În văzul lumii

Foarte mult mă duce cu gândul perioada de acum cu tranzite prin Capricorn la fenomenul de a te pomeni ţap ispăşitor. Amprentele acestea astrologice (Capricornul, Saturn, casa a X-a) însoţesc acele situaţii de viaţă când devenim expuşi în văzul larg al unei comunităţi, ca şi cum am fi pe prima pagină a ziarelor şi am capta atenţia publicului. Mulţi ochi străini aţintiţi asupra noastră, aşteptând rezultate. Există, desigur, o mare diferenţă între a fi vizibili prin acte demne de cel mai înalt respect versus a te face remarcat prin kitsch, scandaluri, acţiuni publice de o calitate îndoielnică, asemeni unui politician corupt demascat sau unui manager plin de el pe care îl descoperi slab şi laş faţă de mai-marii lui. Există de asemenea o diferenţă şi între a fi în atenţia publicului pentru ceea ce eşti tu cu adevărat versus pentru ce ţi se înscenează (caz când ţi se impută greşelile altcuiva sau chiar ale unui întreg sistem).

Ideea de penibil, de a nu ne face de ruşine ne-a fost, majorităţii, adânc inoculată. Adesea, groaza de ce zice lumea ne învaţă să ne prefacem mai mici decât suntem, să stăm pitiţi sub o carapace prea mică pentru aptitudinile noastre reale, consolaţi cu modestia şi bunul nostru simţ (deşi poate nu chiar corect înţelese), în timp ce alţii – mai dezinvolţi, dar şi mai slab pregătiţi – culeg roade nemeritate. Nu de grija acelora, ci de lipsa noastră de curaj şi de asumare a unor responsabilităţi mai mari ar fi bine să ne preocupăm, dacă ne mulţumim cu un rol secundar acolo unde ar trebui să fim eroii principali.

Pe de altă parte, spuneam că foarte prezent este în lumea noastră statutul de ţap ispăşitor, iar cei ce vin cu planete în Capricorn, casa a X-a sau cu Saturn proeminent în hartă cu siguranţă gustă, când şi când, o asemenea temă. Ţi s-au pus vreodată pe umeri învinovăţiri de care, de fapt, nu te făceai vinovat? Ai gustat otrava cu care parcă te învăluie un public numeros – oameni care nu te cunosc, nu îţi ştiu efortul şi intenţiile, dar te urăsc fiindcă nu pot recunoaşte cât de mult îşi urăsc propria neputinţă de a-şi lua viaţa în mâini şi de a face mai mult? Ai atras invidii atunci când ai câştigat o oarece vizibilitate? Ai fost pus la zid într-o comunitate în care cei mai mulţi membri nu au suportat să nu fii mediocru? Şi aşa mai departe.

Cum faci faţă unei imagini publice şifonate este un subiect interesant în aceste vremuri, iar el presupune, aşa cum văd eu lucrurile, două strategii. Prima – să recunoşti sincer care e contribuţia ta la situaţie, ce infatuare, oricât de mică, ce ambiţie exacerbată oricât de puţin, ce greşeli te-au condus acolo. A doua – să vezi ce nu îţi aparţine, dar ţi se pune pe umeri, în încercarea de a ţi se pasa neglijenţa altora.

Este important în aceste vremuri să înţelegem noţiunea de asumare a responsabilităţii de dragul lucrului bine făcut, al integrităţii, al misiunii noastre în lume, al misiunii noastre faţă de viaţa însăşi şi faţă de cel mai înalt bine cu care putem contribui în societate. Acestea ar fi cele mai nobile amprente de tip Capricorn, Saturn, casa a X-a. Asumându-ni-le de bunăvoie, luându-ne singuri responsabilităţi de care suntem demni şi capabili, nu mai lăsăm loc proiecţiilor care să ne scoată ţapi ispăşitori şi, totodată, ne îmbrăţişăm cu eleganţă vocaţia, chemarea sufletului, potenţialul.

 

<   >