Este un mare rău pe care l-am văzut sub soare: avuţii păstrate spre nefericirea stăpânului lor. (Eclesiastul)
Există o senzualitate a formelor materiale, o spiritualizare a texturilor, o întreagă fiinţă a fiecărui obiect şi un rafinament al lucrurilor de calitate la care eu cred că este foarte bine să ne racordăm, printr-o continuă exersare şi strunire a bunului gust. Mi se pare îndreptăţit să explorăm dorinţa pentru un trai bun, belşugul întru el însuşi, plăcerile simţurilor, exaltarea în faţa frumuseţilor create de mâna omului, liniştea că avem şi vom avea suficient pentru a ne asigura aceste feluri de fericiri în viaţă.
În ordinea asta de idei, mărturisesc că îmi place mult când întâlnesc oameni atenţi la aspectul lor exterior. Într-o primă fracţiune de secundă, evaluez lumea după fizic, accesorii, haine. Nu cred că haina îl face sau nu îl face pe om, ci mai degrabă că trebuie cercetat dincolo de preţul hainei. Adică văzând pe cineva în strai ieftin, poţi descoperi totuşi o splendindă înţelegere a proporţiilor, culorilor sau croielii, o inteligenţă de a se pune în valoare cu bani puţini. Sau pot fi oameni cu haine ieftine purtate într-un haos ce trădează şi pe interior aceeaşi neglijenţă, o lipsă a gustului, o crasă nepricepere estetică. Sunt oameni cu haine scumpe şi cu harul alegerii lor – acord între un respect ce şi-l poartă lor pe dinăuntru şi transpunerea acestuia în ceea ce am numi stil fin. Şi-apoi probabil aţi văzut şi voi oameni care aruncă averi pe o garderobă kitsch, mărturie a unui interior aşijderea. Este ca şi cum există bumbac organic şi mătase atât pentru buzunare mici, cât şi pentru cele mari, la fel de bine cum există poliester ieftin şi poliester de lux. Mi se pare fascinant cum în cele din urmă a te desfăta în frumos şi a te bucura de plăcerile vieţii devine o chestiune de alegere, nu de avuţie.
Mă preocupă valoarea intrinsecă a obiectelor şi a serviciilor la care apelez. Cum se simt, ce e în spatele lor? Dincolo de un aspect plăcut se ascund hăţişuri de afaceri dubioase, lăcomie sau zgârcenie? Angajaţi exploataţi, furtişaguri la cântar, spoieli înşelătoare? Sau simt curăţenie, muncă sinceră şi autenticitate, chiar şi în spatele unor imperfecţiuni nemascate?
Mă tot gândesc la bani în rolul de mijlocitori ai tuturor acestora. Cu toţii vrem să trăim bine. Încă mă minunez cum se poate ca oameni care n-au mai nimic să fie fericiţi sau cum alţii, deja înstăriţi, sunt atât de detaşaţi şi luminoşi în privinţa avuţiei lor, încât ea se înmulţeşte cu de la sine putere. Mă minunez şi cum oameni cu mari lipsuri continuă să alunece în risipă, ignoranţă, resentiment, nechibzuire şi cum alţii, care deţin echivalentul unor moşii, continuă să orbecăie după şi mai mult, coborând tot mai adânc într-o amorţire tâmpă şi rea. Avem, aşadar, două extreme pozitive – săracii fericiţi şi bogaţii merituoşi, fericiţi şi ei. Şi-avem două extreme negative: săraci şi bogaţi îmbătaţi de mirajul lipsei sau excesului de putere monetară.
Din punctul meu de vedere, cheia pentru netezirea discrepanţelor dintre extremele negative – fiindcă acestea ne dor, ca societate – stă în şocuri. Căci n-ar fi realist să sperăm la o îndreptare lină, din proprie asumare, a unor oameni ce au ajuns atât de orbi. Şocuri care să tulbure săracilor înrăiţi neasumarea, lenea, pasivitatea agresivă. Şocuri care să îi forţeze pe bogaţii ce tot blochează averi peste averi să le pună în circulaţie în ciuda riscurilor, să se scape de povara lor şi să înveţe să se bazeze pe ce deţin în interior, adică să îşi caute resurse native şi să se împrietenească în viaţă cu unele incertitudini. Ar fi frumos să se vindece aceşti oameni prin şocuri de iubire şi să devină peste noapte optimişti şi generoşi ca Scrooge din A Christimas Carol. Dar probabil e mai pertinent să bănuim că celor mai mulţi li se întâmplă şocuri rele, pierderi ce au potenţial să îi scoată din circuitul obsesiei pentru acumulare şi-i invaţă să privească îndărătul formelor exterioare.
De fapt, eu cred că acesta nu este un scenariu inventat de mine, ci că legile universale subtile chiar aşa dirijează jocurile de sărăcie-opulenţă. E doar o chestiune de timp. Extremele se corectează prin extreme. Când se întâmplă, le putem pricepe mesajul sau mai stăm o tură, alunecând în continuare până se va acumula tensiunea potrivită izbucnirii unui nou şoc cu potenţial trezitor. Întotdeauna şocul, prin natura sa de şoc, ne poate distruge sau ne poate trezi. Nu prea ne lasă cale de mijloc.
Coborând de la modele teoretice printre oameni mulţi şi feluriţi, zic că avem cu toţii de cugetat la cum ne formulăm dorinţele, cum evaluăm lumea materială, cum ne creăm mijloacele pentru plăceri şi frumuseţi lumeşti; avem de cugetat la cât de bogaţi ne ştim şi în ce constă bogăţia noastră. Marii săraci şi marii bogaţi ai planetei îşi sprijină existenţa nu numai unii ca opuşi ai celorlaţi, ci şi ca rezultantă a micilor discrepanţe în valori ce bântuie prin pătura majoritară – noi, oamenii obişnuiţi. Ce avuţii păstrăm spre nefericirea noastră? Dacă nu în bani, măcar ca talente blocate în nemanifestare. Sunt multe feluri de zgârcenie şi de lăcomie pe lume. Dar sunt pe lângă ele şi multe feluri de generozitate.
Notă: Între anii 2019-2025, Uranus tranzitează zodia Taurului şi orchestrează, pe fundalul adesea imperceptibil al zilelor noastre obişnuite, unele şocuri la scară largă menite să ne reconfigureze sistemul de valori şi să producă, prin întreruperi ale nivelului de siguranţă şi predictibilitate cu care eram obişnuiţi, progres în percepţia noastră despre abundenţă şi acumulare materială.