem oricând în stare să răsturnăm sistemele îmbătrânite rezultate din etapele anterioare şi tot ceea ce nu mai funcţionează în societatea prezentului. Ca pe cei mai mulţi oameni, mă interesează să conserv doar valorile autentice ale trecutului şi în plus faţă de majoritatea contemporanilor sunt cumva iraţional de sigură că restul moştenirii, adică tot ce înseamnă non-valoare, poate fi stârpit, distrus în forţă şi definitiv. Iar toate acestea cu inima senină şi zâmbetul pe buze. Am fost întotdeauna optimistă în această privinţă, chiar dacă aud în jurul meu obositorul refren “Noi nu putem, nimic nu se va schimba în ţara asta, totul e din ce în ce mai prost, aşa-i românul,…” (şi urmează un atribut cel puţin nemăgulitor). Ştiu că se pot ridica multe contestaţii vizavi de acest optimism extrem, dar pur şi simplu aşa e în capul meu, cu tot subiectivismul lui. Și-apoi mai cred că noi participăm cu toţii prin gândurile noastre la modelarea realităţii, iar eu îmi iau foarte în serios misiunea de a oferi societăţii amprenta unei nesupuse nebunesc de încrezătoare că “votul meu contează”, că lumea se schimbă şi prin mine.

Relaţia mea cu tot ce înseamnă autoritate impusă este una răzvrătită şi doresc tuturor oamenilor ca, măcar o dată în viaţă, să trăiască asemeni mie senzaţia de curaj indestructibil şi gustul riscului de a spune cu fericire supremă “nu” ordinelor venite prin presiune sau abuz de putere. Desigur, până să ajung în acest stadiu, am traversat în realitate multe situaţii inverse, am negociat în mine însămi cu diverse forme de laşitate, semi-depresii şi explozii de nervi.

În viziunea mea, istoria înaintează mereu câte un pas şi per ansamblu ne îndreptăm mereu spre mai bine. (Din nou, îmi răsună în urechi ecourile multor “Ha, ha, nerealisto, totul merge în jos, ţara asta e o epavă” etc. Și ştiu acum că acei oameni vorbesc cumva prin acele cuvinte despre ei, despre proiecţiile lor, nu despre ţara din care fac şi eu parte.) Nu am regretat niciodată comunismul şi nu dau dreptate nostalgicilor comunişti, chiar dacă pentru familia mea ce a urmat după Revoluţie nu a fost deloc roz comparativ cu liniştea de dinainte. Privind şi mai în urmă, consider şi comunismul din multe puncte de vedere un pas înainte faţă de perioada de dinaintea lui. Dacă aveţi reţineri în această privinţă, căutaţi oameni care să vă povestească din relatările bunicilor cum era viaţa de zi cu zi pentru majoritatea românilor (respectiv populaţie rurală arondată la boieri şi vătafi). Şi spun asta chiar dacă bunicilor mei personali le-a fost mai bine din multe puncte de vedere înainte de colectivizare.

În final, printre toate aceste valuri şi etape sociale, ceea ce contează este să învăţăm să ne asumăm cu responsabilitate şi cu cele mai bune intenţii libertatea. Iar noi, cei ai lui ’83, aflaţi la o vârstă suficient de proaspătă, dar şi de matură, contribuim la rămăşag cu viziunile noastre social-optimiste, cu filosofiile radicale de viaţă şi deschidem drumurile pentru cei ce-au apărut după: generaţia lui Neptun în Capricorn (`84-`98), dintre care cu siguranţă se vor ridica mulţi în anii ce stau să vină şi vor da o formă concretă unei noi realităţi, mai bune.

Avem nevoie să punem umăr la umăr, oameni de toate vârstele, să reconstruim, să înnoim cu încă un pas lumea în care trăim cu toţii. Ceea ce îmi place mie la seria `83 este că ea poate să aducă un cutremur al ideologiilor ponosite şi să spună cu un zâmbet absolut “Ba se poate să fie foarte bine!”.

Nu ne cucerim libertatea. Libertatea ne stăpâneşte deja, este un dar nativ al fiecărui om. Trebuie doar să o acceptăm şi să o lăsăm să lucreze prin noi.

<   >