Generaţia cool

La 9 ani abia împliniţi, Andrei e un tip cool. Îşi alege cu multă grijă hainele, le poartă în combinaţii interesante inventate de el, are un aspect sportiv şi eu sper să-l văd cândva cu părul mai rebel decât acum, în cârlionţi pentru care nu va avea nevoie de produse de styling fiindcă îi sunt deja bine definiţi de la natură. E foarte dezinvolt, sincer, direct. Un spirit liber.

Pentru Andrei e important să aibă prieteni şi îmi amintesc că odată sor-mea a surprins foarte bine modul acesta al lui dintr-un foc de a se implica în feluritele contacte umane pe care le stabilea la locurile de joacă încă când era de-o şchioapă: pe scurt, copilul este un inimos. Pe mine nu mă miră, find harta nepotului meu doldora de Berbec şi Leu şi-apoi de-un Saturn în Balanţă în zona de apartenenţă la grupuri de prieteni. Focusat, intens, consumă totul pentru o pasiune de moment, iar epuizările îi sunt de scurtă durată. Cât despre prietenii, fiind totuşi un tip independent şi foarte activ pe cont propriu, viaţa pare să îi traseze de tânăr lecţia de-a nu se lăsa pradă instinctului de turmă, oricât de mult ar arde după popularitate. Altfel, din câte m-am prins eu, tot ştie să îşi ţină pe aproape câţiva prieteni foarte buni.

Aşa se face că de curând am asistat la o mică dramă a lui, un punct din acela în care copilul îşi doreşte cu ardoare ceva, adulţii îl refuză, copilul suferă vădit, adulţii rezistă din motive de responsabilitate şi viziune de ansamblu a vieţii mai bine ancorată în realitatea de aici. Probabil dramele de acest gen, pornite de la jocuri, fac parte din vieţile multor familii din zilele noastre. Mai precis, Andrei dorea acces la un joc ca să poată discuta cu colegii despre el; părinţii considerau jocul agresiv şi au rămas persistenţi în “nu-ul” iniţial. Penultima dată îmi văzusem nepotul debusolat în acest conflict de opinii cu cei mari. Peste câteva săptămâni l-am reîntâlnit vindecat şi ce e foarte fain e că şi-a dat singur o soluţie terapeutică prin conştientizare, şi-a consumat suferinţa disecând-o până a reuşit să facă acel salt către sacrificiul unei plăceri de moment în schimbul unei filosofii superioare de viaţă. Apoi a surprins prin iniţiativă. A realizat singur, neinfluenţat de nimeni, o planşă cu care s-a dus în faţa clasei a III-a şi a argumentat ce e dăunător la jocul cu pricina.

Cel mai mult îmi place că el poate face asta foarte natural fără să piardă din atitudinea cool şi din spiritul jucăuş. Pe vremea mea era mai probabil ca pentru planşa aceea să fi fost considerat tocilar şi supus unei sesiuni de bullying. Poate că şi acum se mai întâmplă asta. Dar dacă din familie îi cultivi copilului încrederea în el, sunt mari şanse să îşi păstreze echilibrul în confruntarea cu părerea găştii. Citisem undeva că în foarte măsură orice copil se creşte singur, că adulţii din preajmă sunt doar nişte asistenţi în procesele formării lui. Sunt de acord.

Cunosc foarte mulţi copii care cresc frumos în zilele noastre. Prăpăstioşii care prezic decăderea societăţii pentru că scade natalitatea, nu mai avem valori şi educăm nişte urmaşi scăpaţi din mâini sunt pentru mine dezinformaţi şi orbi la o realitate ce se construieşte chiar acum din atenţia unor părinţi şi îndrumători care vor, pot şi ştiu să creeze altfel de legături cu cei mici. Nu subestimaţi copiii, sunt deja mulţi în preajma noastră dintre cei care răstoarnă viziunile bolnave şi împrăfuite, făcând curăţenie, prin simpla lor prezenţă, în moştenirile pe care le-au primit născându-se acum în această lume! Nu încercaţi să le ţineţi elanul sub control, lăsaţi-vă inspiraţi de credinţa lor că totul, în sens pozitiv, este posibil!

 

<   >